Opinii

Canalizare, staţie de epurare, apă, drumuri asfaltate şi grădiniţă în Ostrov

Activitatea din foarte multe administraţii publice locale din judeţul Constanţa a fost afectată serios de criza economică. Ori că n-au fost sprijiniţi de Consiliul Judeţean, ori că nu au primit suficienţi (sau deloc) bani de la Guvern, majoritatea primarilor a fost pusă în situaţia de a opri proiectele începute, din cauza lipsei finanţărilor. E cazul primăriilor care trebuiau să plătească lucrările realizate cu bani europeni şi care nu aveau bani de cofinanţare, sau TVA, ori de primăriile cărora Guvernul le-a promis sprijinul declarându-le proiectele eligibile şi finanţabile, urmând ca apoi să ridice din umeri şi să spună primarilor că nu au bani pentru a-şi ţine promisiunea.

Un articol de Andreea PAVEL

Primăria Ostrov, din fericire, nu se înscrie în nici una dintre aceste categorii, pentru că administraţia locală, reprezentată de primarul Niculae Dragomir, a strâns cureaua şi a economisit atunci când s-a putut. Astfel, localitatea Ostrov este printre puţinele care beneficiază de un proiect finanţat prin Măsura 322, care a fost declarat eligibil şi care cuprinde canalizare, staţie de epurare, asfaltarea drumurilor, alimentarea cu apă şi construirea unei grădiniţe. Primarul Niculae Dragomir ne-a declarat că avantajul proiectului lor, comparativ cu ale celorlalte primării, a constat în colaborarea cu un ONG, precum şi faptul că în localitatea noastră nu exista nicio grădiniţă, orele ţinându-se într-un spaţiu amenajat în culisele căminului cultural din localitate. Edilul a mai declarat că au fost depunctaţi la gradul de sărăcie, dar şi din cauză că în anul 2004, comuna Ostrov a fost beneficiara programului SAPARD pentru drumuri. În rest, le-a mers ca pe roate. Un alt proiect care va îmbunătăţi considerabil condiţiile de trai ale locuitorilor vizează satul Galiţa unde nu exista sursă proprie de apă. Apa din fântâni este de proastă calitate, drept pentru care s-a construit un puţ nou. Valoarea proiectului ajunge la 300.000 lei şi prevede şi extinderea cu 2,5 km de conductă până la bazinul de apă.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top