Guvernul Dăncilă a avut un răspuns prompt în cazul scandalului provocat de modul de reacţie al autorităţilor, la Caracal. Premierul a demis o serie de persoane responsabile. În privinţa modului lent şi alambicat în care au reacţionat poliţia şi Sistemul 112 s-a făcut ceea ce fac politicienii români atunci când vor să îngroape un subiect – s-a decis crearea unei comisii. Şeful comisiei este nimeni altul decât Raed Arafat. Pentru cei care nu îşi mai aduc aminte, Arafat este cel care a întârziat pornirea misiunii de căutare în Apuseni. În timp ce victimele îngheţau în pădure, el cerea să se verifice informaţia că avionul s-a prăbuşit, înainte să fie demarate căutările. Tot Raed Arafat e cel care, în ciuda realităţii şi a sutelor de martori, afirma că la accidentul de pe Siutghiol intervenţia autorităţilor a mers ceas şi că martorii au avut halucinaţii.
„Mâinile în aer şi strigă cu mine: Totul va fi bine-e-ee!”
Acesta era unul din refrenele la modă în România anilor “90. Pentru Raed Arafat, refrenul mereu la modă este: „Totul a fost bine!”. După intervenţia la accidentul aviatic din Apuseni, victimele au fost reperate în pădure de localnici, tot aceştia fiind cei care i-au condus pe „salvatori” la locul accidentului. Unei ţări revoltate, Arafat i-a declarat sec că intervenţia a fost OK şi că „salvatorii” şi-au făcut treaba bine.
Şi după accidentul din Siutghiol, Raed Arafat a avut acelaşi rol – de a asigura populaţia că instituţiile au procedat corect, că s-a acţionat rapid şi eficient şi că nu se mai putea face nimic. Asta deşi pompierii ajunseseră târziu, la o locaţie greşită, cu o barcă pe care nu ştiau să o folosească şi fără să ştie măcar să vâslească bine. Raed Arafat a declarat în schimb că declaraţiile martorilor care văzuseră şi auziseră supravieţuitorii strigând după ajutor „trebuie verificate”.
După dezastrul de la Colectiv, tot Arafat a fost cel care ne-a transmis că intervenţia a mers ceas, că pacienţii sunt acolo unde trebuie să fie şi că nu se putea activa planul european care să permită transferul lor către spitale din străinătate mai curate sau mai bine dotate. Aşa cum s-a văzut ulterior, mai mult de jumate din victime nu au murit din cauza incendiului, ci din cauza infecţiilor contactate în spitale, iar activarea planului şi mutarea pacienţilor se puteau face, dar nu s-au făcut.
Practic, omul care este pus acum să vegheze la îmbunătăţirea reacţiei instituţiilor este acelaşi care, de fiecare, dată, a spus că nu e nimic de îmbunătăţit, că totul merge strună.
Încă din 2014 s-a pus problema localizării apelurilor telefonice. În altă părţi se poate face, dar în România instituţiile îşi pasează responsabilitatea, iar Raed Arafat ne spune că totul e OK şi că nu se poate mai mult. Iată că suntem în 2019 şi problema revine…
Victimele îngheţau în pădure, în timp ce Arafat cerea să se verifice dacă nu mint
Una din marile probleme ale sistemelor de urgenţă din România, pe care nici Raed Arafat nici alţi oameni din sistem nu vor să o recunoască şi să o rezolve e grija ca nu cumva ei să fie puşi la muncă, degeaba. Exceptând situaţiile cu mulţi martori, în care apelanţii la 112 se verifică practic unul pe altul, apelurile la sistemul de urgenţe sunt privite cu suspiciune de operatori şi trebuie verificate. Apelarea de către altă persoană decât cea pe care este înscris numărul de telefon, cea privind evenimente în locaţii îndepărtate sau izolate, sau relatarea unor evenimente ce nu pot fi imediat verificate sunt toate tratate ca suspicioase.
Modul acesta de operare e aşa de bine înrădăcinat încât până şi Raed Arafat procedează în acelaşi mod. Cu ocazia accidentului din Apuseni, Arafat a povestit, cu seninătate, cum a pus în aşteptare acţiunea de salvare, pentru că declaraţiile victimelor trebuiau verificate. Din fericire, au existat supraviețuitori cu telefoane mobile și s-a putut confirma că prăbușirea avionului nu e o farsă. Dar chiar și așa, a fost nevoie ca al doilea supraviețuitor să sune, pentru ca Arafat să catadicsească să dea drumul operațiunii. Reproducem un pasaj din articolul publicat cu acea ocazie (click AICI pentru accesarea articolului din arhivă):
Anunţat de accident de una dintre victime, Dr. Irinel Popescu de la Spitalul Fundeni l-a apelat pe Raed Arafat. Arafat i-a cerut doctorului să verifice mai întâi că nu e vorba de un apel fals. După care secretarul de stat a sunat la SMURD Oradea, ca aceştia să întrebe de soarta avionului la aeroportului din localitate. Cum nici SMURD Oradea nu a venit cu o informaţie clară, a fost nevoie ca o a doua victimă să îl sune pe Dr. Popescu şi să verifice informaţia, pentru ca Arafat să le dea crezare şi să dea drumul operaţiunii de salvare. S-au pierdut astfel cel puţin 10-20 de minute, şi asta în condiţiile în care Arafat fusese contactat de un om în care are încredere, iar acesta fusese, la rândul său, sunat de un coleg – victimă a accidentului…
„Dr. Irinel Popescu – Avionul nostru a căzut!
Arafat – De unde aveți știrea asta?
Dr. Irinel Popescu – M-a sunat un coleg care e în avion.
Arafat – Totuși trebuie verificat…
…mai târziu…
Dr. Irinel Popescu – A sunat altul din colegii căzuți și s-a confirmat.
Raed Arafat – Atunci am zis la domn profesor OK. O să anunț imediat.”– (Conversaţie relatată de Raed Arafat la Sinteza Zilei, 22 ianuarie 2014)
Apelul la 112 = Amendă, Dosar penal, Condamnare la moarte
Logica criminală pe care funcţionează sistemul de urgenţe şi oamenii care îl reprezintă este perfect ilustrată de campaniile de informare. Acestea conţin musai menţiunea că apelarea în situaţii care nu sunt urgenţe constituie abuz. În scurtele mesaje distribuite la radio şi TV, întotdeauna e menţionată avertizarea că cetăţenii vor fi amendaţi sau încadraţi pe codul penal dacă folosesc sistemul pentru orice altceva decât urgenţe – aşadar, practic, orice apelant trebuie mai întâi să se gândească bine dacă ceea ce are de spus la 112 este, tehnic, o urgenţă.
În cazul Alexandrei de la Caracal, sancţiunea pentru apelul la 112 a fost mult mai severă. Aşa cum a declarat suspectul, decizia de a o omorî pe minoră a venit după ce a descoperit că fata sunase la 112 de pe telefonul său. După ultimul apel al fetei, în care ea comunicase că suspectul „Vine! Vine!”, operatorul sau poliţistul au făcut un fapt inexplicabil – au apelat din nou numărul de pe care fuseseră sunaţi. Care a fost motivul acestor apeluri, dacă ele l-au făcut pe suspect să descopere că fusese apelat 112 de pe telefonul lui sau cât au cântărit ele în decizia de comitere a crimei – nu vom afla, cel mai probabil, niciodată. Şi în Apuseni, şi la accidentul de pe Siutghiol, anchetele s-au lungit ani de zile, iar Justiţia a decis că instituţiile statului şi reprezentanţii lor nu au nicio responsabilitate…
