Opinii

Vești bune pentru copiii defavorizați din Grădina: a început construcția Centrului de prevenire a abandonului

După cinci ani de așteptare, în localitatea Grădina a fost demarat cel mai amplu proiect al ultimilor ani. Este vorba despre transformarea fostei Case a Agronomului, o clădire părăsită, în Centrul de prevenire a abadonului Grădina. De acest proiect vor beneficia 38 de copii, din care opt vor locui în centrul de primire, fiind sub asistență permanentă, în vreme ce restul copiilor vor veni în grupe de câte cincisprezece pentru a fi ajutați la teme, dar și pentru a primi hrană caldă și consiliere psihologică.

Proiectul este încadrat pe exercițiul financiar 2007/2014 al UE și beneficiază de un aport pecuniar substanțial din partea Uniunii Europene și a Guvernului. Proiectul are o valoare totală de 2.400.038,23 lei.
Managerul de proiect, Sonia Grigore-Iacobici, și-a manifestat încrederea că solidaritatea comunității Grădina se va vedea în voluntariatul oferit de cei care doresc să se implice în această acțiune de binefacere, dar și de sponsori și oameni cu suflet mare care vor sprijini Centrul de primire pentru cheltuielile curente. Primăria va avea o contribuție substanțială la susținerea centrului.
Lucrările în vederea realizării Centrului au început la 20 aprilie, iar termenul de șase luni în care construcția ar trebui să fie gata va fi respectat, după cum a declarat Nicoale Valentin, șef-șantier.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top