Opinii

Zilele Recoltei sărbătorite pentru prima dată în orașul Ovidiu

Primaria Ovidiu, în colaborare cu Consiliul Local și Centrul Cultural al orașului Ovidiu au organizat weekend-ul trecut, pentru prima dată „Zilele Recoltei”. Contactat telefonic, primarul orașului, George Scupra ne-a declarat: „Este prima ediție, nu s-a mai organizat niciodată un asemenea eveniment în Ovidiu, nu știu de ce, până la urmă se organizează peste tot în țară. În zona Ovidiu avem fermieri destul de mulți, mari și puternici, pe satele aferente, Poiana și Culmea”. Deasemenea acesta ne-a mai declarat: „ Am încercat să acoperim toată paleta, ca gospodinele să se poată pregăti așa cum se cuvine pentru iarnă”. La eveniment au fost prezenți diverși producători , de la crescători de animale, producători de lactate, apicultori, producători de legume-fructe și viticultori din zona Culmea.

Un articol de Viviana MIHĂLȚEANU

Duminică, în prima zi a târgului, expunerea cu vânzare a produselor pregătite de producătorii locali a avut loc concomitent cu un spectacol oferit de organizatori. Programul artistic a fost întreţinut de ansamblurile folclorice Dobrogeanca, Armânamea şi Nachko din Sofia. De asemenea, pe scenă au urcat și binecunoscuții Puya, Anda Adam şi Ionuţ Galani.
Cei interesați de aceste produse tradiționale mai pot cumpăra aceste produse de sezon la preț de producător toată săptămâna aceasta.

Orașul Ovidiu are de acum stemă oficială

Consilierii locali ai primăriei au aprobat, în ultima şedinţă, stema oraşului Ovidiu. Stema este compusă dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, timbrat cu o coroană murală cu cele trei turnuri specifice oraşelor. În interiorul scutului se regăsesc semnele şi elementele reprezentative ale localităţii Ovidiu: statuia lui Ovidiu, care face referire la etimologia numelui localităţii, cetatea, care simbolizează fortificaţia romano-bizantină de pe teritoriul localităţii, ecluza, care face referire la transportul naval, zidul de piatră, care face referire la vechea denumire oficială a oraşului – Canara, şi barca, ce simbolizează faptul că oraşul se află în apropierea lacului Siutghiol.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top