Scopiţii au fost persecutaţi în Rusia şi s-au aşezat la marginea comunităţilor de lipoveni.
La câţiva kilometri de localitatea tulceană Luncaviţa, turiştii care vizitează Parcul Naţional Munţii Măcinului, pot face un popas în locul numit Cetăţuia sau „La scapeți”: un tăpșan plin cu iarbă şi un lac, înconjurate de păduri, un popas turistic în construcţie de pe vremea comunismului, cantonul silvic şi câteva vile nou construite. Puţină lume ştie însă că în urmă cu mai mult de o sută de ani aici s-au stabilit scapeţii (scopiții), o sectă religioasă alungată din Rusia, care practica extirparea rituală a organelor sexuale şi alte obiceiuri înfricoșătoare. Exilaţi de către Ţarul Petru cel Mare pentru că se opuseseră reformelor religioase inițiate de patriarhul Nikon, sectanții au fost trimiși în Siberia. De acolo, mulți dintre ei au venit în România, unul dintre cele mai tolerante state în acea vreme. Scapeții au încercat să se amesteceîn comunitatea lipovenilor, care vorbeau aceeași limbă.
Un articol de Mihai Răzvan ROTARU
Dacă aveau origine comună, lipovenii nu i-au acceptat cu totul pe scapeţi, din cauza practicilor religioase ciudate, aceştia fiind nevoiţi să trăiască la marginea comunităţilor confraţilor lor. Aşa s-a întâmplat la Cetăţuia, la Ulucea (un cătun situat lângă Isaccea) și în alte locuri din județul Tulcea. Alte grupuri de scapeţi s-au stabilit în câteva mari oraşe (Bucureşti, Galaţi, Iaşi), unde practicau meseria de muscal (termen care înseamnă locuitor din zona Moscovei, dar şi birjar). Recensământul din 1861 a arătat că în România erau 8375 scapeţi, bărbaţi şi femei, iar în 1871 numărul lor s-a ridicat la 16.098.
Bărbaţii erau castraţi după ce făceau doi copii
Scopismul a apărut în Munții Urali, de unde s-a răspândit în mai multe orașe ale Rusiei, mai ales la Moscova. Întemeietorul sectei, un anume Kondrati Selivanov (foto dreapta) a trăit o viață aventuroasă, prigonit de autoritățile politice și cele religioase, protejat pe ascuns de unele mănăstiri, internat la nebuni și frecventat de nobili bogați care îi împărtășeau convingerile.
Doctrina scapeților pleacă de la câteva versete din Evanghelia după Luca, în care Iisus spune: „Ați auzit că s-a zis: să nu săvârșești adulter! Eu însă vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o dorească, a și săvârșit un adulter în inima lui. Iar dacă ochiul tău drept te duce la păcat, smulge-l și aruncă-l de la tine; căci îți este de folos să piară unul din mădularele tale, dar să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă. Și dacă mâna ta dreaptă te duce la păcat, taie-o și arunc-o de la tine; căci îți este de folos să piară unul din mădularele tale, dar să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă”.
Pornind de la acest text al Bibliei, scapeții considerau că bărbaților și femeilor trebuie să le fie extirpate organele genitale.
Regula era ca bărbații să fie castrați după ce familia avea doi copii, dar erau grupuri de extremiști, care făceau acest lucru încă din adolescență, iar apoi adoptau copii.
Operația era făcută de către bătrânele grupului, dar erau și momente de „nebunie mistică” în care bărbații se automutilau. Hemoragia era oprită cu fierul încins şi pacientului i se monta un mic tub din zinc sau plumb pentru ca urina să nu irite rana.
După săvarşirea operaţiei, mutilatorului i se deschid porţile raiului.
Fiind o sectă milenaristă, aveau credința că în momentul în care grupul lor va ajunge la 144 de mii de membri, Mesia va coborî pe Pământ, transformându-l într-un loc al celor sfinți.
O particularitate a acestor comunități era și faptul că scapeții nu aveau cimitire, deci nu se știe ce se întâmpla cu corpurile defuncților.
Chiar dacă otomanii erau destul de permisivi privind acceptul tuturor credințelor, se pare că în Dobrogea i-au persecutat pe scapeți.
Acuzaţi de canibalism şi infacticid
Istoricul religiilor Ioan Petru Culianu consideră că scapeții se trag dintr-o altă sectă din Rusia, numită Khlysty. Aceștia se abţineau de la carne, alcool şi tutun, posteau, se rugau şi îndeplineau penitenţe severe. Se credea despre ei că practicau infanticidul (își mâncau copiii), canibalismul şi că ar fi îndeplinit o liturghie Neagră pe trupul gol al unei femei al cărei copil a fost sacrificat, femeie numită Bogorodiţa. Toate acestea fac parte dintr-un stereotip al discreditării, este deci foarte probabil că nu fie adevărate. Pe de altă parte, Culianu susţine că există dovezi pentru o altă practică, lucerna extinda (sectanții stingeau lumina și, după dansuri extenuante, întrețineau relații sexuale în promiscuitate).
Scopiţii sau „castraţii” formează cea mai importantă derivaţie a khlysty-lor. Iată ce scrie Culianu despre practicile lor: „Se spunea că, într-una dintre ceremoniile lor, sânul stâng al unei unei fete de 15 sau 16 ani era extirpat 
într-o baie fierbinte, după care întreaga asistenţă se cumineca (se împărtășea – n.red) mâncând carne crudă tăiată în bucăţi mici. Chiar dacă această istorisire pare a fi inventată de detractorii lor, practici pline de cruzime făceau fără îndoială parte din ritualurile scopiţilor. Femeilor li se tăiau uneori părţi din organele genitale externe şi chiar unul sau ambii sâni. Cât despre bărbaţi, castrarea avea loc în cinci trepte numite „peceţi”: în primul stadiu, erau îndepărtate testiculele; în al doilea, penisul; în al treilea, o parte din muşchii pectorali. Urmau înfierări în formă de cruce pe umeri, abdomen şi picioare. Astfel se putea deveni un <înger cu cinci aripi>. (…). Naivii scopiţi sunt reprezentanţi ai unei viziuni despre lume în care spiritul se opune cu putere cărni, astfel încât spiritul poate fi atins numai prin dispreţul şi mortificarea cărnii”.
