Politic

De ce Primăria Constanța NU își dorește Monumentul Dobrogei?

Pentru istoria dobrogenilor, Unirea Dobrogei cu Principatele Române este de o mare însemnătate. Cu toate acestea, Constanța nu are încă un monument dedicat acestui eveniment istoric. În acest context, deputatul constănțean Bogdan Bola reamintește că a inițiat discuții încă de acum un an, atât cu reprezentanții Primăriei Constanța cât și cu primul ministru al României Nicolae Ciucă, care pe atunci era Ministrul Apărării.

Pentru inițierea demersurilor în vederea amplasării monumentului Dobrogei, Ministerul Apărării Naționale prin UM 02154 Constanța a solicitat Primăriei Municipiului Constanța eliberarea terenului de orice construcție, obligație asumată de această instituție conform documentelor.

Deși au existat și relaționări telefonice cu reprezentanți ai Primăriei, nici până la această dată terenul nu a fost eliberat de construcții, pe acesta regăsindu-se fundația și soclul care au aparținut unui alt monument.

“A trecut un an și trei luni și Primăria nu a fost în stare să scoată niște dale din pământ pentru a preda un teren…și noi ne mai mirăm că nu se termină lucrările la Spitalul de Infecțioase? Sau că un excavator a stat în intersecția de la Tomis 3 săptămâni în șir nemișcat. Oamenii din MApN au și sunat chiar ca să se apuce de treabă…și tot nimic. O aștepta cineva… ceva… de nu se finalizează odată această simplă formalitate. O fi vreun interes să dăm și acel teren vreunui „investitor”, așa cum ne pricepem bine la Constanța…”, spune deputatul Bogdan Bola.

Bogdan Bola l-a întrebat pe ministrul Apărării de atunci, domnul Nicolae Ciucă, de ce se întârzie de mai bine de un an începerea construirii Monumentului Dobrogei?

Și asta, având în vedere că încă din august 2020 scuarul de la Tribunalul Constanța (105 m²) fusese dat de Primărie în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

La rândul său, Nicolae Ciucă i-a răspuns tranșant: „ am fost și suntem pregătiți, însă chiar și în ziua de azi, Primăria Constanța nu a fost în stare să elibereze de construcții terenul de pe strada Traian. Potrivit Protocolului privind transmiterea imobilului și a procesului verbal de predare primire, terenul trebuia eliberat de orice construcții prin grija Consiliului Local al Municipiului Constanța până la data de 30.10.2020.”

Consiliul Județean Constanța vrea și el un monument?

“Deci oamenii au și sunat chiar ca să se apuce de treabă… și tot nimic. O aștepta cineva… ceva… de nu se finalizează odată această simplă formalitate. O fi vreun interes să dăm și acel teren vreunui „investitor”, așa cum ne pricepem bine la Constanța. Că altfel chiar nu pot să-mi explic de ce atâta nepăsare pentru un monument pe care Dobrogea și dobrogenii îl merită. Iar acum, colac peste pupăză, vine și Consiliul Județean Constanța cu ideea să facă un aaaaalt monument închinat Dobrogei. Deci cândva, cumva, se pare că vom avea chiar două, ca să nu ne mai plângem atâta. Am înțeles, din spusele președintelui C.J.C., că se vor sfătui cu Primăria pentru locație…ce să zic, multă baftă cu treaba asta! Am auzit că scuarul de la Tribunal e perfect pentru așa ceva….” spune Bogdan Bola.

Pentru un asemenea proiect există deja o alocare bugetară de la Ministerul Apărării ceea ce înseamnă că nu vor fi cheltuieli din bugetul constănțenilor.

Pentru a pune în operă într-un final acest proiect important pentru dobrogeni, deputatul Bogdan Bola intenționează să revină cu o adresă la ministrul Apărării prin care îi va solicita să ia legătura cu istoricii și muzeografii din orașul Constanța, cei care cunosc îndeaproape istoria dobrogenilor și care vor ține să respecte însemnătatea Unirii Dobrogei cu Principatele Române.

Acestă inițiativă a deputatului constănțean, privind consultarea specialiștilor în istoria Dobrogei, mai are ca scop evitarea unei așa zise erori simbolistice așa cum o descrie chiar el: “altfel, ne vom trezi și la Constanța cu un monument gen „Cartoful Revoluției” din Capitală, un exemplu rușinos de cum înțelegem să ne respectăm istoria…”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top