Actualitate

Alimentarea cu apă și canalizarea, principalele nevoi ale Comunei Istria

Mihai Ionescu, primarul comunei Istria, a vorbit despre principalele probleme cu care se confruntă administrația pe care o conduce. Fiind vorba despre o comunitate cu un număr redus de locuitori (circa 2.500), Istria nu este eligibilă în multe axe de finanțare, dedicate cu precădere comunelor foarte mari.

Cu toate acestea, primăria a reușit să implementeze proiectul de reabilitare și modernizare a iluminatului public, astfel încât acum el este pe LED, un iluminat modern și economic, din punct de vedere financiar.

De asemenea, administrația locală a intervenit pentru schimbarea acoperișurilor a două instituții publice pe care le are în grijă. Este vorba de dispensarul medical și grădinița din localitate.

„Avem nevoie de alimentare cu apă, avem nevoie de canalizare. Am demarat documentația tehnico-economică pentru un proiect de alimentare cu apă și extindere a rețelei de canalizare”, a explicat pentru „Dezvăluiri” primarul Mihai Ionescu.

De asemenea, Comuna Istria este în faza de avizare pentru proiectul de introducere a rețelei de distribuție a gazelor naturale. Avizul Agenției de Protecție a Mediului  (APM) Constanța și avizul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) au fost deja primite. „Documentația tehnică este aprobată, avem și acordul de principiul al Transgaz, dar rămâne să vedem ce se întâmplă cu acest Program Anghel Saligny, deoarece deocamdată pentru proiectele de introducere a rețelelor de gaze nu se pot depune solicitări”, spune primarul.

Edilul se referă la Programul Național de Dezvoltare Locală 3 (PNDL 3), cunoscut și ca Programul Anghel Saligny, prin care administrațiile locale vor putea primi fonduri guvernamentale pentru finanțarea unor investiții.

Inițial, am spus că vom face o asociere cu comuna Mihai Viteazu și vom depune pe fonduri europene proiectul de gaze, pe orice axă va apărea. Cei de la Mihail Kogălniceanu vor acum, după apariția PNDL 3, să meargă separat pe proiect”, explică Mihai Ionescu.

De aceea, primăria Istria va solicita fonduri prin PNDL 3 pentru apă și canalizare. „Dar când se impune de la început un plafon de 4 milioane de lei (inclusiv TVA) pentru o comună, suma este destul de mică. Așteptările și necesitățile noastre sunt cu mult mai mari”, mai spune primarul.

Comuna Istria va încerca să obțină cei patru milioane de lei pentru rețeaua de alimentare cu apă, iar pe alte surse de finanțare să obțină bani pentru branșarea oamenilor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top