Comisia Europeană

Tehnologica Radion a plătit Primăriei Cerna pentru 53 de hectare cât pentru un apartament în Tulcea!

Compania a exploatat din cariera tulceana cel mai dur granit din lume.

În 2007, compania Tehnologica Radion anunţa cu surle şi trâmbiţe invetiţii de trei milioane de euro în judeţul Tulcea. Anunţul venea odată cu deschiderea unei cariere de granit (necesar pentru producerea mixturilor asfaltice) pe teritoriul administrativ al comunei Cerna. După opt ani, deţinătorul companiei, Theodor Berna, considerat unul dintre „Regii asfaltului” din România, este arestat preventiv pentru un presupus prejudiciu de peste 100 milioane euro (o parte din acuzaţii se leagă şi de contracte de asfaltări realizate în judeţul Tulcea), iar Tehnologica Radion este declarată insolventă, pentru ca Berna să nu plătească datoriile pe care le avea către terţi…

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

Revenind la cariera de la Cerna, Tehnologica Radion a depus un „Raport bilanţ de mediu”, în urma căruia a primit autorizaţia de mediu pentru exploatarea granitului din cariera Cerna. Conform bilanţului de mediu, cariera este situată la 4 km NV de localitatea Cerna, şi ocupă o suprafaţă de exploatare de 41,6 ha.

Primăria a concesionat pășunea comunei

Suprafaţa totală este însă de 53,47ha şi a fost concesionată în 2006, prin contractul nr. 1 din 2006, pentru o perioadă de 49 de ani de la Primăria Cerna. În fapt, acest teren avusese destinaţia de păşune a comunei.
Am solicitat printr-o adresă oficială Primăriei Cerna o copie după contractul de concesiune, dar am fost refuzaţi. În schimb, am primit câteva informaţii din acest document.
Am aflat astfel că Tehnologica Radion SRL ar fi trebuit să plătească pentru cele 53 de hectare, „uriaşa” sumă de 21500 lei pe an, adică 1791,66 lei pe lună. Asta înseamnă 33,5 lei pe hectar, lunar. Şi asta pentru un teren pe care se află granitul de Cerna, „una dintre cele mai dure roci din lume”, după cum recunoşteau chiar reprezentanţii companiei, într-un comunicat de presă din 2007!
La această sumă se adăuga totuşi un aport în natură în valoare (la fel de ridicolă) de 833 lei lunar, constând în participarea cu utilaje şi piatră rezultată din prelucrare pentru amenajarea străzilor din comună.
Conform documentului citat, valoarea redevenţei se actualizează anual cu indicele de inflaţie.

Primarul Neculae Muşat se declară „satisfăcut”

Acestea sunt date pur teoretice, căci în realitate contractul nu a fost respectat. Raportul Curţii de Conturi Tulcea pe anul 2008 consemnează faptul că Primăria Cerna nu a indexat cu indicele de inflaţie valoarea redevenţei.
Mai mult decât atât, Primăria Cerna s-a înscris la masa credală odată cu intrarea firmei în insolvenţă, pentru recuperarea unei datorii de 296982 lei!
Am aflat că această datorie conţine redevenţe restante, precum şi taxă autorizare foraje şi impozite pe clădiri. În această situaţie, ne întrebăm dacă Tehnologica Radion a plătit vreodată ceva Primăriei Cerna sau a exploatat pe gratis o resursă foarte valoroasă.
Cu toate că Tehnologica Radion a plătit pentru 53 de hectare cât pentru un apartament (mai răsărit) din Tulcea, primarul Neculae Muşat consideră mulţumit: „Se poate aprecia nivelul contribuțiilor firmei ca fiind satisfăcător”.

Cine este Tehnologica Radion

Conform siteului antitepari.ro, Societatea Tehnologica Radion SRL Bucureşti a fost înfiinţată în anul 1993, fiind specializată pe “Lucrări de construcţii ale drumurilor şi autostrăzilor”. Capitalul social al firmei este deţinut de Theodor Berna şi Fodor Mihai Alexandru, primul dintre aceştia fiind asociat majoritar şi administrator al societăţii.
Theodor Berna a fost arestat preventiv în data de 19 august, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, în care procurorii au estimat un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro. Din acest motiv, a fost instituit sechestru asigurător asupra tuturor conturilor şi bunurilor deţinute de “Tehnologica Radion” şi de Theodor Berna.
Firma Tehnologica Radion SRL a fost una dintre cele mai mari de pe piaţa construcţiilor civile şi industriale, având în 2013 un număr mediu de circa 2.000 de angajaţi. La finalul anului 2012, reprezentanţii acesteia raportau afaceri de 560.013.055 lei şi profituri nete de 4.486.255 lei. La data de 30 iunie 2014, societatea înregistra restanţe de plată către bugetele de stat în valoare cumulată de 8.169.744 lei.
Din cauza datoriilor, precum şi a problemelor cu justiţia, pe conturile firmei au fost instituite popriri, astfel încât, începând cu luna mai 2014, nu au mai putut fi onorate cecurile emise de societate, fiind înregistrate 21 de incidente de plată minore cu cecuri, valoarea totală a sumei refuzate la plată aferentă acestor incidente minore fiind de 3.298.814,38 lei. Aceste incidente, însă, reprezintă doar o mică parte din problemele legate de decontarea facturilor emise de furnizori.

 

 

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top