Fără categorie

UE verifică cât de adevărată e povestea porcină

Isterie de dragul vânzărilor?

Portalul de ştiri Infowars.net informează că membrii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) au suspiciuni cu privire la isteria formată în jurul gripei porcine. Este sau nu pandemie? Au murit sau nu mii de oameni din întreaga lume din cauza virusului nou? La aceste întrebări vor încerca să răspundă parlamentarii europeni în urma demarării audierilor prin intermediul cărora se va încerca investigarea veridicităţii fenomenului.

Un articol de Andreea PAVEL

Conform portalului citat, reprezentanţii UE au bănuieli că informaţiile şi statisticile cu privire la pandemia de gripă nouă au fost fie falsificate, fie exagerate. Motivul? Profitul de pe urma vânzărilor de vaccinuri, spun cei mai conspiraţionişti dintre deputaţii europeni.

Ce spune APCE?

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei reprezintă prima adunare europeană din istoria continentului. Această formaţiune este alcătuită din reprezentanţii a 46 de parlamente naţionale, astfel rămânând cea mai mare adunare într-adevăr europeană. Adunarea îşi stabileşte ordinea de zi, discută subiecte de actualitate şi dezbate teme care vizează, în special, probleme ale societăţii şi chestiuni de politică internaţională. APCE nu are putere decizională, dar, aşa cum remarcă jurnaliştii de la „Irish Times”, „are puterea de a face viaţa incomodă  pentru puterile existente”. Într-adevăr, raportul întocmit de membrii Adunării nu este tocmai comod pentru liderii marilor companii farmaceutice şi cu atât mai puţin pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), de asemenea luată în vizor de oficialii UE: ”În scopul de a promova medicamentele lor patentate şi vaccinurile împotriva gripei, companiile farmaceutice au influenţat oamenii de ştiinţă şi agenţiile oficiale, responsabile de standardele de sănătate publică, să alarmeze guvernele la nivel mondial şi sa le determine să facă risipă de resursele limitate din sănătate, pentru strategii de vaccinare ineficiente şi pentru a expune inutil milioane de oameni sănătoşi la riscul unui număr mare de efectele secundare necunoscute ale vaccinurilor insuficient testate”, spune un fragment din raportul UE.

De ce pandemia n-ar fi reală?

Acestea fiind zise, epidemiologul german Wolfgang Wodarg este cel care va coordona audierile. Fostul parlamentar german consideră despre fenomen că este „unul dintre cele mai mari scandaluri medicale ale secolului”.  Medicul acuză Organizaţia Mondială a Sănătăţii că ar fi schimbat după bunul plac definiţia cuvântului „pandemie”. Astfel, acesta nu mai înseamnă „un focar înregistrat pe mai multe continente simultan, cu o rată de deces mai ridicată decât media”, ci „un focar în care răspândirea bolii este constantă”. Conform portalului Infowars.net, suspiciunile reprezentanţilor UE sunt următoarele: mai mulţi consilieri medicali din cadrul OMS au parteneri de afaceri în cadrul giganţilor farmaceutici precum GlaxoSmithKline, Novartis sau Roche, care au furnizat vaccinurile împotriva gripei porcine. Pe de altă parte, rata mortalităţii la nivel internaţional nu este una îngrijorătoare, dat fiind faptul că până acum, din cauza virusului AH1N1 a murit puţin peste o treime din numărul celor decedaţi din cauza gripei normale, anual, doar în SUA! În cursul săptămânii ce va urma, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei va organiza o întâlnire sub titlul „Pandemii false, o ameninţare pentru sănătate”, în cadrul căreia va fi dezbătut controversatul subiect. Vor fi invitaţi să răspundă întrebărilor reprezentanţi ai OMS şi lideri ai companiilor farmaceutice din Europa.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top