Actualitate

Primăria și Consiliul Local Mahmudia, în sprijinul operatorilor din turism

Consiliul Local al comunei Mahmudia, județul Tulcea, a adoptat inițiativa propusă de primarul Ion Șerpescu prin care se aplică o scutire cu 50% a impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice, care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, aflate pe raza Unității Administrativ Teritoriale a localității Mahmudia.

„Sumele pentru care se acordă scutirea aferentă cotei de 50% la plata impozitului pe clădiri și teren pentru persoanele fizice și juridice care dețin în proprietate clădiri și teren utilizate pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se scutesc în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită aceasta condiție”, se arată în document.

În categoria clădirilor nerezidențiale sunt incluse acele clădiri care sunt folosite pentru activități administrative, comerciale, turistice, etc. fără ca acestea să intre în categoria clădirilor rezidențiale. Structurile de primire turistică sunt considerate clădiri nerezidențiale. Serviciile de cazare efectuate în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică sunt considerate servicii turistice. Structurile de primire turistică includ structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare respectiv hoteluri, moteluri, vile turistice, pensiuni turistice. Structuri de primire turistice cu funcțiuni de alimentație publică sunt unitățile de alimentație publică din incinta structurilor de primire cu funcțiuni de cazare.

Prin prestare de servicii turistice se înțelege numai combinația oricărora dintre activitățile: 5510-Hoteluri și alte facilități de cazare similare; 5520 – Facilitați de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată; 5590 – Alte servicii de cazare.

„Pentru a beneficia de prevederile prezentei proceduri, persoanele fizice și juridice care dețin clădiri și terenuri în proprietate pe care le utilizează pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic trebuie să fie autorizate în acest sens, clădirile trebuie să fie înscrise în circuitul turistic și de asemenea trebuie să prezinte documentele justificative aferente activității pentru care sunt autorizați, referitoare la funcționarea structurilor turistice, cum ar fi de exemplu: contract de închiriere/comodat, balanța contabila, facturi de utilități, facturi fiscale, state de plată a salariaților sau orice alte documente solicitate de organul fiscal local. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită aceasta condiție”, se menționează în hotărârea de Consiliu Local.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top