Actualitate

VIDEO – Marian Naiman, primarul comunei Frecăței: „Suntem un pol de dezvoltare locală. Investițiile atrag noi investiții”

Marian Naiman, primarul comunei Frecăței, județul Tulcea, a vorbit pentru „Dezvăluiri” despre dezvoltarea comunității pe care o conduce. „Eu văd dezvoltarea comunei în trei direcții: dezvoltarea persoanelor fizice și a investițiilor acestora, prin construirea de noi locuințe, prin reabilitarea celor existente; dezvoltarea infrastructurii care cade în sarcina primăriei; dezvoltarea prin investiții făcute de persoane juridice”, explică edilul.

El a arătat că administrația locală a reușit să atragă fonduri europene foarte multe, Frecăței fiind printre primele comune care au accesat toate programele. La ora actuală, în comună se lucrează la infrastructura de canalizare (apa uzată și apă), în localitatea Telița la o stație de epurare, în localitățile Poșta și Frecăței la o altă stație de epurare și în Cataloi la o stație de epurare a apelor uzate (aici investiția este aproape la final).

Stația de la Cataloi asigură servicii de epurare pentru circa 40% din sat, urmând ca prin alte investiții să se poată ajunge ca întreaga localitate să aibă canalizare/apă uzată.

Marian Naiman a arătat că un punct sensibil pentru administrația locală este cel al locurilor de casă pentru tineri sau alte persoane. „Comuna nu are rezervă de suprafață. Vrem să terminăm cadastrarea întregii comune, apoi să identificăm exact proprietarii de terenuri, iar comuna să poată achiziționa suprafețe de teren care sunt limitrofe suprafețelor de pășune, iar pășunea din intravilan să fie transformată în locuri de case”, spune edilul.

Cele 15 locuri de case pe care primăria le-a scos recent la licitație au avut fiecare câte 3 sau 4 ofertanți, ceea ce demonstrează că există o cerere mare. „Nu am putut da gratuit la tineri terenuri din cauza suprafețelor mici. Am amânat această măsură pentru când vom termina cadastrarea și intabularea. Este soluția cea mai bună pentru a crește numărul locuitorilor comunei. Apoi poți face proiecte mai mari în infrastructură, ceea ce duce la atragere de investitori”, adaugă primarul.

Pentru încurajarea investițiilor și atragerea de noi locuitori, administrația din Frecăței a stabilit un cuantum al impozitelor pe clădiri cât mai mic. Iar efectele se văd: pe 15 hectare se va dezvolta o mare investiție privată care va duce la crearea a peste 400 de locuri de muncă până la finalul acestui an.

De asemenea, în comună au apărut noi magazine, dar și alți investitori care vor pune bazele unor afaceri (depozit de înghețată, o fabrică de pâine și biscuiți).

„Comuna își dorește gazele naturale pentru oameni și pentru investiții. În 2000 am făcut un Studiu de Fezabilitate pentru gaze naturale, fără rezultat, la fel în anul 2008, apoi în 2019 și s-a ajuns la semnarea unui contract de finanțare care s-a blocat. Acum suntem din nou în discuții și sperăm ca prin „Anghel Saligny” să implementăm acest program.”, spune Marian Naiman.

Comuna Frecăței trebuie să implementeze acest proiect din mai multe motive, explică primarul: au suprafața de teren necesară, stația de gaze este la 100 de metri de sat, nu au impedimente, au aprobarea Transgaz pentru conectarea la rețeaua națională.

„Sperăm ca a patra oară să reușim să ne dezvoltăm. Îmi doresc ca în 5-6 ani comuna să fie racordată integral la canalizare, 70-80 % dintre drumuri să fie asfaltate, comuna să fie racordată la gaze naturale și să fim o comună căutată. Suntem un pol de dezvoltare locală. Investițiile atrag investiții”, concluzionează primarul.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top