Eram miercurea trecuta într-un fast-food. nimic pretentios, masute înguste, câteva scaune, radio. La radio, stiri: Inaugurarea Monumentului Eroilor Americani din Al II-lea Razboi mondial. Discursul ambasadorului Americii. Discursul oficialului român: "Acest monument este dedicat celor care s-au jertfit pentru a elibera, bla, bla, bla…" Alb, alb, alb, arebile a – a elibera!?! Si atunci am înteles ca oficialii nostri sunt niste tipi cerebrali, care nu îsi iau salariile de pomana. Pai Bunu’ meu i-a asteptat ca fraierul pe americani timp de 50 de ani, când ei, de fapt, au venit la termen. Guvernul facu monumentul eroului yankeu, si ne revela un adevar care ne-a eludat, atâta amar de vreme: Ca pe noi ne-au eliberat americanii de sub jugul hitlerist! Or fi facut ei, soldatii SUA, curatenie prin vestul Europei, dar în România efortul lor eliberator s-a manifestat sub forma unor simpatice bombe "scapate" asupra Bucurestilor, sau a rafinariilor din Ploiesti…
Un articol de RÃZVAN PETRE
Nu vreau sa continuu a discuta despre oportunitatea unui monument al eroilor americani eliberatori, pentru ca as risca sa cad în pacatul nationalismului orb, vorbind despre contra-eroul Van Goethem, sau as putea sa ma pomenesc cainând statul român etern întepenit în pozitia aplecat, într-un spasm lumbago-pupincurist.
Am sa vorbesc însa de glorioasa armata americana degraba-de-Irak-eliberatoare.
Anul trecut, imagini socante au facut înconjurul globului. Dupa trecerea uraganului Katrina, orasul New Orleans s-a cufundat în haos, dezastrul natural fiind urmat de un dezastru produs de oameni. Ne obisnuisem sa ne gandim la SUA ca la un stat civilizat, în care (spre deosebire de tara noastra) domneste legea si ordine. Am aflat atunci cât de fragil e acest stat, cât de usor face implozie sistemul social american, în urma unei situatii de criza prost gestionate. Super-sistemul de avertizare si evacuare a populatiei din calea dezastrelor pornea de la o premisa social injusta: Ca toata lumea are masina si bani de motel. Ca toata lumea care conta, poate. Când a venit avertismentul, lumea buna s-a suit în masina si a tulit-o. În urma lor au ramas în New Orleans pleava: negri, hispanicii, albii saraci – si a durat mai mult de o saptamâna pâna ca autoritatile sa face ceva pentru ei. În tara în care orsicare cetatean are dreptul, prin Constitutie, sa-si ia puscoci, legea a trecut în mâinile bandelor armate care ucideau pe oricine, pentru a fura un colt de pâine, sau un litru de benzina.
Bun, si unde e armata americana în toate astea? te întrebi, probabil, draga cetitorule.
La o saptamâna dupa trecerea uraganului, autoritatile au instituit legea martiala. Într-un oras putin mai mare decât Constanta, Cluj, sau Iasi, politia nu mai facea fata. Anuntul menit a îngheta inima oricarui criminal suna cam asa: "În New Orleans au fost desfasurate trupe aduse din Irak". Trupele calite în razboi, trimise sa elibereze si sa democratizeze Irakul, se întorsesera acasa.
În SUA armata e optionala. Nimeni, nici chiar în SUA, nu se înnebuneste dupa viata cazona, aproape nimeni nu îsi doreste sa stea închis în cazarma cu lunile, sau sa plece în plima linie a unui razboi purtat la mii de kilometri de casa. Grosul armatei americane e alcatuit din tineri saraci, care depind de armata pentru a avea o casa, un salariu, sau o educatie mai buna. Ai ambitii, dar parinti saraci? Uncle Sam te trimite la ce universitate vrei tu, cu conditia sa faci mai întâi o plimbare prin Irak si Afganistan. Ai ajuns la vârsta însuratorii, dar nu ai un job, si nici sanse mari sa îti gasesti unul, Unchiuletul îti plateste un salariu lunar pentru fiecare zi în prima linie. În armata SUA sunt putini baieti cu bani, care fac scoala de ofiteri, apoi academiile de genul West Point, pentru a ajunge mari smecheri la Pentagon, sau în dealul Capitoliului. Restul, gloata, e alcatuita din minoritati rasiale si alte tipuri de plebei, care rareori trec de gradul de capitan si care fac toata "treaba murdara", de la mentinerea ordinii, pâna la democratizarea globala. Pe astia o sa-i vedem si noi în bazele din România, îndurând toropeala verii românesti, sau teroarea viscolului rusesc, pentru o pensie mai buna în tara lor. Acesti ostasi amarâti, care fac armata mai mult dintr-o necesitate sociala, decât din ambitii patriotice, au fost trimisi sa faca ordine în New Orleans. Au fost trimisi acasa. Acasa, nu în SUA, ci acasa, în ghetoul celor amarâti, de unde armata îsi recruteaza carnea de tun.
Nu stiu daca e bine ca avem un monument al soldatilor americani (eliberatori?) din Al Doilea Razboi Mondial. Probabil ca l-am fi avut oricum, si chiar mai devreme, daca un soldat mic într-o masina mare nu l-ar fi omorât pe Teo Peter… Cred totusi, ca daca e sa ne dovedim americano-filia prin maldare de bronz si piatra, mai inspirat ar fi fost sa se faca un monument "al soldatului american simplu", biet capsunar trimis sa culeaga ciupercile atomice în Irak, în numele unei democratii care-i trece prin stomac.
Am sa vorbesc însa de glorioasa armata americana degraba-de-Irak-eliberatoare.
Anul trecut, imagini socante au facut înconjurul globului. Dupa trecerea uraganului Katrina, orasul New Orleans s-a cufundat în haos, dezastrul natural fiind urmat de un dezastru produs de oameni. Ne obisnuisem sa ne gandim la SUA ca la un stat civilizat, în care (spre deosebire de tara noastra) domneste legea si ordine. Am aflat atunci cât de fragil e acest stat, cât de usor face implozie sistemul social american, în urma unei situatii de criza prost gestionate. Super-sistemul de avertizare si evacuare a populatiei din calea dezastrelor pornea de la o premisa social injusta: Ca toata lumea are masina si bani de motel. Ca toata lumea care conta, poate. Când a venit avertismentul, lumea buna s-a suit în masina si a tulit-o. În urma lor au ramas în New Orleans pleava: negri, hispanicii, albii saraci – si a durat mai mult de o saptamâna pâna ca autoritatile sa face ceva pentru ei. În tara în care orsicare cetatean are dreptul, prin Constitutie, sa-si ia puscoci, legea a trecut în mâinile bandelor armate care ucideau pe oricine, pentru a fura un colt de pâine, sau un litru de benzina.
Bun, si unde e armata americana în toate astea? te întrebi, probabil, draga cetitorule.
La o saptamâna dupa trecerea uraganului, autoritatile au instituit legea martiala. Într-un oras putin mai mare decât Constanta, Cluj, sau Iasi, politia nu mai facea fata. Anuntul menit a îngheta inima oricarui criminal suna cam asa: "În New Orleans au fost desfasurate trupe aduse din Irak". Trupele calite în razboi, trimise sa elibereze si sa democratizeze Irakul, se întorsesera acasa.
În SUA armata e optionala. Nimeni, nici chiar în SUA, nu se înnebuneste dupa viata cazona, aproape nimeni nu îsi doreste sa stea închis în cazarma cu lunile, sau sa plece în plima linie a unui razboi purtat la mii de kilometri de casa. Grosul armatei americane e alcatuit din tineri saraci, care depind de armata pentru a avea o casa, un salariu, sau o educatie mai buna. Ai ambitii, dar parinti saraci? Uncle Sam te trimite la ce universitate vrei tu, cu conditia sa faci mai întâi o plimbare prin Irak si Afganistan. Ai ajuns la vârsta însuratorii, dar nu ai un job, si nici sanse mari sa îti gasesti unul, Unchiuletul îti plateste un salariu lunar pentru fiecare zi în prima linie. În armata SUA sunt putini baieti cu bani, care fac scoala de ofiteri, apoi academiile de genul West Point, pentru a ajunge mari smecheri la Pentagon, sau în dealul Capitoliului. Restul, gloata, e alcatuita din minoritati rasiale si alte tipuri de plebei, care rareori trec de gradul de capitan si care fac toata "treaba murdara", de la mentinerea ordinii, pâna la democratizarea globala. Pe astia o sa-i vedem si noi în bazele din România, îndurând toropeala verii românesti, sau teroarea viscolului rusesc, pentru o pensie mai buna în tara lor. Acesti ostasi amarâti, care fac armata mai mult dintr-o necesitate sociala, decât din ambitii patriotice, au fost trimisi sa faca ordine în New Orleans. Au fost trimisi acasa. Acasa, nu în SUA, ci acasa, în ghetoul celor amarâti, de unde armata îsi recruteaza carnea de tun.
Nu stiu daca e bine ca avem un monument al soldatilor americani (eliberatori?) din Al Doilea Razboi Mondial. Probabil ca l-am fi avut oricum, si chiar mai devreme, daca un soldat mic într-o masina mare nu l-ar fi omorât pe Teo Peter… Cred totusi, ca daca e sa ne dovedim americano-filia prin maldare de bronz si piatra, mai inspirat ar fi fost sa se faca un monument "al soldatului american simplu", biet capsunar trimis sa culeaga ciupercile atomice în Irak, în numele unei democratii care-i trece prin stomac.
