Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, sprijină fermierii români care protestează împotriva sprijinului insuficient oferit de Comisia Europeană. El îl acuză pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, că nu a reprezentat corect interesele fermierilor români, ceea ce a dus la alocații financiare mai mici decât cele obținute de alte țări din regiune. Deputatul consideră și că Ucraina nu este de vină pentru situația actuală, dar că ministrul Agriculturii ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru acest eșec și să urmeze exemplul ministrului Agriculturii din Polonia, care și-a dat demisia pentru incapacitatea de a reprezenta interesele fermierilor din țara sa.
„Sunt alături de fermierii români care protestează astăzi în mai multe orașe ale țării, inclusiv în portul Constanța și în punctele de frontieră de la Negru Vodă și Isaccea. Fermierii români au dreptate atunci când spun că interesele lor nu au fost bine reprezentate de ministrul Agriculturii, domnul Daea.
Comisia Europeană a oferit un ajutor fermierilor din țările care au primit pe teritoriul lor cereale din Ucraina. Este vorba despre România, Polonia și Bulgaria. Dintre toate aceste țări, 60% din grâul ucrainean a ajuns sau a tranzitat teritoriul României. Deci ar fi trebuit să luăm aproximativ 60% din banii alocați de Comisie. Din păcate, nu a fost așa, iar principalul vinovat este chiar domnul Daea care a prezentat cifre greșite la Bruxelles. Așa s-a ajuns ca Polonia să primească 30 de milioane de euro, Bulgaria 16 și noi doar 10. Decizia Comisiei Europene s-a bazat pe cifrele trimise de fiecare țară în parte, deci nu îi putem învinui pe cei de la Bruxelles.
Ca urmare a acestui eșec, președintele Iohannis s-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen căreia i-a transmis că Uniunea trebuie să facă mai mult pentru a ajuta fermierii români.
„Sunt recunoscătoare României, care a depus o moțiune și care a sugerat să analizăm posibilitatea de a crește această sumă pentru fermierii din statele din prima linie”, a fost răspunsul șefei Comisiei Europene.
Tema fermierilor români a fost principala temă la ultimele ședințe ale Partidului Național Liberal. Am decis împreună că nu vom lăsa lucrurile așa și că ne vom implica pentru a rezolva greșelile ministrului Daea. De aceea, chiar ieri, premierul Ciucă a avut o întâlnire la Guvern cu zeci de fermieri și de reprezentanți ai fermierilor cărora le-a promis sprijin. În acest moment, președintele Iohannis și premierul Ciucă găsesc soluții clare de sprijin pentru fermierii români.
Trebuie să înțelegem că nu Ucraina este de vină pentru această situație. În ultimul an, ca urmare a invaziei ruse și a distrugerii porturilor de la Marea Neagră (precum Mariupol), fermierii ucraineni au exportat grânele pe cale terestră, prin România, Bulgaria și Polonia. Problema este însă la ministrul Agriculturii care nu a reușit să vină cu proiecte clare de sprijin pentru fermierii români.
PS: În final, o chestiune la care domnul Daea trebuie să se gândească. Ministrul Agriculturii din Polonia (țară care a obținut 30 de milioane de euro de la Comisie) și-a dat demisia pentru că a fost incapabil să reprezinte interesele fermierilor polonezi. Pentru binele agriculturii românești și pentru binele consumatorilor români, m-aș bucura dacă și domnul Daea ar ajunge la aceeași concluzie”, a declarat președintele PNL Constanța.