Ancheta

Anamaria Prodan și Tibor Selymes au preluat conducerea echipei Săgeata Năvodari

Primarul Nicolae Matei vrea performanță și în fotbalul Ligii 1

La doar două săptămâni după promovarea oficială în primul eșalon al fotbalului românesc, echipa Săgeata Năvodari ține din nou prima pagină a ziarelor din întreaga țară. Formația de pe litoral are începând de luni seară un nou staff, cu mare experiență în fotbalul mare și de la care se așteaptă performanțe. Primăria Năvodari, principalul finanțator al echipei a organizat o conferință de presă, în cadrul căreia au fost prezentați noul președinte al clubului, în persoana Ana Mariei Prodan și antrenorul principal, fostul internațional român Tibor Selymes.

Un articol de Cristian CEALERA

Edilul Nicolae Matei s-a arătat extrem de încântat de aducerea celor doi, declarând că este o mutare câștigătoare pentru Săgeata, care va putea acum să facă față cu succes rigorilor din Liga 1: „Săgeata este echipa momentului. Vă pot anunța deja că vom juca pe stadionul Farul și vă promit că cei care consideră că vom fi simple victime în campionat, se înșeală amarnic. Sunt convins că vom reuși și în fotbal, așa cum am reușit și la nivel de administrație locală, în tot ceea ce ne-am propus până acum. De asemenea, vreau să adaug faptul că bugetul echipei Săgeata, pentru noul sezon, va fi de aproximativ 2 milioane de euro”.

Curățenie de vară

Ana Maria Prodan și Tibor Selumes au decis să păstreze doar șase jucători din echipa care a activat în eșalonul secund: Vezan, Apostol, Tigoianu, Filip, Florin Popa și Anițoiu, acestora urmând să li se alăture în scurt timp alți 12 jucători cu experiență în liga 1, care au fost deja „acontați”. Doi dintre aceștia sunt steliștii Cristi Pușcaș și Iulian Roșu, jucători la care antrenorul Laurențiu Reghencampf (soțul Ana Mariei Prodan) a renunțat de curând. Fost antrenor principal la Sportul Studențesc, Astra Ploiești, FC Târgu Mureș și Dinamo II, Tibi Selymes s-a arătat extrem de optimist în ceea ce privește șansele Săgeții pe prima scenă a fotbalului mioritic. „Sunt convins că vom face o figură frumoasă și că lumea va avea numai cuvinte de laudă pentru noi. Suntem hotărâți să formăm o echipă puternică, care să facă față cu succes în prima ligă”. Noul președinte al echipei din Năvodari, Ana Maria Prodan împărtășește optimismul antrenorului și este hotărâtă să facă din Săgeata o permanență a Ligii I. Prodan are experiență într-un astfel de post, ea ocupând funcții de președinte la cluburile CS Buftea, FC Snagov și Universitatea Cluj și de manager general la Gloria Bistrița și Concordia Chiajna. Noua conducere a echipei a anunțat deja programul din această vară. În acest sfârșit de iunie, Săgeata va efectua un cantonament la Brașov, după care în prima jumătate a lunii viitoare se va deplasa în Austria, unde va susține 5 meciuri amicale.  

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top