România e paradisul turistului. E singurul loc din lume unde ai mare, munte, mănăstirile din Bucovina, Dracula şi Delta Dunării, toate la un loc! E tărâmul magic unde se împletesc armonios luxul ostentatic de Mercedes cu termopan, cu jegul, duhoarea şi indolenţa. La noi, până şi sărăcia e lucie! Indiferent dacă vrei să te pierzi într-o lume a secolului al XIX-lea, sau să te minunezi la cea mai mare clădire administrativă din lume, România e alegerea logică pentru vacanţa ta!
Un editorial de Răzvan PETRE
Singura chestie care ne mai lipseşte, în paradisul ăsta turistic, e masa de turişti căreia să-i vindem tot acest potenţial fantastic.
Aşadar, trebuie să fii nebun să nu îţi doreşti să vii în România. Cu toate acestea, singurii turişti care aleg, în mod repetat şi inexplicabil, să ne mai viziteze ţara, sunt cei români! Vizitatorii străini, şi aşa puţini, prin comparaţie cu alte ţări „care nu are potenţialul nostru”, strâmbă din nas şi ocolesc România.
În disperare de cauză, Românica îşi schimbă, de la un an la altul, brandul de ţară, sloganul publicitar şi cârligele cu care a plecat la pescuit de turişti. Milioane de euro sunt cheltuite pe albume fotografice, broşuri de prezentare, spoturi tv, campanii publicitare şi prezenţe la târguri internaţionale de turism.
În timp ce oficialii se dau de ceasul morţii să aducă străinii să guste mici şi sărmăluţe, diversitatea cu care ne lăudăm e în plin proces de omogenizare. Litoralul s-a transformat într-o vastă colecţie de termopane, pe plajele patriei se construieşte în draci şi în curând se va putea sări în mare direct de la balconul vilelor trântite direct pe nisipul plajei, în aşteptarea autorizaţiei de construcţie ce va fi obţinută la următoarea şpagă. La munte, stâncile semeţe se mai pot întrezări printre căsuţele de vacanţă şi pensiunile potentaţilor; Valea Prahovei a devenit un imens cartier rezidenţial; pretutindeni, pădurile patriei, bolnave de defrişare cronică, fac loc cartierelor de vile, întinse până în inima rezervaţiilor naturale. În România, numitorii comuni ai tuturor staţiunilor sunt bâlciul, ţigăneala şi chinezăriile. Acelaşi calendar glumeţ al activităţilor sexuale ce se poate cumpăra în Cheile Bicazului, se găseşte şi în buricul staţiunii Mamaia. Bâlciul ajunge până în parcările mănăstirilor, unde poţi cumpăra iconiţe cu Maica Domnului, la doi paşi de piticii pufoşi, bărboşi şi priapici. Chemaţi de legenda lui Dracula, în Bran, puţinii turişti străini se înghesuie pe trotuarele mici şi jegoase ale satului, să cumpere aceleaşi tricouri şi aceiaşi colaci secuieşti pe care îi găsesc şi la Braşov, dar şi la Neptun.
Următoarea pe lista omogenizării cu sula este Delta Dunării, care va deveni, în cel mai scurt timp, un imens sat turistic, asemănător, în multe privinţe, cu Satul de Vacanţă din Constanţa. Până să vină străinii să ne vadă bio-diversitatea, în Deltă au descins ţăranii noştri, care au adus cu ei vilele, pensiunile, casele de vacanţă şi hotelurile cu termopan, amplasate haotic, fără autorizaţii de construcţie şi cu haznaua conectată direct la Dunăre. Delta a devenit parcul de distracţie al muţunachilor cu ceafa groasă, care se plimbă cu bărcuţa, urlă ca pe maidan şi te ameninţă cu puşca dacă nu faci ce zic ei. Când vor veni japonezii să ne vadă paradisul aviar, în Deltă nu vor mai mişca decât două-trei lebede schiloade, căci braconajul a devenit o realitate cotidiană, iar apropierea de un grup de păsări sălbatice te poate face următoarea victimă a băieţilor ce trag la rasul apei, din bărcile de mare viteză.
Trăgând linie, din toată diversitatea aceasta fascinantă nu rămânem cu mai nimic. Singura caracteristică unică a României este aceea că aici eşti pe cont propriu, într-o aventură continuă, în care nimic nu funcţionează după program şi totul este nesigur. Trăim, practic, un imens safari, punctat de nişte obiective turistice şi populat de fiinţe imprevizibile cu două picioare. Partea cea mai fascinantă este că, indiferent cât de mult ai stat aici, România continuă să te surprindă prin grotesc şi ironie.
