Legea „Urechea şi timpanul” va naşte abuzuri.
Afirmaţia de mai sus poate părea deplasată, dar acest lucru este posibil chiar de mâine, mulţumită Legii 298/2008, privind reţinerea datelor din sistemele de comunicaţie. Una din aberaţiile cuprinse în această lege, pe care nu a găsit nimeni de cuviinţă să o comenteze până acum, este aceea că operatorii de telefonie şi furnizorii de servicii internet pot să „cesioneze” activitatea de monitorizare a comunicaţiilor către terţi. Asta înseamnă că ziarul nostru poate, la o adică, să asculte legal convorbirile telefonice ale primarului Radu Mazăre, singura limitare impusă de lege fiind aceea ca noi să avem… echipamentul necesar interceptărilor!
Un articol de Răzvan PETRE
Practic, este posibil ca orice operator de servicii telefonice sau de internet să invoce lipsa disponibilităţilor financiare sau de personal pentru a delega o firmă, un ONG sau chiar o persoană fizică pentru a derula activităţi de monitorizare a comunicaţiilor. Asta teoretic, pentru că practic, legea nu le cere operatorilor să prezinte o justificare pentru acest gen de activităţi. În acest fel, oricine deţine echipament de interceptare şi de monitorizare poate semna un contract cu unul sau mai mulţi operatori, fiind astfel autorizat să înregistreze detalii despre comunicaţiile unei persoane, locul în care persoana se află în timp ce vorbeşte la telefon sau stă pe internet, chiar şi tipul telefonului sau al computerului pe care îl foloseşte. Implicaţiile sunt multiple: Oamenii politici se pot trezi că adversarii le cunosc fiecare mişcare; firmele pot fi spionate economic, cu mandat legal; soţii adulterini ar putea să aibă parte de confruntări gen „Trădaţi în dragoste” etc.
Somnul legiuitorilor naşte monştri
Deşi este un act care interesează, în cel mai mare grad, viaţa tuturor românilor, Legea 298/2008 a fost tratată cu maximă superficialitate de către parlamentari. Aceştia au adoptat-o în cinci minute cu o singură abţinere la votul final. Micile modificări aduse legii de Comisia Juridică şi de Comisia IT au fost de formă, nu de substanţă. Parlamentarii au început să-şi dea seama de aberaţiile şi de lacunele legii de-abia după ce Societatea Civilă şi mass-media au luat atitudine împotriva caracterului securist al acestui act normativ.
În urmă cu câteva zile, la o analiză mai atentă a proiectului pe care l-au votat cu toţii cu lăbuţele pe sus, câţiva parlamentari au descoperit că, aşa cum este adoptată, legea are lacune ce permit operatorului să înregistreze nu numai numărul de telefon sau IP-ul, data apelului şi locaţia apelantului şi apelatului, ci şi conţinutul conversaţiilor derulate prin telefon sau internet.
Orange, Vodafone, RDS, mai puternice decât SRI!
Din start, Legea 298/2008 introduce o practică ce dă prilejul unui întreg şir de abuzuri, atunci când desemnează operatorii de telefonie şi pe cei de internet să monitorizeze şi să stocheze informaţiile legate de comunicaţii. În felul acesta, unor organe ale statului supuse controlului parlamentar, prin Constituţie, li se substituie companii private, care nu pot fi controlate eficient, darămite sancţionate. Dacă citim cu atenţie textul legii, observăm la Articolul 11 că bazele de date nu sunt puse automat la dispoziţia organelor statului, ceea ce înseamnă că ele sunt administrate exclusiv de către companiile de telecomunicaţii. În acest fel, nu se poate vorbi despre un mod eficient de prevenire şi de combatere a abuzurilor, întrucât companiile private nu au obligaţia de a întocmi rapoarte de activitate şi de a se supune unor controale, aşa cum este cazul SRI, de exemplu.
Busola Connex deconspiră capacităţile de monitorizare
Iluziile celor care credeau că este imposibil tehnologic ca cineva să ştie, în orice moment, unde te afli, au fost spulberate în momentul în care operatorul de telefonie mobilă Connex (actualmente Vodafone) a introdus serviciul Busola. Acesta permitea afişarea în timp real, pe ecranul telefoanelor, a locaţiei în care se afla posesorul unui telefon conectat în reţeaua Connex. Deşi informaţia accesibilă utilizatorilor era grosieră, operatorul putea detecta orice telefon mobil din reţea, cu o eroare estimată, la nivelul tehnologiei din 2004, a fi de maxim 50 de metri. Mulţi naivi au considerat că simpla dezactivare a serviciului îi va scăpa de riscul de a putea fi localizaţi. Din nefericire, demersul lor a fost inutil, pentru că, aşa cum poate certifica orice specialist din domeniul radio, orice terminal de telefonie mobilă emite periodic semnale către receptoarele operatorului, care permit localizarea telefonului printr-o simplă operaţiune de triangulaţie.
În ciuda eforturilor companiei Mobifon (proprietarul Connex) de a acredita ideea că prin informaţiile din serviciul Busola, „Connex, sau orice operator de telefonie mobilă care oferă servicii similare, nu primeşte nici o informaţie privind locaţia sau identitatea utilizatorilor”, cei ce au citit printre rânduri au înţeles că informaţiile de acest gen pot fi primite de operator, doar că nu prin intermediul acelui serviciu. Ambiguitatea a fost spulberată în 2008, când operatorii de telefonie mobilă au fost obligaţi de stat să pună la dispoziţia instituţiilor abilitate informaţiile referitoare la localizarea apelurilor – ceea ce dovedeşte, fără dubiu, că Vodafone, sau orice alt operator, ştie unde te afli, cel puţin în momentul în care vorbeşti la telefon..
România, pe punctul de a fi exclusă din UE, din cauza operatorilor de telefonie mobilă
Cine sunt cei pe mâna cărora dă statul informaţiile noastre private? Răspunsul la această întrebare este unul tulburător – este vorba despre operatorii de servicii de telecomunicaţii, companii private ce se ghidează după legea profitului maxim cu deranj minim. Nu o dată, aceste companii au fost acuzate de către organisme naţionale şi europene de practici neconcurenţiale şi de un comportament la marginea legalităţii. Atitudinea dictatorială pe care aceste companii o afişează nu numai faţă de clienţii lor, ci şi faţă de instituţiile statului a ajuns la apogeu anul trecut, când UE a iniţiat procedurile preliminare ale excluderii României din Uniune, din cauza faptului că operatorii de telefonie mobilă refuzau să pună la dispoziţia serviciului 112 datele de localizare a apelurilor. Conform legii, Serviciul de Transmisiuni Speciale avea acces la aceste date de mai bine de 10 ani, dar în practică, STS, Autoritatea din Telecomunicaţii şi Statul stăteau drepţi în faţa operatorilor. Această stare de fapt a încetat abia în vara anului trecut, când cuţitul UE a ajuns la osul Guvernului. Putem doar să ne întrebăm câţi oameni au murit rătăciţi sau răniţi prin creierii munţilor, căutaţi orbeşte de echipajele Salvamont pe care le apelaseră, în timp ce criminalii de la Orange sau Vodafone le ştiau locaţia exactă, cu o eroare de câţiva metri?
