Începând cu 14 iunie a.c., aria de interes a ziarului Dezvăluiri, editat de Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice, se va lărgi, cuprinzând şi judeţul Tulcea. În paginile ziarului se poate observa interesul nostru jurnalistic pentru judeţul Tulcea, cu precădere în ultimii doi ani, materializat în anchete şi reportaje care au apărut în publicaţia noastră. Începând cu acest moment, ne propunem să ne implicăm şi mai mult în viaţa tulceană, mai ales că ziarul Dezvăluiri va fi distribuit şi pe piaţa media din Tulcea.
Dată fiind lipsa unui ziar axat pe anchete şi investigaţii la Tulcea, ne dorim ca Dezvăluiri să fie acel “ochi” critic, obiectiv şi apolitic, atent în permanenţă la derularea activităţilor socio-economice şi politice.
Considerăm că prezenţa jurnaliştilor noştri în Tulcea va fi mai mult decât utilă şi va oferi sprijin tuturor tulcenilor care până acum n-au avut ocazia să-şi facă auzite păsurile şi necazurile. Menţionăm că ziarul Dezvăluiri nu depinde de vreun “mogul” şi nu serveşte intersele nici unui om de afaceri, ori ale vreunui partid politic.
Vă prezentăm în rândurile ce urmează doar câteva dintre subiectele care au privit judeţul Tulcea şi care au fost abordate de ziarul Dezăluiri, de-a lungul timpului.
Redacţia
Monede false la Muzeul de Istorie
Jurnaliştii DEZVĂLUIRI au descoperit faptul că în colecţia numismatică a Muzeului de Istorie din Tulcea se află mai multe monede false. Acestea au dispărut pur şi simplu din muzeu, prin 1979. Muzeul a comandat în anul 1982 la o întreprindere din Braşov 50 de monede în copie. În paralel, profesorul Baumann a comandat aceleiaşi firme (pe cheltuiala lui!) alte copii care au înlocuit alte piese originale. Deşi din 1979 până în prezent au fost făcute mai multe inventarieri ale colecţiei, în toate documentele aceste piese figurează ca autentice. Primul care „a rupt tăcerea” a fost tocmai profesorul Victor Baumann, care s-a prefăcut că a descoperit tocmai în anul 2007 că mai multe piese din colecţie nu sunt autentice! Era încercarea de a da vina pe altcineva pentru copiile din colecţie.
Ancheta jurnalistică a ziarului Dezvăluiri a făcut valuri în Inspectoratul General al Poliţiei Române, care a dispus începerea unei anchete în cadrul Inspectoratului Poliţiei Judeţene Tulcea, pentru găsirea Vinovaţilor. Totodată, Consiliul Judeţean Tulcea a dispus un audit intern la Institutul de Cerctări Eco Muzeale.
Combinaţii penale cu pământuri agricole
În serialul care a fost alcătuit din mai multe anchete pe acest subiect, jurnaliştii Dezvăluiri au scos la iveală afacerile controversate privind terenurile şi viile aflate în litigiu, între SC Vitis SA şi locuitorii, proprietari de terenuri, din localităţile Enisala şi Babadag.
Împărţirea acţiunilor de la SC Vitis SA nu a fost făcută corespunzător, în funcţie de aportul fiecărui asociat în parte, ci a fost efectuată o împărţire egală între toţi asociaţii, deşi în statutul vechi şi în baza înţelegerii principiale de asociere, trebuia să se ţină cont de cota de participare a fiecărui asociat. În opinia celor care se consideră victime ale acestui scandal, vinovaţii ar fi Maria Jecu, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie al Vitis şi Iosif Dumitru, contabilul şef al aceleiaşi societăţi. Ambii sunt suspectaţi că ar fi săvârşit infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, vizavi de documentele care au fost prezentate la Registrul Comerţului. Dacă cesionările acelor acţiuni s-ar fi făcut legal, atunci AGA extraordinară ar fi putut lua o decizie asupra felului în care acţiunile puteau fi distribuite acţionarilor, sau chiar vândute, după cum prevede Legea 31/1990. Fără o asemenea hotărâre, Maria Jecu şi Iosif Dumitru au procedat la o repartizare discriminatorie a acţiunilor. Astfel, se alocă o cotă de doar 25 de procente, adică 43.778 acţiuni, fiind distribuită unui număr de 908 acţionari, iar 75% (131.322 acţiuni), au rămas acţiuni proprii ale societăţii Vitis. În realitate trebuiau împărţite 110.206 acţiuni tuturor acţionarilor care şi-au adus pământurile în societate, proporţional cu suprafaţa de teren adusă de fiecare. În felul acesta acţionarii au fost înşelaţi în primul rând la distribuirea acţiunilor.
Prim procurorul de la Babadag, de partea francezului care a distrus situl arheologic de la Slava Cercheză
În urmă cu trei ani, un cetăţean francez pe nume Yves Grasa, a intrat cu un buldozer într-un sit arheologic unic, din Slava Rusă şi l-a distrus în proporţie de trei sferturi. Între timp, dosarul penal a lâncezit prin sertarele Poliţiei Tulcea sau ale Parchetului Babadag. Au fost chemaţi să dea declaraţii doar cetăţeanul francez şi primarul comunei (pe care francezul a dat vina) şi apoi s-a aşternut liniştea peste această poveste. Contactat de DEZVĂLUIRI, primarul Ivan Ignat a declarat că nu a ştiut nimic despre intenţia francezului de a săpa în acel perimetru: “Doar nu eram nebun să îl trimit să lucreze în acea zonă. Degeaba încearcă să dea vina pe mine”. În tot acest timp, francezul Yves Grasa îşi vede liniştit de treabă în zonă, adică lucrează terenuri luate în arendă de la localnicii din mai multe comune, prin intermediul firmei sale Agri France. „Prost să fii, noroc să ai”, cam aşa se explică faptul că francezul a fost scăpat practic “basma curată” din toată această poveste… N-a ştiut, săracul, că în acel loc e un monument arheologic. tocmai aceasta a fost şi motivaţia procurorul de caz, atunci când l-a achitat pe francez. E greu de crezut că francezul Yves Grasa nu cunoştea specificul zonei, date fiind antecedentele acestuia: în urmă cu trei ani, Grasa a intrat cu plugurile într-o necropolă ce aparţinea cetăţii Ibida. “Eu le spusesem de mai multe ori că acolo este cimitir şi le delimitasem zonele protejate, unde nu aveau voie să intre. Cu toate astea, ei s-au apucat să sape exact acolo, şi încă noaptea! Când am ajuns acolo, era dezastru. Am văzut oase şi capete de morţi peste tot. Au venit şefii mei de la Tulcea, iar francezii au minţit că nu au ştiut că în zonă erau vestigii şi au promis că se cuminţesc. Atunci lucrurile au rămas aşa, iar reprezentanţii firmei nu au suportat consecinţele dezastrului pe care l-au făcut ”, a povestit paznicul sitului arheologic pentru reporterii DEZVĂLUIRI.
Nici Arheologul Dorel Paraschiv de la ICEM Tulcea, şeful şantierului arheologic din zonă, nu se poate încrede în argumentul francezului, acela că nu ştia de prezenţa monumentului arheologic: “Nu înţeleg ce au căutat acolo. Noi le-am spus de mai multe ori că zona e protejată, iar ei lucrau o altă bucată de teren. Nu ştiu de ce au venit exact la monument”.
Trenul morţii Constanţa-Tulcea traversează 150 de poduri cu durata de viaţă expirată
Cele două vagoane vechi şi cârpite ale trenului personal ce pleacă din Constanţa au nevoie de 4 ore şi 20 de minute pentru a ajunge în Tulcea. Cu o viteză medie de aproximativ 40 de kilometri pe oră. Până în urmă cu câţiva ani, pe această rută a circulat şi o “săgeată albastră”, dar cum nici acest tren modern nu putea merge mai repede din cauza liniilor vechi şi a terasamentului ajuns în ultimul hal de degradare, a fost scos circulaţie. Calea ferată Constanţa-Tulcea a fost construită în timpul primului Război Mondial şi aşa a rămas. Curentul electric nu a ajuns încă până aici, aşa că locomotivele merg cu motorină, iar semnalele „luminoase” sunt manevrate la manivelă. Mai puţin când ninge sau când îngheaţă sârmele metalice ce le acţionează şi acarul iese pe linie să tragă trenul în gară. Această cale ferată este o adevărată bombă cu ceas, căci 150 din cele 162 de poduri şi podeţe de pe traseul ei şi-au depăşit durata de viaţă. Cele mai vechi au fost construite în 1918. Pentru a evita o catastrofă, trenul circulă în anumite porţiuni cu o viteză de cinci kilometri pe oră.
Datele tehnice şi statisticile sunt necruţătoare cu această rută. Ni le-a oferit Dorin Maer, şeful Diviziei Infrastructură din cadrul Regionalei CFR Constanţa. „În lipsa banilor, nu ne permitem să facem nici măcar lucrări de întreţinere, ci doar de reparaţii. Suntem ca pompierii, care se duc să stingă indendiul: reparăm doar acolo unde <arde>”.
Acest lucru nu poate însă să meargă la nesfârşit, căci liniile, terasamentul şi podurile sunt într-o stare avansată de degradare. Cele mai multe poduri şi podeţe de pe acest traseu au fost construite până în 1950 (unele chiar în 1918) şi au depăşit de mult data la care trebuiau reparate.
Arheologie cu excavatorul, în situl Halmyris
Vara trecută, cercetătorii ce supervizează săpăturile arheologice de la cetatea Halmyris (Dunavăţul de sus – Judeţul Tulcea) au autorizat intrarea unor utilaje industriale pe sit, pentru a îndepărta mai multe straturi de pământ. În urma acestei operaţiuni, lucrătorii unui investitor local au ras mai multe straturi arheologice de valoare incertă, lăsând expuse zidurile cetăţii şi răscolind oseminte şi fragmente ceramice, a căror studiere este acum imposibilă. 
La Dunavăţ, intervenţia excavatoarelor investitorului local Puflene a fost făcută cu acceptul administratorului arheologic zonal, ICEM Tulcea, prin directorul Florin Topoleanu, şi sub supravegherea responsabilului ştiinţific – Mihail Zahariade. Oficial, această lucrare a avut ca scop îndepărtarea unui strat de pământ care încurca planurile arheologilor, dar, din nefericire, excavatoarele lui Puflene au intrat mai adânc şi mai departe decât ar fi trebuit. Pe urma lor au rămas nenumărate fragmente de oase, porţiuni de zid sparte şi un munte de fragmente ceramice. Singurul efect pozitiv este că acum arheologii pot trece mai uşor la cercetarea zonei portuare a cetăţii Halmyris.
Pe urma intervenţiei cu buldozerul, cetatea Halmyris a fost vizitată de mai mulţi responsabili din domeniul arheologiei, printre care cei ai Direcţiei Judeţene de Cultură Tulcea şi cei ai Comisiei Naţionale de Arheologie (CNA). Un raport a fost înaintat organelor abilitate, care au fost sesizate în legătură cu ilegalitatea intervenţiei, iar cazul a fost propus pentru a fi anchetat şi de Comisia Naţională de Arheologie. Pe linie arheologică, responsabilului ştiinţific Mihail Zahariade i s-a imputat faptul că a ales acest mod de lucru neortodox, în locul unei cercetări metodice a zonei în cauză.
“Moaşte” de porci şi oi, descoperite de jurnaliştii Dezvăluiri la Mănăstirea Celic Dere
Acestea au rămas la mănăstire din anul 2001, când o echipă de antropologi a cercetat moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion. Cercetătorii au identificat rămăşiţele pământeşti ale celor doi sfinţi şi au lăsat la mănăstirea Celic Dere alte oase descoperite în acelaşi loc (cetatea Halmyris), dar care nu au nicio legătură cu Epictet şi Astion. Studiul semnat de Nicolae Miriţoiu şi Andrei Soficaru precizează clar că e vorba de oase de bărbaţi, femei, copii şi chiar de… porci şi oi. Maica ce asigură servicii de ghid 
pentru vizitatorii mănăstirii le spunea turiştilor că în raclă se află moaştele unor sfinţi neidentificaţi, descoperite la Halmyris alături de cele ale Sfinţilor Epictet şi Astion.
La scurt timp după apariţia articolului din DEZVĂLUIRI, Episcopia Tulcii trimitea un comunicat prin care confirma cele scrise de noi şi anunţa că oasele au fost duse la centrul eparhial, urmând ca la o dată ulterioară să fie îngropate în cimitirul Mănăstirii Celic Dere.
Apreciem rapiditatea cu care s-au mişcat reprezentanţii Episcopiei Tulcii şi deschiderea cu care şi-au recunoscut greşeala, chiar dacă în comunicat au spus că oasele au fost păstrate într-un “subsol al mănăstirii” (în realitate o biserică în toată regula, vizitată de grupurile organizate).
Pe de altă parte, PS Visarion vine şi repară o greşeală veche de opt ani, din perioada în care “şef” peste Tulcea era ÎPS Teodosie. Cu această ocazie, el înregistrează o victorie de moral în faţa lui Teodosie, cu care nu se află în cele mai bune relaţii.
Şofan, haiducul de Sulina, a împuşcat premiul cel mare
Un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române anunţa pe 2 iulie 2009 că Vasile Şofan este noul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Tulcea. Nu e vorba de promovarea un om care timp de nouă ani s-a sacrificat muncind asiduu pentru binele obştesc într-o localitate uitată, la capătul pământului (Şofan a condus Poliţia Sulina între 2000 şi iulie 2009), aşa cum s-ar putea considera la prima vedere. Sulina i-a adus lui Şofan un CV presărat cu scandaluri, violenţe, implicare în dosare penale, căci în perioada amintită Şofan a fost un veritabil “haiduc” al zonei, protejând interesele marilor concesionari ai peştelui din Deltă şi băgând spaima în toţi cei care aveau curajul să deschidă gura.
Şofan a ajuns la Sulina în 2000, anul în care PSD a câştigat alegerile parlamentare şi prezidenţiale şi avea să guverneze cu mână forte România. Susţinătorul lui Vasile a fost nimeni altul decât controversatul “General Heroină”-aşa cum l-a numit presa pe Toma Zaharia, prim adjunctul ministrului de Interne. Zaharia avea nevoie de cineva care să protejeze abuzurile marilor concesionari ai lacurilor, canalelor, cherhanalelor şi terenurilor din Delta Dunării.
Firme precum Piscicola Tours, controlată de omul de afaceri Alexandru Bittner, SC Wela SA, patronată de deputatul PSD de Tulcea, Dan Verbina, SC Amorel, condusă de un apropiat al deputatului, Amorel Vătămănescu, SC Panagiotis, firma unui grec cu acelaşi nume şi SC Kaviar House au făcut bani grei pentru protectorii lor politici.
Pentru localnicii săraci din Sulina a fost o adevărată tragedie să nu mai poată pescui în voie, să fie obligaţi să predea peştele la preţuri indecent de mici la cherhanalele lui Verbina sau Vătămănescu şi să privească neputincioşi cum oamenii concesionarilor pescuiau în voie în perioade de prohibiţie, sub ochii şefului de post Vasile Şofan. Acelaşi Şofan care, atunci când se îmbăta, îi „vămuia” pe localnici şi la cele trei kilograme de peşte la care aveau dreptul conform legii, pentru hrana familiei.
O anchetă jurnalistică pe care am efectuat-o la Sulina în anul 2004 a scos la iveală o sumedenie de abuzuri comise de Şofan şi oamenii lui. Mai multe persoane, poliţişti de frontieră sau cetăţeni obişnuiţi, ne-au povestit incidente neverosimile, dacă punem faţă în faţă ilegalităţile comise şi calitatea de poliţist a făptuitorilor.
Cazul subofiţerului la Poliţia de Frontieră Sulina Leonard Jigarov a fost bomboana de pe colivă (la propriu, din nefericire!). Jigarov ne-a dat întâlnire într-un bar din localitate, pentru a demasca mai multe abuzuri comise de Şofan. În timpul discuţiilor, tânărul a fost foarte speriat de posibilitatea ca cineva din poliţie să afle că s-a întâlnit cu noi: “Dacă se află, mă bagă sub plaur”. Văzând că noi zâmbim neîncrezător, poliţistul a adăugat “Voi nu ştiţi, dar aici sunt alte reguli!”. A doua zi am avut confirmarea, chiar de la Şofan, că se aflase despre întâlnirea noastră. După o lună, Jigarov a ieşit cu barca pe mare şi s-a înecat, deşi era cunoscut ca un foarte bun înotător.
Tăriceanu a tăiat o felie din Parcul Naţional Munţii Măcinului pentru nişte investitori germani
O felie din Parcul Naţional Munţii Măcinului (judeţul Tulcea) a fost „ruptă” pentru o firmă germano-română ce exploatează granitul din zonă, vestit pentru calităţile sale deosebite. În fiecare zi, agregatele SC Hidromineral muşcă din trupul Culmii Pricopanului, o arie protejată ce adăposteşte o mulţime de specii rare.
Zona de câteva zeci de hectare a fost scoasă din Parcul Naţional printr-o Hotărâre de Guvern emisă la sfârşitul anului 2006.
Da, aţi înţeles bine: printr-o hotărâre de guvern, fostul Prim Ministru Călin Popescu Tăriceanu le-a făcut cadou germanilor de la SC Hidromineral o bucată dintr-o arie protejată!
Singur împotriva tuturor, directorul Parcului Naţional Munţii Măcinului, Viorel Roşca, a încercat să îi determine pe investitorii germani să închidă cariera din Munţii Măcin. Şi probabil ar fi reuşit dacă Primul Ministru nu i-ar fi zădărnicit munca prin acea hotărâre de guvern profund nedreaptă pentru mediu.
Văzând că directorul Parcului se menţine ferm pe poziţie, reprezentanţii SC Hidromineral au trecut la ameninţări: “M-au ameninţat că voi plăti daune uriaşe. La început a fost vorba de 300 mii de euro, ca apoi să se ajungă la 25 milioane euro daune pentru că le-aş fi blocat investiţia. Acţionarul majoritar Christian Moor, care între timp a decedat şi a lăsat-o în loc pe fiica sa, mi-a spus că nu are rost să mă încăpăţânez, că oricum va rezolva problema, dacă nu la Tulcea, atunci la Bucureşti. În acea perioadă primeam noaptea telefoane de la persoane necunoscute care îmi spuneau să am grijă că viaţa e trecătoare şi că nici măcar plantele pe care le studiez eu nu sunt veşnice”.
