Editorial

Valul patru ne va prinde ca prima zăpadă: Nepregătiți

În primăvară, în paralel cu anunțarea primelor măsuri de relaxare, în media au apărut din nou „experții” care anunțau valul patru. Așa cum ne-am obișnuit în ultimul an, experții indicau și vinovații de acest eventual val patru – nevaccinații, grupurile-fantomă de campanie împotriva vaccinurilor, respectiv autoritățile care nu au curajul să impună vaccinarea obligatorie.
Ca de fiecare dată, concluziile acestor experți au fost făcute praf de realitate: În momentul de față, Israel – probabil țara cea mai vaccinată anti-covid din lume, are o rată a deceselor covid de 1,25 pe zi la milionul de locuitori, de trei ori mai mare decât India (țara de origine a variantei delta) și de șase ori mai mare decât decât România (fundul Europei în materie de vaccinare). Israelul înregistra, pe 11 august 2021, 4.638 de cazuri noi de covid, prin comparație cu 1.476 în aceeași zi din 2020. Islanda – o altă campioană a vaccinării – are acum cu 40% mai multe cazuri zilnic decât avea în august-septembrie anul trecut, înainte să existe vaccinul.
Valul patru a încetat să mai fie pus pe tapet ca o posibilitate și mai mult ca o probabilitate, pe la mijlocul verii. Acum lucrăm cu o certitudine, iar comunicatorii cărora publicistul Ion Cristoiu le-a pus inspirata poreclă „cioclii apocaliptici” colindă studiourile televiziunilor pentru a proiecta scenarii cu zeci de mii de infectări zilnic, spitalizări pe bandă rulantă, spitalul Babeș care dă pe afară, imaginea apocaliptică a unui sistem medical ce (din nou) nu va mai face față.
De prin iunie, am fost anunțați că Agenția Europeană pentru Controlul Bolilor a profețit că până la finalul lunii august varianta delta va deveni varianta dominantă în toată Europa (adică și în România). Ca într-un film cu proști, România a luat măsuri drastice, introducând carantine severe pentru cei sosiți din țări cu varianta delta confirmată și căutând cu disperare să identifice și să carantineze orice persoană cu delta și contacții ei. Un efort ale cărui implicații și costuri pot fi depășite doar de stupiditatea lui – e ca și cum guvernul s-a repezit să construiască baraje pe toate râurile, în speranța că asta va face apa să curgă la deal…
Ca anul trecut, epidemia a izbucnit deja în climatele mediteraneene: Israel, Spania, statele Florida și California din SUA. Respectând trendul de anul trecut, prin octombrie anul ăsta ne vine și nouă rândul.
Presupunând că retorica Cioclilor Apocaliptici – Musta, Mahler, Arafat și restul – e corectă, vom ajunge din nou să avem spitale pline, secții ATI cu medici epuizați, pacienți evacuați în mijloc de noapte din spitalele de oase pentru a face locuri bolnavilor covid. Ce am putea face să evităm acest scenariu?
Am putea de exemplu să creăm mai multe paturi ATI. La începutul pandemiei, Suedia a anunțat aproape dublarea numărului de paturi ATI în câteva săptămâni, iar ministrul sănătății și epidemiologul-șef au declarat ceva de neconceput în România: Că sistemul lor medical e capabil să primească pe toată lumea, indiferent de ce boală suferă. La noi, înafară de văicăreli și de aruncat vina pe toată lumea – pe nevaccinați, pe sceptici, pe Biserică, pe copii – nu am auzit nimic. Prin vara lui 2020, statul a achiziționat de urgență câteva sute de ventilatoare pentru respirație artificială – un jaf „marca Unifarm”. Aparatele în cauză adună praf în continuare în depozite, fiind neconforme.
Oficial, România are peste 5.000 de paturi ATI. Nu trebuie să mă credeți pe mine – mergeți și citiți orice buletin statistic oficial. Și atunci cum se face că pe la atingerea capacității de 1.000 de paturi toți Cioclii urlă că nu mai sunt locuri pentru bolnavi? Simplu – 4 din 5 paturi ATI sunt doar paturi de dormit, fără dotări minime care să le transforme în unități de terapie intensivă. Cu două luni înainte de debutul pandemiei, bugetul Unifarm a fost majorat cu circa 1 miliard de lei, de către băieții care știau ce va urma – o epocă de aur a jafului. Șase luni mai târziu, Curtea de Conturi a constatat că toți banii se evaporaseră. Exceptând un contract mamut pentru niște măști și combinezoane – și alea inutile, puse la păstrat în depozitele băieților lui Arafat de la ISU – nu se știe unde s-au dus banii, sau câte paturi ATI s-ar fi putut operaționaliza cu ei.
Capacitatea ATI a fost sporită abia în iarnă, când ATI-urile deja ajunseseră la 100%. Infrastructura electrică și de oxigen și așa îmbătrânită a spitalelor construite de Ceaușescu a fost împinsă peste limită. Efectul s-a văzut imediat: Nu, n-a fost salvat nimeni, nici n-a crescut subit numărul paturilor ATI, ci spitalele din România au început să ia foc, pe bandă rulantă. Sistemul împins peste 100% se reseta, ca în povestea Meșterului Manole paturile noi create peste ziuă ardeau noaptea, tirurile morții aduse pentru ca arafații să raporteze ceaușist depășirea planului se defectau sau ardeau pacienții puși în ele. Ca o paranteză trebuie menționat că tirurile respective au fost cumpărate din banii donați de fraieri la un teledon, care în loc să fie folosiți pentru utilarea unei secții reale au fost direcționați de fundația lui Arafat pentru cumpărarea din Turcia a tirurilor neconforme.
Distribuiți în roluri principale în povestea drobului de sare, Arafat și Musta se văicăresc și acum că o să cadă drobul de sare al valului patru și o să zdrobească țeasta „boborului”, dar niciunul din ei nu pune naibii mâna să mute drobul, nu pune degetul pe problema reală – un sistem spitalicesc îmbătrânit și inadecvat, în care banii se duc pe șmenuri și achiziții inutile, în loc să fie folosiți pentru salvarea de vieți.
În cele trei luni de când Cioclii au început să ne amenințe cu valul patru nu s-a inaugurat niciun spital. Spitalele modulare construite și inaugurate cu mare fast anul trecut s-au dovedit ulterior a fi doar pușcării improvizate pentru carantinați sau suspecți covid, incapabile să asigure servicii medicale pentru cei serios bolnavi. Acum, majoritatea au fost închise definitiv.
Cele mai noi știri despre secții noi ATI datează de la jumate lunii aprilie 2021 – arafații și celelalte autorități urmând eventual să aștepte cu înțeleaptă răbdare vârful unui nou val pentru a reinaugura aceleași „secții noi” de astă primăvară, obținute din nou prin evacuarea forțată, la urgență, a pacienților de printr-un etaj de spital…
De fiecare dată când erau confruntați cu incapacitatea guvernului de a inaugura măcar un pat permanent la ATI, într-un an de zile, oficiali în frunte cu fostul ministru Voiculescu repetau aceeași mantră: „Degeaba faci paturi, dacă nu ai personal, iar personalul nu îl faci peste noapte”. Sună logic, dar e doar o scamatorie. Cei care mai cred în ea ar trebui acum să realizeze că noaptea asta durează de un an și patru luni și nu s-a terminat nici acum.
Mai mult, încă din ianuarie, mii de medici și asistente au fost scoși din spitale și trimiși în centrele de vaccinare. În martie – când secțiile ATI dădeau pe-afară și se consacra formula „nu avem personal” – aceștia erau deja dispersați în centre, pe caravane, prin mall-uri și maratoane de vaccinare. Deja, datorită scandalului Astra Zeneca, o bună parte din ei frecau menta de pomană, în timp ce oficialii se plângeau că spitalele nu au suficienți medici și asistente. Săptămâna trecută, conform statisticii oficiale, s-au vaccinat în România circa 4.800 de oameni. Asta în condițiile în care în țară avem 616 centre de vaccinare cu o capacitate de a administra 450.000 de vaccinuri pe săptămână. Fiecare centru are cel puțin un medic și echipe de vaccinare de 2-4 vaccinatori, distribuite în ture, cu centrele fixe având câte 4-5 echipe funcționând simultan și cel puțin doi medici – în total mii de oameni. Așadar, putem afirma cu destulă siguranță că, pentru săptămâna trecută, avem o medie de 1-2 vaccinuri administrate pe cap de personal medical, pe săptămână. În loc să trateze pacienți în spital, medicii și asistentele din centre au mers luni la vaccinare pentru a face sau mai degrabă pentru a vedea cum se face una bucată vaccin, apoi au frecat menta până duminică.
Întrucât ni se spune că „vaccinarea e singura ieșire”, putem fi siguri că situația va fi aceeași și la toamnă. În octombrie, când vom face împreună surf pe valul patru al pandemiei, în continuare mii de medici și asistente vor trage targa pe uscat la centrele de vaccinare, în loc să asigure triajul sau tratamentul bolnavilor cu sau fără covid.
N-avem spitale, nici personal. Știm asta de mai bine de un an, dar nu am făcut nimic pentru a redresa situația. Nu am pus o cărămidă, nu am specializat un doctor, nu am odihnit o asistentă pentru ca ea la toamnă să vină la muncă cu bateriile încărcate. În schimb, dăm vina pe bolnavi că se îmbolnăvesc, pe amărâții care nu își permit mască că nu poartă mască, pe copii că sunt copii, pe cei încuiați în casă un an de zile că s-au săturat și au ieșit afară. Dacă mâine ne-am apuca să facem spitale din banii noștri, preoții s-ar respecializa în doctori iar copiii – în asistenți medicali – cu siguranță tot nu ar fi deajuns și valul patru ne-ar prinde, la fel ca valul 1,2,3…x, cu sistemul medical incapabil să facă față. Și, din nou s-ar găsi cineva pe care „specialiștii” să dea vina, pentru că la scuze și explicații suntem campioni mondiali.

Dincolo de certitudini, rămâne o singură întrebare: Dacă tot sunt așa de siguri că vine valul peste noi, de ce oficialii nu fac nimic, dar absolut nimic, pentru a se pregăti pentru el? Oare pentru că dacă am fi pregătiți, nu ar mai exista justificare pentru văicăreli, pentru căutarea vinovaților, pentru achiziții la urgență, fără număr fără număr?

P.S. Fotografia de deschidere surprinde un „maraton” de vaccinare dintr-un mall din Municipiul Constanța, deschis la circa un kilometru de cel mai mare centru de vaccinare din județul Constanța. Pentru cele circa 10 de zile cât a funcționat acest maraton (a fost deschis de vineri pana duminica, câteva week-enduri), au fost achiziționate, transportate și montate: pereți falși, mobilier, tărgi, frigider și alte echipamente pentru păstrarea vaccinurilor, cel puțin două laptopuri și o imprimantă, abonamente de internet mobil pentru accesarea sistemului și înregistrarea vaccinurilor etc. Cum se vede în imagini, medicul și asistentele au stat cu spor. De vaccinat nu s-a vaccinat aproape nimeni, maratonul fiind la mică distanță de principalul centru de vaccinare. În același timp, niște băieți deștepți au câștigat un sac de bani din achiziția, transportul și montajul echipamentelor. Suficienți bani cât băieții să-și cumpere o mașină de lux, sau pentru ca Statul să echipeze complet unul sau mai multe paturi ATI. Pentru maratonul inutil au fost bani, pentru paturi ATI n-au fost.

Un articol de Răzvan PETRE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top