Actualitate

Cele mai frumoase scrisori pentru mama, premiate de Consiliul Județean Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, și administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, au participat, astăzi, la festivitatea de premiere a tinerilor câștigători ai celei de-a treia ediții a concursului „Cea mai frumoasă scrisoare pentru mama“, organizat de Consiliul Județean Tulcea.

În total, 150 de tulceni s-au înscris la competiția organizată de Consiliul Județean Tulcea pentru a marca Ziua Mamei, celebrată anual pe data de 8 martie.

Cei mai talentați tineri tulceni, cu vârste între 9 și 17 ani, au fost premiați într-un cadru festiv, la sala „Dobrogea“ a Consiliului Județean Tulcea.

Ca de fiecare dată, în competiția online lansată de Consiliul Județean Tulcea s-au înscris copii din tot județul, printre cei premiați numărându-se atât elevi din municipiu, cât și din județ (Babadag, Cerna, Casimcea).

„Dumneavoastră, dragi copii, sunteți viitorul acestei țări. Vă doresc să o țineți tot așa și să participați la cât mai multe competiții de acest gen, pentru că prin ele voi exprimați ce simțiți, iar acest lucru nu poate decât să va ajute. Nu țineți ascunse toate aceste sentimente, oferiți-le, pentru că ele sunt un cadou pe care ni-l faceți prin fiecare scrisoare. Ne mândrim cu fiecare dintre voi!“, a declarat, în cadrul festivității, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Județean Tulcea.

„Încep prin a felicita toți  copiii care ne-au trimis cele mai frumoase scrisori pentru cele care le-au dat viață. Cu toate că a fost realizat un clasament, eu cred că toți cei care au participat la concurs sunt câștigători. Mă bucur să ne revedem față în față, după anii de pandemie și mă bucur să observ în continuare un entuziasm în rândul elevilor de a se implica în activități din cele mai diverse. Este foarte important ca tinerii să aibă și activități extrașcolare, să fie stimulați să fie parte din astfel de proiecte de suflet“, a transmis administratorul public al județului, Dumitru Mergeani.

Câștigătorii ediției din acest an:

Marele premiu: Ilie Andreea-Nicoleta, 16 ani, Liceul Teoretic „Grigore Moisil“ Tulcea

Premiul I: Stan Adelin Valentin, 9 ani, Școala Gimnazială nr. 12 Tulcea

Premiul II: Buzdugan Maria-Mirabela, 9 ani, Școala Gimnazială „Panait Cerna“, Cerna

Premiul III: Dușa Theodora Alice, 15 ani, Colegiul Economic „Delta Dunării“, Tulcea

Mențiune: Iftode Petcu Casian, 16 ani, Liceul Teoretic „Grigore Moisil“ Tulcea

Mențiune: Costea Alina Cătălina, 13 ani, Școala „Mircea cel Bătrân” Babadag

Premiu special: Covaliov Anisia, 9 ani, Școala Gimnazială nr. 12 Tulcea

Premiu special: Todoran Ana-Maria, 17 ani, Liceul Teoretic „Grigore Moisil“ Tulcea

Premiu de originalitate: Ganea Denisa, 14 ani, Școala Gimnazială Casimcea.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top