Era un ger de crăpau pietrele. Săream de pe un picior pe altul, indiferent de muzică, doar ca să mă încălzesc. Era Anul Nou, finalul unui an de pomină şi ultima seară de concerte. Gloata din piaţă privea în sus, la spectacolul de flăcări şi artificii; doar în clădirea înaltă de pe colţ, un geam era luminat, fiind prezenţi în spatele lui mai mulţi inşi care priveau în jos, spre noi. „E biroul primarului, (el) se asigură că totul merge bine!”, m-a informat prietenul meu sibian. În gerul Sfântului Vasile, gândul că El, Primarul, veghează peste noi, tremura undeva între imaginea edilului-model şi cea a lui Big Brother.
Un editorial de Răzvan PETRE
Pe masa de şeptică a politicii româneşti, după epuizarea tuturor cărţilor tari, a fost aruncat un popă. K. Klaus Johannis. Scos din mânecă de Crin Antonescu, numele faimosului primar de Sibiu este pe buzele tuturor. În câteva zile, a reuşit să-şi atragă susţinerea majorităţii parlamentare. Antonescu promite că-l va pune pe Johannis premier, dacă îl votăm pe el, preşedinte. Şi Geoană promite că va da ţării un nou guvern, cu Johannis în frunte.
Cea mai surprinzătoare este viteza cu care primarul Sibiului a acceptat invitaţia de a conduce Opoziţia, înspre Putere. Ca o preapură domniţă, sedusă de farmecele primului cavaler parşiv care o curtează, Johannis a descins cu grăbire la Bucureşti, provocându-mi o dublă dezamăgire. Naiv cum sunt, mă aşteptam ca el, fiind un om cu experienţă politică, să înţeleagă că propunerea sa pentru postul de prim ministru este doar o scamatorie electorală şi că cei ce îi promit acum sprijin necondiţionat, o fac din dragoste sinceră pentru imaginea lui bună, iar nu pentru calităţile sale de administrator. La fel, mă aşteptam ca Johannis să înţeleagă că legile Statului Român prevăd ca mandatul de prim ministru să îi fie înmânat de către preşedinte şi că venirea sa la Bucureşti pentru a pretinde acest mandat, chiar şi în numele unei majorităţi reale (dar împotriva Constituţiei) ar fi o grosolănie incompatibilă cu imaginea sa de sas muncitor şi cinstit.
În noaptea aceea rece, căţărat în primăria lui albă şi frumoasă ca tortul miresei, Johannis încă mai era Super-Primarul. Omul perfect de ieri se dovedeşte azi a fi nimic mai mult decât o damă de campanie. Ispitit prea uşor, Klaus bate acum la porţile Bucureştilor, precum un prinţ bastard, venit să revendice tronul. În România, până şi nemţii sunt penibili… .
