Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, a participat joi, 11 mai 2023, la workshop-ul organizat de Palatul Copiilor Tulcea în cadrul Festivalului Regional „Unitate în Diversitatea Europeană“. Evenimentul este organizat în contextul sărbătoririi Zilei Europei și este cofinanțat de Consiliul Județean Tulcea. La discuții au mai participat primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, subprefectul Aslâ Aișe Mierlă, administratorul public al municipiului, Nicolae Bibu și reprezentanții comunităților etnice din județ.
„Îmi doresc să vă vorbesc despre Tulcea, despre acest festival și despre unitatea în diversitatea europeană. În acest sens, trebuie făcută o paralelă între acest festival care se întâmplă de zece ani la Tulcea și nivelul de înțelegere existent între etniile din județul Tulcea. Acest festival reușit înseamnă foarte multă muncă, foarte multă implicare. De cealaltă parte, etniile se înțeleg pentru că au muncit împreună, au pus umăr lângă umăr și au avut rezultate bune împreună. Secretul acesta este: cu toții, alături unul de celălalt, să depunem efort pentru a îndeplini tot ceea ce ne dorim. Ce ne dorim până la urmă? O societatea plină de iubire, de înțelegere, în care răul să nu existe, bolile să nu existe, războaiele să nu existe.
Întotdeauna am apreciat faptul că Tulcea are o resursă umană fenomenală. Iar pe lângă resursa umană, avem o zonă minunată. Toate aceste lucruri sunt binecuvântate și date de Dumnezeu nouă pentru a le îngriji și putem să le îngrijim doar dacă suntem împreună și conlucrăm.
Vă felicit pentru tot ce ați făcut, sunteți un exemplu pentru toți cei care organizăm evenimente. Noi, Consiliul Județean, nu putem decât să vă sprijinim și să ne bucurăm de acțiunile dumneavoastră“, a declarat vicepreședintele Mihai Huleni.
În fiecare an, pe data de 9 mai, este sărbătorită Ziua Europei, un eveniment menit să simbolizeze unitatea la nivel european. Această zi reprezintă aniversarea momentului istoric „Declarația Schuman”, care a lansat ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Propunerea lui Robert Schuman este considerată, și astăzi, piatra de temelie a Uniunii Europene.