Ştiri

Analiza rezultatelor, înlocuită de calcule şi jocuri politice postelectorale

Anul politic 2009 a început în forţă. Pentru componenţii coaliţiei de guvernământ, sfârşitul vacanţei de anul nou a fost aşteptat cu înfrigurare, în vederea negocierii funcţiilor ce urmează a fi acordate părţilor în administraţia publică.

Un articol de Răzvan PETRE

Paradoxal, nici în opoziţie lucrurile nu sunt mai liniştite, liberalii fiind pe baricade, atât pentru protejarea oamenilor puşi în funcţii de fostul guvern, cât mai ales datorită unui congres general ce ar putea tulbura apele în conducerea centrală a partidului. În acest sens, fostul premier, C.P. Tăriceanu, a venit săptămâna trecută la Constanţa, pentru a se asigura de sprijinul filialelor din zona de sud-est, în vederea

alegerilor programate, statutar, în iunie.

În ceea ce îi priveşte pe democrat-liberali şi pe social-democraţi, aceştia sunt ocupaţi până peste cap cu distribuirea funcţiilor din ministere şi din instituţiile ce ţin de administraţia publică centrală. Săptămâna trecută s-au finalizat formulele comisiilor de negociere, atât la nivel central, cât şi la nivel judeţean, membrii celor două partide aşteptând întoarcerea din vacanţe şi din deplasări în străinătate a şefilor de filială şi de partid, pentru a se aşeza la masa tratativelor. Discuţiile din interiorul celor două partide au avut ca rezultat concretizarea deciziei ca acele comisii de negociere ale PD-L şi PSD Constanţa să aibă în componenţă, în primul rând, senatorii şi deputaţii celor două formaţiuni politice, lista fiind completată de primarii aleşi ai celor două formaţiuni.

Tăriceanu, pe cal alb

Fostul premier a descins, săptămâna trecută, la Constanţa, nu pe Harley-ul din dotare, ci pe un cal alb de populisme desăvârşite şi laude de sine, mirosind de la o poştă a om aflat într-o disperată foame de imagine. Reales în Parlament la mila algoritmului, cu doar zece mii de voturi, Tăriceanu a lăsat-o moale cu critica, căutând, mai degrabă, să dreagă busuiocul şi să se pună bine cu una din cele mai slabe performere ale ultimelor alegeri – filiala PNL Constanţa. În mod normal, vizita ex-premierului la malul mării ar fi trebuit să fie un prilej numai bun să îi ia la scărmănat pe liderii filialei constănţene pentru scorul execrabil obţinut de aceştia atât la alegerile locale de anul trecut, cât şi la Parlamentare.

Şedinţa de lucru în care Tăriceanu a dat ochii cu aleşii locali ai PNL şi cu parlamentarii filialei locale a fost un fel de cină de taină, participanţii putând fi număraţi pe degete. Motivul a fost unul simplu – filiala PNL Constanţa, care acum un an deţinea un număr impresionant de primării importante şi de locuri de parlamentar din judeţ, a avut o prestaţie dezastruoasă în exerciţiile electorale. Practic, cu excepţia victoriei repurtate la Medgidia de Marian Iordache (sosit în partid cu puţin timp înainte de alegeri), PNL a dispărut de pe harta judeţului. În plus, la alegerile parlamentare, liberalii constănţeni s-au prezentat fără o strategie clară şi fără o echipă capabilă de a atrage voturile electoratului.

Cu toate acestea, Tăriceanu nu i-a criticat pe şefii filialei nici pentru că au pus pe lista de candidaţi o serie întreagă de non-valori, nici pentru că s-au ales în Parlament, ei înşişi, cu ajutorul algoritmului, fără a fi în stare să câştige măcar locul întâi în circumscripţiile în care candidau.

Motivul pentru care Tăriceanu a trecut cu vederea aceste carenţe severe ale filiale constănţene este acela că el se află în plină campanie electorală (neoficială) pentru şefia partidului. Deşi se face că plouă când vine vorba de organizarea unui Congres General, Tăriceanu simte din ce în ce mai tare în ceafă suflarea lui Ludovic Orban (care şi-a anunţat deja candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL) şi a altor fruntaşi liberali. Orban se bucură de susţinerea filialei bucureştene, iar Crin Antonescu este văzut de cei mai mulţi ca fiind singurul liberal capabil să revigoreze imaginea PNL şi să îi pună probleme serioase lui Băsescu la alegerile prezidenţiale. Prin urmare, Tăriceanu se foloseşte de întrunirile de genul celei ce a avut loc vineri, la Constanţa, pentru a-şi face suporteri în rândul filialelor locale, în vederea unui Congres General cerut intens de adversarii săi şi impus de statutul partidului a avea loc cel târziu în iunie.

Negocieri liniştite

Până mai ieri adversare la cuţite, filialele locale ale PSD şi PD-L s-au aşezat la masa negocierii, pentru a-şi împărţi funcţiile ce le revin, în conformitate cu prevederile protocolului de guvernare. În parte, maniera civilizată şi diplomată în care au fost abordate aceste negocieri vine din faptul că acest protocol stipulează clar cine ce primeşte, aşa că eventualele neînţelegeri au fost tranşate din start. Astfel, social-democraţilor le revine dreptul de a nominaliza persoana noului prefect, celelalte funcţii în sistemul public puse la bătaie urmând a fi adjudecate mai degrabă în urma unor consultări interne ale fiecărui partid, decât pe urma unor negocieri bilaterale. Este vorba, în principal, despre conducerile unora dintre agenţiile şi companiile subordonate Guvernului, care urmează a fi stabilite prin negociere directă, la nivel local, deşi distribuirea conducerilor serviciilor deconcentrate a avut loc la nivel naţional.

În ceea ce priveşte funcţiile guvernamentale alocate filialelor constănţene ale celor două partide, lucrurile sunt clare. Astfel, Gheorghiţă Corbu (lăsat pe dinafară la împărţirea candidaturilor pentru Parlamentare) este propunerea democrat-liberalilor constănţeni pentru calitatea de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii. PSD Constanţa vizează obţinerea funcţiei de Secretar de Stat în Ministerul Internelor pentru Liviu Brăiloiu, Radu Mazăre declarând, de asemenea, că, în ceea ce priveşte funcţiile din instituţiile pe care şi le dispută PSD şi PD-L pe plan local, preferinţele social-democraţilor se îndreaptă spre conducerea Direcţiei de Finanţe Publice. Organizaţiile locale ale PD-L şi PSD Eforie sunt date ca sigure a produce câteva din numele cele mai importante în cursa pentru ocuparea funcţiilor distribuite prin protocolul de guvernare. Din partea PSD, numele cel mai vehiculat este cel al lui Liviu Tit Brăiloiu, fratele primarului din localitate. Titularizat pentru a obţine funcţia de Secretar de Stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, Liviu Brăiloiu are rezervată funcţia de prefect al Judeţului Constanţa, în caz că i se refuză nominalizarea în MAI. Brăiloiu a fost unul dintre performerii alegerilor parlamentare, obţinând locul I în cel mai dificil colegiu senatorial. Din nefericire pentru el, i-au lipsit câteva voturi pentru a atinge procentul de 50% pentru a fi ales direct, funcţia de senator fiind obţinută de Puiu Haşotti, deşi acesta nu avusese decât jumate din voturile obţinute de Brăiloiu.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top