„Acum eşti slugă la patron. Faci ce spune patronul, nu ce vrei tu!” Aşa sună cel mai recent porumbel scos pe guşă de cel alintat „oracolul fotbalului românesc”. Deşi această vorbă de duh este, în fond, doar o încercare a unui personaj din eşalonul doi al PRM-ului de a se pune bine cu şefii vechi sau noi, cuvintele lui Mitică Dragomir sunt simptomatice pentru mentalităţile oligarhiei ce conduce fotbalul românesc şi pentru una din atitudinile cele mai păguboase din societatea românească.
Un editorial de Răzvan PETRE
Peisajul fotbalului românesc e un fel de „lume dispărută”, din romanul omonim al lui Arthur Conan Doyle. Ca în faimoasa poveste, personajele ce îl populează trăiesc rupte de realitatea cotidiană şi de ritmul societăţii, prinse într-o existenţă spectaculoasă, dar primitivă. Patronii se comportă ca nişte stăpâni de sclavi, cu drept de viaţă şi de moarte asupra jucătorilor şi antrenorilor, pe care nu se sfiesc să-i ponegrească în public şi cărora le fac fel de fel de mizerii, atunci când aceştia nu au un comportament umil. La rândul lor, jucătorii şi antrenorii trăiesc un adevărat „ev al măciucii”, aruncând acuze în dreapta şi în stânga şi invocându-i pe „duşmanii lor”, mai ceva ca în versurile de manea.
Starurile Naţionalei aruncă cu pietre în jurnalişti şi promit că se vor răzbuna pe nevestele lor. Şefii de club schimbă antrenorii mai des decât şosetele. Antrenorii cântă „Ce bine îmi pare că ai luat ţeapă!”, după ce reuşesc să se răzbune pe fostele lor cluburi. Fotbalul românesc, per ansamblu, trăieşte în ritmul dictat de tabloide, care caută zilnic scandaluri, cancanuri şi conspiraţii, chiar şi acolo unde ele nu există.
Scandalul săptămânii trecute a pornit de la demiterea antrenorului Stelei, Cristiano Bergodi. Respectând tradiţia din fotbalul românesc, Gigi Becali l-a dat afară pe italian nu pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, ci din motive… personale. Concret, latifundiarul a sancţionat „lipsa de respect” a lui Bergodi, care, în loc să îl lase pe patron să îşi facă show-ul obişnuit (cu care şi-a scos din minţi jucătorii, sezoane la rând) i-a cerut acestuia să îl lase să îşi facă treaba. Concedierea lui Bergodi era, ce-i drept, previzibilă, Becali fiind deja enervat de faptul că italianul îndrăznea să îl înfrunte şi să-i conteste faimoasele sale intuiţii în materie de fotbal. Prin urmare, acest scandal nu a venit pe neaşteptate. Surprinzător este că, după ce patronul Stelei i-a porcăit pe toţi antrenorii cu care a colaborat în ultimii ani, în scumpa noastră ţară se găsesc încă suficienţi aplaudaci care să îi scuze gesturile.
După nici o zi de la demiterea lui Bergodi, postul lui a fost preluat de către Mihai Stoichiţă (care, în trecut, a pus botul la banii murdari ai comuniştilor din Transnistria, antrenând pe Sheriff). Tranziţia a fost asigurată de Panduru, care, după ce a fost debarcat de la mai multe echipe pe care le-a purtat pe culmile… dezastrului, a devenit un soi de ecou al lui Becali. Punctul maxim al slugărniciei a fost atins de Mitică Dragomir, care, în loc să fie de partea fotbalului românesc, care şi-a luat încă un pumn în burtă cu această ocazie, i-a sărit în ajutor lui Becali. Nu a contat faptul că Steaua, după acest şoc, ar putea pierde calificarea în primăvara europeană (ceea ce ar afecta Liga lui Mitică). Nici realitatea că ideea de a fi „sclav la patron”, pe care Dragomir o propovăduieşte ca bază a capitalismului, e, de fapt, un dicton comunist. Mai important este, se pare, ca Mitică (membru PRM, rămas „pe dinafară” la ieşirea partidului din Parlament) să se dea bine pe lângă Gigi – noul star al echipei România Mare. Şi, uite-aşa, Liga I a a ajuns să fie, mai nou, exponenta politicii interne a PRM… .
