Aleșii locali ai comunei constănțene Istria au aprobat, în cea mai recentă ședință de Consiliu Local, numărul și cuantumul burselor școlare pentru primul semestru al acestui an de învățământ, în conformitate cu prevederile Legii 1/2011.
„Se aprobă numărul burselor ce se acordă în semestrul I al anului școlar 2021-2022 elevilor Școlii Gimnaziale nr. 1 Istria, unitate de învățământ cu personalitate juridică, componentă a rețelei școlare din comuna Istria, județul Constanța, stabilit în funcție de tipul bursei, după cum urmează: burse de merit – 33; burse de studiu – 5”, se arată în HCL.
De asemenea, a fost aprobat și cuantumul burselor ce se acordă în primul semestru al anului școlar 2021-2022 elevilor școlii din Istria. Astfel, elevii care se încadrează la bursa de merit vor primi 140 de lei/bursă, iar cei care se încadrează la burse de studiu vor primi 120 de lei/bursă.
„Bursele se acordă pe perioada cursurilor școlare cu excepția burselor de ajutor social care se acordă și pe perioada vacanțelor școlare, cu condiția ca elevii beneficiari să se încadreze în situațiile prevăzute de art. 19 din Ordinul nr. 5576/2011, cu modificările ulterioare”, se mai arată în Hotărâre.
În aceeași ședință de Consiliu Local, consilierii au aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului ”Modernizare infrastructură de transport regională pe traseul DJ226 Corbu –Săcele – Istria – Mihai Viteazu” cod SMIS121195, reactualizați conform proiectului tehnic aprobat prin HCJC nr. 213/29.08.2021. Astfel, valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 101.001.291 de lei, dintre care C+M 87.291.752 de lei. Durata de realizare a investiției publice este de 24 luni.
Consilierii locali au aprobat și acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 10.000 de lei Parohiei Istria, din satul Istria, persoană juridică de drept privat și utilitate publică, în vederea susținerii cheltuielilor cu întreținerea (plata facturii la energia electrică a bisericii ortodoxe ,,Sf. Treime- Sf. Nicolae” din satul Istria). Biserica este declarată monument istoric de categoria arhitectură, grupa A, cod în lista monumentelor istorice CT-II-m-A-20919.
„Este și rămâne în sarcina beneficiarului sprijinului financiar, obligativitatea ca în termen de maximum 180 de zile calendaristice de la data plății în contul său a sumei aprobate, să facă dovada cu acte a cheltuielii sumei potrivit destinației prevăzute”, se mai precizează în Hotărârea consiliului Local.
