Actualitate

AMDTDD la bilanț – Creștere sustenabilă a turismului deltaic în 2019

Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării și-a prezentat pe 23 ianuarie 2020, bilanțul de activitate pentru anul 2019, în cadrul Adunării Generale a Membrilor. În ultimii doi ani, de la înființarea AMDTDD, promovarea turistică a Deltei și a Dobrogei de Nord a dus la o creștere semnificativă a numărului de turiști, tendință ce s-a menținut și în 2019.

În ciuda unui an greu, impredictibil fiscal și economic, membrii AMDTDD, operatori de turism cu tradiție în turismul deltaic, au anunțat că 2019 a fost un an de creștere, înregistrându-se progrese între 2 și 20% față de anii anteriori. Din păcate, creșterile veniturilor operatorilor din turism au fost însoțite și de creșteri neașteptate ale cheltuielilor, provocate de legislația în continuă schimbare.

Astfel,  numărul de turiști în destinație s-a menținut pe același trend crescător, înregistrându-se o prezență a turiștilor cu aproximativ 2% mai mare, asta în condițiile în care, în anul 2018, activitatea turistică a avut o creștere de 67% față de anul anterior. Din păcate, s-a constatat o scădere importantă a numărului de turiști străini, context în care fără măsuri adecvate pentru îmbunătățirea calității serviciilor turistice și fără un studiu privind capacitatea de suport turistic în Delta Dunării, nu pot fi întreprinse acțiuni consistente pentru a asigura un turism cu caracter de predictibilitate.

În anul 2019, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD) a continuat implementarea măsurilor necesare pentru realizarea activităților de promovare turistică unitară a Deltei Dunării și a județului Tulcea ca destinație turistică, contribuind activ la dezvoltarea și promovarea întregului județ, în această zonă fiind necesar, poate mai mult decât în alte destinații, un turism responsabil, un turism de vizitare, lent, în echilibru cu biodiversitatea.

Astfel au fost organizate 39 acțiuni de promovare, press-tripuri, info-tripuri, reportaje media concretizate în 642 apariții mass-media locală, regională, națională și internațională.

”Pentru anul 2020, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării și-a fixat drept obiective promovarea, cu prioritate, pe plan extern a turismului deltaic, precum și participarea activă la ameliorarea legislației. Ca și până acum, vom acționa ca un intermediar de încredere între membrii săi, comunitățile locale și administrația locală și centrală”, a declarat președintele AMDTDD, Cătălin ȚIBULEAC.

Printre principalele obiective care vor fi urmărite de AMDTDD în anul 2020, au fost aprobate:

Consolidarea platformei de parteneriat public-privat – Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării – AMDTDD – inclusiv prin demararea măsurilor legale pentru obținerea statutului de organizație de utilitate publică de interes județean și definirea acesteia ca Organizație de Management al Destinației – OMD.

Implementarea măsurilor legale pentru definirea unei forme de turism specifice Deltei Dunării – ”turismul deltaic”, axat pe sintagma ”omul și natura” și promovarea acestuia în plan național și internațional.

În acest sens este foarte important ca AMDTDD să fie permanent contectată la măsurile implementate de Administrația Rezervației Bioseferei Delta Dunării (ARBDD), privind managementul Rezervației pentru asigurarea echilibrului între biodiversitate și dezvoltarea durabilă a comunităților locale:

  • Studiul privind capacitatea de suport turistic la nivelul RBDD,
  • Studii privind identificarea potențialelor zone de campare și administrarea și funcționarea acestora,
  • Studii privind impactul schimbărilor climatice aupra tuturor aspectelor ce reprezintă RBDD și identificarea măsurilor pentru reducerea acestuia,
  • Ordinul de prohibiție și implementarea tarifului de pescuit sportiv,
  • Regulamentul de desfășurare a activităților pe plajele din RBDD,
  • Modificarea Regulamentului de Urbanism HG 156,
  • Traseele turistice și menținerea funcțională a canalelor și lacurilor,
  • Instalarea indicatoarelor în RBDD

Consolidarea poziției județului Tulcea ca una dintre cele mai ofertante și vizitate destinații de pe piața turistică din România, în conformitate cu specificul local și dezvoltarea comunităților locale în echilibru cu biodiversitatea.

În cadrul ședinței de săptămâna trecută, AGA a AMDTDD a decis extinderea parteneriatelor, cu Asociația Patronatului Turismului din Delta Dunării și cu Asociația Bărci Motoare Reparații Reconstrucție Legislația Delta Dunării, dar și prin cooptarea în calitate de membru cu drept de vot consultativ a Asociația Ghizilor de Turism din Delta Dunării, în încercarea de a oferi vizitatorilor Deltei și Dobrogei de Nord sejururi la cele mai ridicate standarde, apropiate de cele din țările care au o mai îndelungată experiență în gestionarea turismului sustenabil în zone cu o biodiversitate variată.

Despre Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării

Este o organizație neguvernamentală, cu personalitate juridică, înființată în luna aprilie 2018, cu scopul de a promova și de a dezvolta, pe termen scurt, mediu și lung, Delta Dunării și Dobrogea de Nord. Membrii asociației sunt: Consiliul Județean Tulcea; Primăria Municipiului Tulcea; Primăria Comunei Jurilovca, Primăria Comunei Crișan, Asociaţia Comunelor din România – Filiala Judeţeană Tulcea, „Complex Delta” S.R.L; „Europolis” S.A. „Holbina – Trei Bibani” S.R.L.; Complex Cormoran; Complex Egreta Hidroturism; Asociaţia Eco Delta Dunării, formată din: Complex Green Village; Green Delta Tour S.R.L.; Touring Delta S.R.L.; Ibis S.R.L.; Descoperă Delta Dunării S.R.L.; Compania de Turism S.R.L. Ivan Patzaichin; Eden Travel Partener SRL; Hotel Delta Est – Sulina; Asociația operatorilor din agricultura ecologică „Bio România” – filiala Tulcea.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top