Actualitate

Ce spun liderii Pro România din Constanța despre redeschiderea școlilor și criza din agricultură

În conferința de presă săptămânală a Pro România, candidatul pentru funcția de primar, Mircea Titus Dobre și cel pentru fotoliul de președinte al Consiliului Județean Constanța, Răzvan Filipescu, au dezbătut subiectele săptămânii la nivel național și local.

Mircea Titus Dobre s-a referit mai întâi mai întâi la tema redeschiderii școlilor și a spus că reprezentanții primăriei ar fi trebuit să se întâlnească cu directorii de școli mai demult, căci au avut la dispoziție câteva luni pentru a găsi soluții pentru redeschiderea unităților de învățământ.

Dobre a declarat că este pentru ideea ca toți copiii să meargă la școală, și că nu e de acord cu școala on line.

„Bineînțeles că există și alte soluții ce pot fi implementate pentru școli cu multe clase, în așa fel încât să primească toți copiii, pentru că este necesar ca toți copiii să se prezinte la școală. Eu nu sunt de acord cu școala on line, care este pur și simplu o bătaie de joc la adresa educației. Nu există sistem de educație on line, și asta nu o spun doar eu, ci o spun și cei care au un cuvânt de spus în acest domeniu și care au pregătirea necesară. Avem unele spații foarte mari în curțile școlilor și cred că acolo se puteau găsi tot felul de soluții, de exemplu construcțiile modulare, dar bineînțeles toate astea trebuiau pregătite din timp, nu pot fi pregătite la jumătatea lunii august și să vii să discuți despre deschiderea anului școlar”.

Coordonatorul organizației județene a Pro România a criticat și faptul că ministerul Educației a tergiversat timp de câteva luni găsirea unor soluții pentru redeschiderea școlilor în contextul pandemiei și a taxat faptul că președintele Iohannis a prezentat „cifre greșite”.

„Același lucru l-a făcut și Johannis, și după 5 luni de zile s-au reîntâlnit la Palatul Cotroceni să discute despre deschiderea anului școlar. Și au spus că au trei scenarii, verde, galben și roșu, dar nici el nu a fost în stare să explice și a trebuit să iasă cu alte explicații. Cred că aceste autorități trebuie să se trezească un pic la realitate, observăm că își aduc aminte doar atunci când se apropie un moment, și mai aud și pe unul și pe altul că cică să nu politizăm sistemul de educație. Dar putem să constatăm cât de neprofesioniști, ba chiar incompetenți sunt cei care spun acest lucru.

Răzvan Filipescu (care este și unul dintre reprezentanții Grupului de Inițiativă Civică al Producătorilor Agricoli Dobrogeni) s-a referit la preocuparea partidelor mari pentru agricultură și cultură, în încercarea de a puncta politic și a dat exemplul contracandidatului său de la PNL, Mihai Lupu, despre care spune că promite fermierilor 3 miliarde euro pentru sistemul de irigații din județ. Răzvan Filipescu consideră că acestea sunt doar promisiuni generale, fără rezultate concrete și l-a provocat pe Lupu la o dezbatere publică pe aceste teme:

„Am văzut în ultima vreme o preocupare a partidelor mari pentru partea de agricultură și pentru partea de cultură. În ideea de a mai câștiga puțin capital politic. Tocmai de aceea vreau să ma ajutați dumneavoastră, presa, să reiterez invitația mea către domnul Mihai Lupu, contracandidatul meu la președinția Consiliului Județean Constanța din partea PNL, să vină într-o dezbatere publică moderată de dumneavoastră și să discutăm despre lucruri concrete. L-am văzut că se laudă și că vrea să liniștească fermierii că vor veni 3 miliarde de euro, bani pentru irigații. Vorbește și despre bogăția arheologică a județului Constanța, în contexul în care am văzut primari PNL care nu știu să mențină niște vestigii istorice, care sunt acoperite de gunoaie, călcate în picioare de animale. La fel despre agricultură, unde vorbește doar banalități, doar generalități. Haideți să vorbim concret despre ce putem face la nivelul județului Constanța, așa cum am spus noi clar și explicit și il aștept și pe dânsul să facă același lucru. Dacă tot vrem să facem o altfel de politică, să facem o politică creionată pe proiecte și pe lucruri concrete pentru județul Constanța, nu să ne ascundem doar în spatele unor postări pe Facebook , preluate de la Guvern, cu niște cartonașe frumos colorate și cu niște sume fabuloase, dar care nu știu cum se vor regăsi la nivelul județului Constanța. Noi ne prezentăm proiectele și soluțiile noastre și vreau să-l văd și pe dânsul că se implică concret și nu cu generalități”.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top