Romeo Tecau, comisar-sef al Politiei Rutiere din Constanta pare a fi solidar cu soferii pusi în situatia de a scoate din buzunare, nefondat, bani în plus pentru a-si satisface „mofturile”. Conform spuselor lui Tecau, „scoala” pentru permisele de tip A, nu are nici macar o suma fixa, tarifele fiind foarte subiective. Din câte se pare „instructorii pe doua roti” îsi analizeaza atent clientul si stabileste un scor. Acesta va depasi din pretul „scolii” pentru categoria B, pentru ca cei dintâi instructori considera ca e un moft sa faci si „A”-ul, deci clientul îsi permite. „E ceva aberant! Acum câtiva ani, pâna în 2002, totul era normal si la locul lui, daca aveai „B”-ul, aveai si „A”-ul din start si în general daca aveai permisul pentru o categorie, era valabil pentru orice alta categorie inferioara. Dar acum cu legislatia europeana… trebuie sa ne conformam. E drept ca nu e normal nici ce fac ei (instructorii auto, n.red.), ca n-au un tarif clar si ca speculeaza clientii, dar vom încerca sa luam masuri si sa raspundem prompt daca vor exista plângeri în acest sens”, a declarat Romeo Tecau. Dincolo de aceste afirmatii, comisarul-sef a subliniat faptul ca vor exista niste masuri de precautie, în contextul numarului sporit, din ultima vreme, de accidente în rândul motociclistilor, care vor consta în „fragmentarea” în subcategorii ale permiselor de tip A. Tinerii care nu au împlinit 20 ani vor avea voie sa conduca motociclete de o anumita capacitate, iar cei care au peste 20 ani vor avea acces si la motocicletele mai performante. Sub pretextul masurilor de precautie, sau nu, si aceasta noua regula, deocamdata în stadiu de proiect, poate aduce bani frumusei instructorilor care au elevi cu prefixul vârstei (ne)schimbat.
Majoritatea celor care se afla în situatia de a-si plati din nou scoala pentru a se plimba cu “motorul” este nemultumita, sau îsi lasa automobilul pe doua roti la prafuit, pentru ca nu au bani sa achite alte cursuri. Matei, 19: “Mi-am vândut masina ca sa-mi iau un motor, pentru ca e mai tineresc, mai practic în traficul asta si consuma si mai putin. Am fost la un instructor si am plecat exact cum am venit când am auzit ca m-ajunge vreo 400 euro scoala. Ei cred ca A-ul e doar pentru astia cu fite si cu trei masini la poarta?”; Stefan, 30: E o aberatie sa dai din nou sala daca ai B-ul. Pentru ce? E cumva câte un Cod Rutier pentru fiecare categorie în parte? Regulile de circulatie sunt exact aceleasi, e ilogic ce fac ei”; Nicu, 23: Numai în România poti sa-ti gasesti astfel de scuze doar ca sa ceri bani. Românu’ nu se mai naste demult poet, de când cu U.E. se naste afacerist!”
