În fiecare film american cu politisti si criminali exista cel putin trei personaje: Criminalul rau si obsedat, politistul temperamental si politistul rational. Toti îl iubesc pe politistul temperamental. El face glume, se îmbraca bine, e necasatorit si toate femeile îl doresc. Cade usor prada sentimentelor, se oftica si se enerveaza usor, fiind, de cele mai multe ori, suspendat din functie din cauza asta. De cealalta parte, politistul rational este un tip casatorit, cu copii, (uneori) excesiv de sobru si prudent. La sfârsitul filmului, politistul temperamental îl prinde pe criminal si îi trage o mama de bataie, dar este oprit de politistul rational, care îi pune catusele si îi citeste ticalosului drepturile. Trecem acum, de pe platourile de filmare californiene, pe coasta de est a Americii, la Casa Alba. Aici locuieste un alt fel de politist, un jandarm mondial. În cel mai pur stil Hollywood, jandarmul mondial pozeaza când în tip rational, care apara legea si valorile democratiei, când în tip temperamental, care terciuieste pe oricine îl supara. Regizorul, scenaristul si costumierii acestui show sunt asa de buni, încât Jandarmul reuseste de fiecare data sa scape cu fata si cu mâinile curate, chiar si când actiunile sale pot fi definite simplu – crima.
Un articol de RAZVAN PETRE
Zarquawi a murit! Capetenia terorista a fost, în fine, ucisa! Fotografia cadavrului sau umflat face înconjurul globului. Presedintele Bush, care nu se deranjeaza sa iasa în public dupa vizita fiecarui oficial strain, face o conferinta de presa. Mesajul e simplu: Teroristii nu au nici o sansa, toti cei care vor proceda ca Zarquawi, vor pati ce a patit el! De cealalta parte a ecranului de televizor, Bin Laden plânge cu un ochi, iar cu celalalt ochi râde. Dupa luni de cautari si atacuri, si dupa milioane de dolari cheltuite pe logistica si informatori, Armata americana a reusit sa ucida un locotenent din armata Al-Qaida, un umil palmas al retelei teroriste. Lovitura de imagine a Administratiei americane are efecte limitate în viata reala. Atentatele din Irak continua ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Privind în umbra „succesului” american, ni se dezvaluie o imagine dezolanta. Zarquawi este o mare capetenie terorista. De unde stim asta? Din canalele informationale ale Administratiei americane, care are tot interesul sa justifice astfel „Razboiul împotriva terorismului”. Zarquawi, potrivit acelorasi surse îndoielnice, este responsabil pentru numeroase atacuri cu bomba si pentru pierderi de vieti omenesti. S-a demonstrat asta, fara putinta de tagada, într-un proces? Nicidecum. Tinând sa-i dovedeasca teroristului ca se pricep la fel de bine ca el la ucis oameni, armata si Administratia americana i-au aflat numarul de telefon, l-au localizat si i-au trântit în cap doua bombe cât casa în care se afla. În felul acesta nu vom afla niciodata daca acest Zarquawi a fost sau nu responsabil de ceva, daca a coordonat, cum se spune, activitatea Al-Qaida in Irak; nu vom afla nici macar daca era membru al retelei teroriste, atâta timp cât toate informatiile despre el vin pe filiera care acum doi ani acredita ideea ca Saddam avea armele de distrugere în masa pe care nimeni nu le-a gasit nici în ziua de azi.
Asasinatul la comanda este practicat de Guvernul american de ceva vreme încoace. Dupa ce s-au compromis încercând sa-l asasineze pe Castro si dupa alte câteva asemenea operatiuni care s-au încheiat cu fiasco, americanii au interzis oficial aceasta practica. Oficial. Ce facea armata SUA acum doi ani, când pe Zarquawi nu îl stia nimeni? Bombarda cu nesat toate palatele lui Saddam, în speranta sa îl ucida pe dictator. Din nefericire pentru ei, fostul presedinte irakian face parte dintr-o generatie mai batrâna, care nu are încredere în telefoanele mobile, scapând astfel detectoarelor americane. În timpul sezonului de vânat Saddami, s-a consumat unul din cele mai rusinoase episoade ale Razboiului din Irak: Având informatii ca dictatorul se ascunde într-un beci, într-un cartier rezidential al Bagdadului, avioanele americane au aruncat o bomba imensa pentru a-l ucide. Saddam nu mai era in zona, dar bomba americana a distrus zeci de case, ucigând zeci de barbati, femei si copii nevinovati. Aceeasi poveste, dar cu alta tinta, în 1999. Cu scopul nobil de a opri atrocitatile din Kosovo si de a-l aduce pe Milosevici în fata tribunalului de la Haga, armata americana, sub egida NATO, s-a pus pe bombardat Serbia. Aratând ca nu dau bani pe ideea de proprietate, americanii au bombardat toate resedintele presedintelui yugoslav. Când au terminat cu aceste obiective, si-au întors atentia asupra industriei sârbesti. Într-un grav gest de nesocotire a libertatii de expresie si a vietii jurnalistilor yugoslavi, avioanele americane au bombardat televiziunea din Belgrad.
Uciderea lui Zarquawi este doar un episod dintr-o poveste lunga si tragica. Ticalosii cu stele pe umar din cladirea Pentagonului sarbatoresc o victorie asupra dusmanului terorist. Se umfla muschii pe spinarea presedintelui Bush, care face pe durul si ameninta pe toti cei ce aleg calea terorii ca îi asteapta moartea, nu judecata. Statul care pozeaza în aparatorul valorilor democratice tine închisi la Guantanamo sute de prizonieri care nu au acces la un avocat, care nu au dreptul unui proces onest, si la care nu au acces nici macar oficialii Crucii Rosii. Zarquawi e mort. Putem spune, parafrazând vorbele lui Mircea Dinescu din decembrie 89: „Criminalul a fost asasinat! Am învins! Am învins! Am învins!”
Asasinatul la comanda este practicat de Guvernul american de ceva vreme încoace. Dupa ce s-au compromis încercând sa-l asasineze pe Castro si dupa alte câteva asemenea operatiuni care s-au încheiat cu fiasco, americanii au interzis oficial aceasta practica. Oficial. Ce facea armata SUA acum doi ani, când pe Zarquawi nu îl stia nimeni? Bombarda cu nesat toate palatele lui Saddam, în speranta sa îl ucida pe dictator. Din nefericire pentru ei, fostul presedinte irakian face parte dintr-o generatie mai batrâna, care nu are încredere în telefoanele mobile, scapând astfel detectoarelor americane. În timpul sezonului de vânat Saddami, s-a consumat unul din cele mai rusinoase episoade ale Razboiului din Irak: Având informatii ca dictatorul se ascunde într-un beci, într-un cartier rezidential al Bagdadului, avioanele americane au aruncat o bomba imensa pentru a-l ucide. Saddam nu mai era in zona, dar bomba americana a distrus zeci de case, ucigând zeci de barbati, femei si copii nevinovati. Aceeasi poveste, dar cu alta tinta, în 1999. Cu scopul nobil de a opri atrocitatile din Kosovo si de a-l aduce pe Milosevici în fata tribunalului de la Haga, armata americana, sub egida NATO, s-a pus pe bombardat Serbia. Aratând ca nu dau bani pe ideea de proprietate, americanii au bombardat toate resedintele presedintelui yugoslav. Când au terminat cu aceste obiective, si-au întors atentia asupra industriei sârbesti. Într-un grav gest de nesocotire a libertatii de expresie si a vietii jurnalistilor yugoslavi, avioanele americane au bombardat televiziunea din Belgrad.
Uciderea lui Zarquawi este doar un episod dintr-o poveste lunga si tragica. Ticalosii cu stele pe umar din cladirea Pentagonului sarbatoresc o victorie asupra dusmanului terorist. Se umfla muschii pe spinarea presedintelui Bush, care face pe durul si ameninta pe toti cei ce aleg calea terorii ca îi asteapta moartea, nu judecata. Statul care pozeaza în aparatorul valorilor democratice tine închisi la Guantanamo sute de prizonieri care nu au acces la un avocat, care nu au dreptul unui proces onest, si la care nu au acces nici macar oficialii Crucii Rosii. Zarquawi e mort. Putem spune, parafrazând vorbele lui Mircea Dinescu din decembrie 89: „Criminalul a fost asasinat! Am învins! Am învins! Am învins!”
