Actualitate

Valabilitatea cărții de identitate

În baza dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 cu modificările şi completările ulterioare, cetăţenii au obligaţia să se legitimize pe teritoriul României cu un act de identitate.

Actul de identitate și a domiciliului este documentul care se eliberează cetăţeanului român cu care se face dovada identității, a cetăţeniei şi a domiciliul, necesare la valorificarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţie, precum şi de alte acte normative.

În cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate cetăţenii se pot prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor care arondeaza localitatea de domiciliu sau reşedinţă cu cel mult 180 de zile înainte, dar nu mai puţin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate.

În celelalte situaţii sau la împlinirea vârstei de 14 ani  cetăţenii sunt obligaţi  să solicite eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la producerea evenimentului

Termenele de valabilitate ale cărţii de identitate sunt:

·  Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani, termenul de   valabilitate a cărţii de identitate este de 4 ani;

·  Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 – 25 ani, termenul de  valabilitate a cărţii de identitate este de 7 ani;

·  După împlinirea vârstei de 25 de ani, termenul de valabilitate a cărţii de identitate este de 10 ani;

·  După împlinirea vârstei de 55 de ani, cartea de identitate se eliberează cu termen de valabilitate_permanent.
 

Vă prezentăm alăturat site-ul DGEP Constanța ce conține lista SPCLEP-uri din județ Constanța și a localităților arondate acestora, unde se poate solicita eliberarea actului de identitate

https://www.dgep-constanta.ro/evidenta-persoanelor/spclep-uri-din-judetul-constanta/

 

Principalele contravenţii reglementate prin O.U.G. nr. 97/2005, republicată privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. 

– Titularii actelor de identitate sunt obligaţi
să ia măsuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea,_pierderea_sau_furtul_acestora.

– Persoana care 
a găsit sau a intrat în mod fortuit în posesia unui act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este obligată să îl depună ori să îl trimită, în termen de 24 de ore, la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.

– Actul de identitate declarat pierdut sau furat, care a fost ulterior găsit de titular, trebuie predat în termen de 48 de ore la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor unde a fost declarat evenimentul.

– În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul are obligaţia să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea actului de identitate.

– Cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, titularul sau reprezentantul legal al acestuia are obligaţia să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate.

– Persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuinţă în termen de 15 zile de la mutare.

– Este interzisă darea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri,_de_către_persoanele_neautorizate.

– Persoana care găzduieşte o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a), are obligaţia de a anunţa poliţia sau serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul unde este situat imobilul.

Încălcarea dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă atrage, după caz, răspunderea contravenţională a persoanelor vinovate acestea variind între 40-150 de lei.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top