Reuniți în ședință ordinară, consilierii locali din Cernavodă au discutat și aprobat o serie de proiecte menite să schimbe fața orașului, să dezvolte infrastructura și confortul locuitorilor, dar și să vină în întimpinarea unor cazuri sociale.
Astfel, Consiliul Local (CL) Cernavodă a aprobat o rectificare bugetară de venituri şi cheltuieli, propusă de primarul Liviu Negoiță, dar și o listă de investiţii a obiectivelor din oraș pentru anul în curs. Printre cele mai importante proiecte care au primit undă verde din partea CL, se numără extinderea şi dezvoltarea reţelelor de termoficare din localitate (13 milioane lei), reabilitarea şi modernizarea a 9600 m de tramă stradală (asfaltarea str. Poet Panait Cerna, Nicolae Titulescu şi modernizarea trotuarelor aferente- 2.560.000 lei), reabilitarea şi modernizarea zonei urbane „Trust” (950.000 lei), reabilitarea şi modernizarea sălii de sport, a vestiarelor şi a sălii de gimnastică din cadrul Şcolii Gimnaziale nr.1.
Nici problemele sociale nu au fost neglijate. Aleşii locali au votat şi o măsură de sprijin pentru un pensionar în vârstă de 81 de ani, răpus de necazuri, după ce locuinţa acestuia a fost grav afectată de un incendiu, în urmă cu o lună. Având probleme serioase de sănătate şi fiu bolnav psihic în întreţinere, bătrânul a apelat disperat la ajutorul administraţiei locale. În baza legii 481/2004, privind protecţia civilă, Consiliul Local a votat acordarea unor materiale de construcţii în valoare de 10000 lei, necesare reabilitării acoperişului distrus de flăcări.
De asemenea, conilierii locali au aprobat și prelungirea unor contracte de închieriere a locuinţelor ANL, contractarea unei finanţări rambursabile de 5 milioane de lei pentru extinderea reţelei de termoficare, aprobarea componenţei Comisiei Tehnico-Economice din cadrul primăriei, pentru analizarea şi avizarea documentaţiei aferente lucrărilor de construcţii şi reparaţii de interes public, aprobarea construirii „unei infrastructuri de internet în banda largă în zonele dezavantajate, prin utilizarea fondurilor structurale”. A fost aprobată şi reabilitarea unui imobil, proprietate a Consiliului Local, din strada Plantaţiei nr.8, aflat în stare avansată de degradare, unde locuiesc, în condiţii improprii, mai multe familii chiriaşe.
