Politic

Deputatul ANTAL Istvan-Janos s-a întâlnit cu reprezentanți ai Rețelei Universităților de la Marea Neagră (RUMN)

Rețeaua Universităților de la Marea Neagră (RUMN) în colaborare cu Universitatea din București, Universitatea de Stat din Baku și Rețeaua Universităților din capitalele Europei (UNICA), a organizat la București, în perioada 28 – 29 mai 2019, conferința cu tema ” Cooperarea Inter-Universitară pentru accesul liber la rezultatele cercetării ştiinţifice – Open Science”.
Agenda conferinței a inclus teme privind provocările actuale din învățământul superior din regiunea Mării Negre: Istoria modernă – coeziunea socială – cooperarea europeană, Cercetarea științifică frontalieră – Nanoștiințe, biotehnologii, genomică, Obiectivele de dezvoltare durabilă în regiunea Mării Negre, Transformarea digitală a societății.
În marja acestei conferințe, în data de 29 mai a.c., Delegația RUMN s-a întâlnit cu domnul deputat Istvan-Janos Antal, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) pentru a solicita sprijinul Delegației Parlamentului României la APCEMN în promovarea și susținerea conceptului de ”Open Science” în cadrul Adunării Generale a APCEMN, care va avea loc la Baku, în perioada 19-21 iunie a.c.
Reprezentanții RUMN au comunicat în linii mari principiile acestui concept și au subliniat nevoia de adaptare a sistemului educațional din regiunea Mării Negre, în contextul global și regional – accesul liber la cercetarea științifică generând dezvoltare și progres în societate. O prezentare detaliata si o solicitare in acest sens vor fi transmise de catre Secretariatul RUMN catre Delegatia APCEMN in timp util pana la lucrarile AG a APCEMN de la Baku.
Domnul deputat ANTAL a dat asigurări că mesajul transmis de reprezentanții mediului academic va fi comunicat și celorlalți membrii ai Delegației Parlamentului României la APCEMN și că va susține proiectele inițiate în acest sens de către RUMN.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top