Consiliul European

Vom avea preşedintele pe care îl merităm

Am auzit adesea că Băsescu nu are faţă de preşedinte. Că nu are eleganţa şi prestaţia sobră, care ar trebui să definească cea mai înaltă funcţie din Stat. La fel, am auzit numeroase acuze la adresa lui, cum că ar fi dependent de scandal şi de circ, pe care le-ar crea şi le-ar întreţine, pentru a-şi păstra imaginea de luptător şi pentru a-şi lichida adversarii politici. Eu, sincer, nu cred că Băsescu face prea mult scandal. Ba, dimpotrivă, aş zice că face prea puţin… .

Un editorial de Răzvan PETRE

Campania electorală e în toi. Semne de furtună se văd la orizont – urmează o lună furtunoasă, cu descărcări de nervi şi averse de acuzaţii, ce vor umple canalele de comunicare în masă cu valuri de noroi şi injurii. Când totul se va termina, ne vom aduce aminte despre aceasta ca fiind cea mai violentă campanie electorală de până acum. Evident, temele pozitive şi discuţiile pe proiecte şi strategii vor lăsa locul unei campanii negative, bazată pe atacuri mai mult sau mai puţin subtile.
Scandalul e starea naturală a politicii româneşti. Când ne plângem că Băsescu e sursa şi centrul celor mai mari scandaluri, e ca şi cum am spune că e cel mai autentic reprezentant al clasei politice. Indiferent dacă el va rămâne sau nu preşedinte, distracţia e garantată, în continuare. Reprofilat, din diplomat cu mâneci albe, în zarzavagiu-şef la taraba Parlamentului, Geoană e o portavoce a frustrărilor unui etern Nr.2. Deschideţi televizorul – îl veţi găsi acolo, garantat, spumegând la adresa lui Băsescu, acuzându-l pe acesta de orice, cu cei mai usturători termeni posibili, sau denumindu-l pe Boc „sluga preşedintelui”. La fel, Crin Antonescu, chiulangiul-şef al clasei politice parlamentariste, atunci când iese din desele lui pauze de imagine, nu o face decât pentru a arunca cu tot ce-i pică în mână în cei doi contracandidaţi ai săi.
Cei trei favoriţi pentru postul de preşedinte nu deţin monopolul scandalului. Ba chiar, pentru cei cu 0 şanse statistice, care îşi depun candidatura de dragul notorietăţii, scandalul este singura modalitate de a obţine ce şi-au propus. Dacă spui Vadim – spui scandal. Şi Gigi Becali numai în scandaluri o ţine, de luni bune. Până şi candidatul verzilor cu tricou roz (un puşti pletos şi supraponderal, care mai ieri cerea scoaterea icoanelor din şcoli), în încercarea de a se face băgat măcar în seamă, a declarat deunăzi că “România nu va fi liberă decât în ziua în care va avea preşedinte o femeie de etnie rromă, lesbiană şi atee!” Dacă nici ăsta nu e scandal, atunci ce e?
În general, clasa politică, mass media, societatea românească sunt prinse într-o horă a scandalului. Indiferent ce se discută şi unde se discută, dar mai ales când este vorba de politică, subiectul principal este un scandal. Nu numai politicienii, ci şi cei care îi votează pe politiceni şi, în final, noi toţi suntem bolnavi de scenarită şi avizi de scandal. Cât despre alegerea preşedintelui, fiecare popor vrea în această funcţie o persoană care să fie, precum în textul biblic, după chipul şi asemănarea sa. Nu are sens să încercăm să trăim o minciună, alegând un preşedinte sobru, politicos, care să transmită imaginea idilică a unei Românii ireale – pacifistă şi înţeleaptă. De altfel, chiar să vrem un astfel de preşedinte, şi tot nu am avea de unde să îl luăm.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top