Interviu

Marea Neagră, făcută cu ou şi cu oţet chiar de ziua ei

În timp ce oamenii de ştiinţă constănţeni îşi dau silinţa să informeze corect publicul, mass-media şi ecologiştii „de ocazie” aruncă pe piaţă informaţii false

Pe 31 octombrie s-a sărbătorit Ziua Mării Negre, eveniment care are deja o tradiţie mai lungă de un deceniu. Cu acest prilej, o serie de persoane sau entităţi care au de-a face cu ecologia, măcar marginal, s-au dat în stambă, alarmând inutil publicul larg, în legătură cu inevitabila distrugere a Mării Negre. Asemeni liderilor de secte, care profeţesc sfârşitul lumii, aceştia au anunţat că Pontul Euxin mai are de trăit 20, maxim 30 de ani. În paralel, la Constanţa, Ziua Mării Negre a fost sărbătorită de către oamenii de ştiinţă printr-o serie de manifestări şi sesiuni de comunicări ştiinţifice, organizate de către Institutul de Cercetare Marină „Grigore Antipa” şi de către filiala locală a Academiei Oamenilor de Ştiinţă. Din păcate, aceste manifestări nu au reuşit să capteze interesul mass-media, care nu s-a înghesuit să relateze concluziile acestor sesiuni ştiinţifice. Un posibil motiv este acela că specialiştii, spre deosebire de eco-profeţi, au concluzionat, pe baza datelor adunate, că Marea Neagră este într-un uşor proces de însănătoşire.

Un articol de Răzvan PETRE

Partidul verde cântă prohodul Mării Negre

Cu ocazia zilei de 31 octombrie, Partidul Verde a dat publicităţii un comunicat panicard, care anunţă că Marea Negră e în pericol de moarte. Pe un ton de manifest instigator, ce aduce pe alocuri cu cel al revistei „România Mare”, comunicatul de presă vrea să aducă în atenţia publică un presupus val de poluare ce distruge marea, stimulând dezvoltarea algelor şi otrăvind apele. După ce debutează cu această prevestire sumbră, scrisoarea publică se termină apoteotic şi agramat: „S-a văzut undeva că s-au creat bazine de purificare a apelor uzate, că s-a făcut ceva împotriva stăvilirii (sic!) pătrunderii fertilizanţilor agricoli în mare, s-au realizat condiţii de stopare a eutrofizării, s-au luat măsuri pentru stăvilirea braconajului la peşte? Un nu categoric ce se poate da arată că este ceasul al douăsprăzecelea când toate statele UE, şi nu numai, trebuie să se gândească la soluţiile cele mai bune şi drastice cu care Marea Neagră mai poate fi salvată”.
Publicat pe pagina principală a site-ului Internet al Partidului Verde, alături de icoana lui Remus Cernea („rebelul fără cauză” ce candidează pentru preşedinţie din partea verzilor), comunicatul poartă semnătura preşedintelui de onoare al partidului – Marcian Bleahu. Reputat geolog şi fost ministru al mediului, Bleahu nu este la primul asemenea demers. An de an, cu ocazia Zilei Mării Negre, Verzii publică, sub semnătura lui Bleahu, acelaşi mesaj, cu mici modificări, pe ici, pe colo. Pleacând de la date ştiinţifice reale, dar prost interpretate, comunicatul lansează teorii apocaliptice, apeluri generale la salvarea mării şi acuze de tot felul (fără însă a da numele vinovaţilor).

Ziua, Mării Negre

Seria articolelor dedicate Mării Negre a fost deschisă, la începutul săptămânii trecute, de către cotidianul „Ziua”, care a lansat un alt mesaj panicard, anunţând că aceasta riscă să devină o mare moartă, din cauza poluării. Articolul se bazează pe constatările specialiştilor de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” (INCDM) din Constanţa. Din nefericire, autorul articolului nu preia decât parţial concluziile sau punctele de vedere ale specialiştilor constănţeni, mărginindu-se la a da o interpretare fatalistă situaţiei din Marea Neagră.
Având ca singură sursă portalul ziare.com, articolul în cauză prezintă starea Mării Negre şi aminteşte de „stratul de apă moartă” de pe fundul mării, despre care specialiştii INCDM ar fi afirmat (?) că „s-a format exclusiv din cauza poluarii”. În ciuda faptului că, încă din titlu, aflăm că Marea Neagră e pe moarte, în text ni se spune exact opusul – că marea se vindecă, dar procesul va fi unul îndelungat.

Realitatea TV – 100% panică, fără Robert Turcescu…

Vrând parcă să demonstreze că televiziunea este mult mai eficientă decât presa scrisă, în domeniul panicii, Realitatea TV dă verdictul „Viaţa subacvatică din Marea Neagră va dispărea în câţiva ani!”. Despre acest fapt nu ni se spune decât că va fi cauzat de către hidrogenul sulfurat, termenul definitiv pentru moartea peştilor şi mamiferelor fiind fixat de către autor la 30 de ani. În completare, site-ul realitatea.net ne propune un „Ştiaţi că?” foarte interesant, mai ales că informaţiile de acolo sunt originale, având puţin sau nimic în comun cu realitatea. Astfel, adâncimea maximă a mării e preluată greşit, datele paleogeografice sunt inexacte, iar autorul se miră inutil de salinitatea Mării Negre.

Marea, într-un uşor proces de însănătoşire

Departe de a fi în pericol de moarte, aşa cum am putut afla din presa de săptămâna trecută, Marea Neagră se află pe calea cea bună. Deşi procesul de ameliorare a calităţii apelor nu este unul accelerat, se fac paşi în direcţia cea bună. În vederea acestui fapt, statele riverane depun eforturi pentru asigurarea tratării apelor menajere ce sunt deversate în mare, un exemplu în acest sens fiind staţia de epurare de la intrarea în staţiunea Mamaia. De asemenea, restructurarea activităţilor economice din bazinul mării, precum şi închiderea multor întreprinderi ineficiente şi poluatoare au făcut ca, per ansamblu, condiţiile de mediu să se îmbunătăţească. Pentru a afla care este punctul de vedere al specialiştilor, am luat legătura cu Alexandru Bologa, Directorul Ştiinţific al INCDM. La terminarea simpozionului prilejuit de Ziua Mării Negre, acesta ne-a declarat că, în momentul de faţă, se înregistrează o uşoară tendinţă de îmbunătăţire a situaţiei mării. La această concluzie au ajuns specialiştii prezenţi la eveniment, care au notat reapariţia câtorva specii considerate a fi în pericol de extincţie, precum şi ameliorarea condiţiilor de mediu, ca urmare a diminuării presiunii antropice.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top