Apel. Catre oamenii de dincolo

Un prieten mi-a povestit ca avea nevoie de niste acte pentru casa si pentru asta a mers la circa financiara. Am râs de el. Sarcastic – mergea la aceeasi circa la care sunt eu arondat, stiam dinainte ce avea sa-mi spuna. A mers la ghiseul 1, a stat la coada 10 minute, de un de a fost trimis la ghiseul 2, la care ar fi trebuit sa astepte de prima oara. La ghiseul 2 a aflat, dupa alte 15 minute de asteptare, ca îi trebuie un aviz de la biroul 3. De la 3 a mers înapoi la 2, pentru op semnatura. A crezut ca a terminat, dar îi trebuia stampila de la biroul 3, unde fusese deja, cu 10 minute în urma. Exasperat de o ora de asteptat la cozi si frecus între ghisee, prietenul meu facu un gest neasteptat pentru functionare: Îsi vârâ capul prin ghilotina geamului de ghiseu, descoperind astfel ca dincolo de geamlâc, cele trei birouri nu erau despartite de nimic, ca erau trei birouri lipite, si ca cele trei functionarese îsi puteau trece din-mâna-în-mâna blestematele de acte, pentru semnat si parafat, în loc sa-l lase pe el sa stea zeci de minute la cozi absurde.
Acesta este un apel pentru oamenii de dincolo de peretele de termopan al ghiseului.

Cum ar fi daca pentru fiecare gura de aer pe care o tragi în piept ar trebui sa completezi o cerere? Daca ar trebui sa completezi un formular în care sa mentonezi câti pasi faci, în fiecare zi, pe strada? Daca ar trebui sa-i înaintezi un memoriu partenerului tau de discutie pentru a-i solicita sa-ti mai permita sa rostesti un cuvânt, sau o fraza?
Ce-ar fi daca preotul ti-ar cere sa întocmesti un raport pentru fiecare data când ti-ai întors privirea dupa ochii misteriosi ai unei straine zarite pe strada? Sau daca ar trebui sa faci o cerere pentru a-ti scoate prietena la film, în care sa mentionezi parintilor fetei ca te obligi sa o aduci acasa pâna la ora 23.00? Daca ar trebui sa motivezi, în scris, intentia de a iesi cu prietenul la o plimbare, sau sa dai o declaratie pe proprie raspundere ca ai intentii serioase, înainte de a-ti lua partenerul/a de mâna?
Ce-ai zice daca iubita ti-ar pretinde sa îi înaintezi cererea în casatorie în scris, în dublu exemplar, semnat si stampilat? Daca doctorul te-ar resuscita la nesfârsit, pâna semnezi cu mâna ta „Cererea de deces”? Daca barmanul ar refuza sa îsi serveasca a doua bere, în lipsa unei scrisori de intentii prin care îsi manifesti interesul de a o bea? Daca pentru a merge la WC-ul public ar trebui, mai întâi, sa dai fuga pâna la xeroxul din colt, unde se gasesc formulare-tip?
Toate acestea sunt lucruri libere, generale, publice.

Stiti cât dureaza sa obtii o informatie publica? O saptamâna, daca esti refuzat, circa o luna, daca informatia exista si zeul-functionar nu gaseste o minciuna ridicola cu care sa îti bareze accesul la ea. Cu câte informatii publice opereaza o institutie publica din România? Câteva zeci, poate sute. Cât ar dura sa afli toate lucrurile publice pe care le detine o astfel de institutie, solicitându-le pe rând? O vesnicie.

Ce-ar fi daca pentru a te naste ar trebui sa înaintezi mamei o cerere? Ce-ar fi daca pentru a trece de zidul de termopan care ne separa pe noi de ei – oamenii de la ghiseu – n-ar trebui nici o cerere?
Functionari nesimtiti care vreti sa ne controlati viata, când o sa ne dati ceea ce ne apartine, de drept?