Deşeurile sunt deversate peste gard, iar apa cu care este udată grădina se scurge în monumentul istoric
Starețul de la Murfatlar, filmat în 2010 în timp ce lovea cu sălbăticie un bătrân, și-a construit mănăstirea fără niciun fel de autorizații și împotriva tuturor normelor din construcții, punând în pericol un monument istoric unic. Specialiștii atrag atenția de mult timp că, în lipsa unor lucrări de conservare, ansamblul rupestru se află în pragul distrugerii, mai ales din cauza umezelii și a diferențelor de temperatură. Mănăstirea cocoțată deasupra monumentului nu face decât să grăbească acest proces. Autoritățile (Primăria Murfatlar, Direcția Județeană de Cultură, Ministerul Culturii) cunosc situația și nu fac nimic!
Un articol de Mihai Răzvan ROTARU
Ștefan Doru COPOȚ
Ce faci când nu ai toată țigla pe casă? Îți faci gard din ea!
Jurnaliștii Dezvăluiri au descoperit faptul că Mănăstirea cu hramul Sfântul Teotim
din Murfatlar a fost construită într-un dispreț total față de legislația în vigoare și față de normele de bun simț.
Construcția arată ca un ghetou, un amestec haotic de stiluri și materiale de construcție, cu pereţii peticiţi, plină de mizerie și cu un zid de incintă încropit din țigle de acoperiș.
Mii de țigle vechi, refolosite, au fost aranjate de-a valma, unele peste altele într-un așa numit gard. Dacă ținem cont că numai o singură bucată de țiglă cântărește între 3,5 și 4 kilograme (pe probate!), la o înălțime de aproape 2 metri cât are acel gard, greutatea totală a unei porțiuni de zid cu o lungime de un metru are undeva la peste o tonă greutate. Construcția are o lungime considerabilă, ceea ce înseamnă că acel pseudo-gard apasă asupra terenului fragil, compus din cretă, cu nu mai puțin de câteva zeci de tone! Unde mai punem și faptul că gardul nu are niciun fel de fundație, construcția în sine devenind un pericol chiar și pentru cei câțiva viețuitori ai așa-zisei mănăstiri.
În fotografii se vede clar că zidul a și crăpat sub propria greutate, iar în zonele aflate chiar pe buza promontoriului tinde să se surpe de tot. De asemenea, se observă clar intenția călugărilor de a ascunde efectele prăbușirii zidului de ţiglă în unele locuri, unde au încercat consolidarea cu șipci de lemn și saci cu pământ.
„Canalizare” fără fosă septică și seră de legume exact deasupra bisericuțelor de cretă
Urmând traseul pseudo-construcțiilor care străjuiesc perimetrul mănăstirii, reporterii Dezvăluiri au identificat și două gropi săpate în exteriorul incintei, pe fundul cărora se aflau înțepate țevi de propilenă, cu rol de scurgere a apelor menajere.
Menționăm că în situația așezământului monahal era necesară, conform legislației în vigoare, instalarea unor fose septice etanșe, tip rezervor PVC, pentru ca apele reziduale să nu afecteze subsolul în care se știe că se află ansamblul rupestru Bisericuțele de cretă de la Basarabi-Murfatlar.
În cazul de față, ignoranța călugărilor devine și distructivă, căci pe lângă faptul că au săpat fără autorizație cele două gropi exterioare folosite pe post de „cămine de canalizare-puțuri drenaj sau fosă”, apa reziduală acumulată acolo se poate infiltra în cretă, pătrunzând și în zona protejată arheologic. Nu mai punem la socoteală și faptul că în fotografii se observă cum pe sub gardul din țiglă, călugării au strecurat la început un jgheab de eternită, iar ulterior o țeavă de propilenă, folosită probabil tot ca scurgere de apă menajeră în exteriorul mănăstirii. Dacă ne gândim la faptul că acelor călugări le este necesar (probabil!) și un WC, ne gândim cu groază că la cum au „gândit” întreaga construcție din gunoaie, ar fi fost în stare să sape în dealul de cretă și o budă țărănească… Ceea ce nu este exclus să fi și făcut.
În plus, mănăstirea are și o grădină de legume, situată exact deasupra bisericuțelor de cretă. Ne întrebăm retoric unde ajunge această apă atunci când călugării își udă grădina?!
Ministerul Culturii a solicitat în 2007 mutarea mănăstirii pe un alt amplasament
Direcția Județeană pentru Cultură Constanța recunoaște, într-o adresă trimisă redacției Dezvăluiri, că mănăstirea este amplasată ilegal: „Incinta mănăstirii se află parțial în zona de protecție a monumentului”.
Conform sursei citate, în anul 2007, primăria Murfatlar a depus o solicitare la Direcție pentru avizarea unui Plan Urbanistic de Detaliu, necesar edificării unei mănăstiri, pe o suprafață de 20000 mp, ce urma să cuprindă două corpuri de chilii, stăreție, paraclis, corp administrativ, bibliotecă, turn, clopotniță, troiță, hidrofor, drum de acces, parcare. Direcția de Cultură a completat documentația cu elemente suplimentare și a trimis-o Ministerului Culturii și Cultelor spre avizare. Specialiștii Ministerului au respins solicitarea, cerând ca mănăstirea să se mute pe un alt amplasament!
“Materiale uşoare, moderne, presiunile pe teren să fie reduse la minim”
Primăria a revenit în 2009 la Direcția de Cultură cu o altă solicitare, care a fost discutată în Comisia Zonală a Monumentelor Istorice. Comisia s-a ferit să dea un verdict și a solicitat evaluarea situației la fața locului de către o echipă de specialiști din care să facă parte și reprezentanți ai Ministerului Culturii.
Pe 23 mai 2011, comisia de specialiști s-a deplasat la locul faptei și a elaborat un raport din care cităm: „Construcţiile vor fi realizate cu respectarea condiţiilor din avize şi acorduri, soluţiile de fundare fiind astfel alese încât presiunile pe terenul bun de fundare să fie reduse la minim, suprastructura fiind realizată din materiale uşoare, moderne, cu respectarea exigenţelor prevăzute în sistemul calităţii în construcţii. Se recomandă: proiectarea unui sistem de drenare şi
dirijare a apelor pluviale în direcţia opusă amplasamentului
bisericilor rupestre, reţelele edilitare care vor deservi ansamblul
mănăstiresc vor fi montate în canale de protecţie”.
Menționăm faptul că aceste recomandări nu țineau loc de avize și de autorizați de construire, documente ce trebuiau obținute ulterior.
Mai mult, conform adresei Direcției de Cultură, după anul 2011, „demersurile Primăriei și ale Arhiepiscopiei Tomisului pentru avizarea acestui ansamblu mănăstiresc nu au mai fost continuate”.
Arhiepiscopia spune că s-a construit „în baza unui proiect de arhitectură și tehnic”!
Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului dau vina pe Comisia Ministerului Culturii, care nu le-a transmis niciun punct de vedere după controlul din 2011 și pe Direcția de Cultură care nu le-ar fi trimis un „răspuns ferm” (deși demersul nostru jurnalistic a arătat că era suficient să depună o solictare în acest sens).
Totodată, Arhiepiscopia Tomisului ne-a transmis faptul că „lucrările provizorii au fost efectuate în baza unui proiect de arhitectură și tehnic”. Suntem curioși ce arhitect sau expert în construcții putea să realizeze un proiect în care zidurile mănăstirii să fie construite din țigle, iar „sistemul de canalizare” să se rezume la țeavă îngropată în pământ, fără fosă septică!?
Un monument istoric unic se află în pragul dispariției
Complexul rupestru de la Murfatlar este un monument unic, format din mai multe bisericuţe săpate în cretă, legate între ele prin culoare de acces, chilii şi morminte. Pereţii monumentului sunt plini de inscripţii (greceşti, glagolitice, runice) şi desene de inspiraţie creştină şi nu numai. Situl a fost descoperit în iunie 1957, odată cu extinderea zonei de exploatare a cretei din cariera din vecinătate. Complexul a fost cercetat de o echipă mixtă formată din specialişti ai Institutului de Arheologie din Bucureşti şi ai Muzeului Regional Dobrogea.
Deşi unic în România, datând dintr-o perioadă (secolele X-XI) pentru care există foarte puţine informaţii pentru spaţiul nostru, lucrările de restaurare, consolidare şi protecţie au început foarte târziu, prin anii ’70, când deja o parte dintre locuinţele descoperite în 1962 dispăruseră pentru totdeauna. Din lipsă de fonduri lucrările au fost sistate, astfel că doar o parte din monument a fost protejată, printr-o construcţie de beton. A urmat o perioadă în care bisericuţele au fost vizitate de oricine, necontrolat. În 1990 au fost alocate o serie de fonduri de la Consiliul Local Constanţa pentru reparaţii la structura de beton, însă acestea nu au fost finalizate.
Până în prezent, au mai fost câteva lucrări de consolidare, dar s-au făcut pe bucăţi şi timp îndelungat.
Conform historia.ro, „Starea actuală a complexului este una de deteriorare grabnică. Inaccesibil vizitării, complexul este o pădure de schele din lemn cu un acoperiş din plastic, iar desenele şi inscripţiile vechi de peste 1.000 de ani sunt pline de mucegai. Din galeriile E au rămas doar pereţii coşcoviţi, iar în bisericile B1, B3 şi B4, precum şi în camera C1, pereţii se exfoliază. Construcţia de protecţie nu a fost încheiată; ea acoperă un sfert din complex (partea de SV) şi nu permite aerisirea”.
Din încercarea de a reduce înfluenţa factorilor externi, bisericuţele pot fi vizitate mai ales în scop ştiinţific, numai cu avizul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
{youtube}aD-08kQF1Mk{/youtube}
{youtube}qJEq0cLXm0A{/youtube}
{youtube}OnEe4AXUXhk{/youtube}
