Conform reprezentanţilor Alpha Media, televiziunea locală din Medgidia a fost scoasă de la difuzare fără niciun fel de explicaţie, de către RCS-RDS, în urmă cu două zile. În urma presiunilor mediatice şi ale cetăţenilor Alpha Media a reintrat pe cablu. Publicăm mai jos comunicatul de presă Alpha Media.
„Televiziunea ALPHA MEDIA din Medgidia, jud. Constanţa, informează că retransmisia postului de către operatorul RCS&RDS a fost reluată luni 31 ianuarie 2011, în jurul orei 19:45. Noua frecvenţă pe care telespectatorii ne pot urmări este 767,25 Mhz. Mulţumim pentru sprijinul acordat şi solidaritatea de care au dat dovadă unii jurnalişti şi anumite trusturi de presă. Nu în ultimul rând mulţumim cetăţenilor municipiului Medgidia care şi de această dată au demonstrat că Alpha Media cântăreşte mult în viaţa comunităţii. În speranţa că nu vom mai trăi astfel de experienţe, mulţumim şi instituţiilor pentru sprijinul acordat. Televiziunea Alpha Media a fost este şi va rămâne IMPARŢIALĂ, INDEPENDENTĂ ŞI APROAPE DE OAMENI!”
Televiziunea Alpha Media
