Politic

Deputat Anişoara Radu: Doar împreună putem opri acest haos liberal în care se vorbește doar de scenarii… electorale.

Deputatul Anisoara Radu vorbeşte despre haosul din învăţământ în contextul viitoarelor alegeri, despre faptul că nu se ştie clar cum vor fi amenajate sălile de clasă ce vor deveni secții de votare şi câte zile vor fi obligaţi copiii să stea acasă.

Cu doar trei zile înainte de alegerile locale despre care vorbesc încă din luna martie (când restul lumii vorbea despre pandemie și se pregătea pentru ce putea fi mai rău), așadar, iată, după mai bine de jumătate de an acest guvern Orban se află în fața unui haos de nedescris pe care l-au provocat miniștrii liberali care declară de pe o zi pe alta lucruri contradictorii și, ce este mai grav, măsurile pe care le iau tot pe genunchi, tot haotic, în disprețul și bătaia de joc generală.
Pentru că-n aceste zile copiii sunt anunțați că merg la școală până joi, miercuri află că pot merge până vineri… dar autoritățile publice, altele decât cele galbene, află de la televizor că nu au la dispoziție două zile pentru nebulizarea sălilor de clasă în care se vor amenaja secțiile de votare, ci doar una.
În acelasi timp, o notificare a Ministrului Anisie circulă prin Inspectoratele județene de Învățământ prin care li se comunică să pregătească școlile de un potențial scenariu roșu.
Vă rog, oameni buni, veniți la vot duminică, 27 Septembrie 2020 pentru că trebuie să oprim dezastrul care ne așteaptă mai curând decât vă puteți imagina. Din toate punctele de vedere! Doar împreună putem opri acest haos liberal în care se vorbește doar de scenarii… electorale”, a declarat Anişoara Radu.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top