Actualitate

Turiştii au ales Jurilovca de Paşte: 93% grad de ocupare

Anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de Paște, unitățile de cazare din Jurilovca, Vișina și Sălcioara care și-au deschis porțile pentru turiști au avut un grad de ocupare de peste 93%, prevestind un sezon turistic plin.

În ciuda prognozelor meteo pesimiste, sutele de vizitatori ai Jurilovcăi au avut parte de o vreme îndeosebi însorită, care i-a însoțit de vineri, atunci când au sosit în localitate, până în după-amiaza zilei de luni, când au început să plece spre case.

Imaginea primului week-end plin pentru turismul din Jurilovca a fost completată de cei 15 turiști cu ale lor 6 rulote care au ales campingul din localitate pentru prima ieșire a sezonului de primăvară-vară.

„În noaptea de Înviere, ferestrele pensiunilor din Jurilovca au împrăștiat în jur lumina adusă de turiști de la bisericile din cele trei localități ale comunei. Sutele de turiști care au ales să petreacă sărbătorile pascale pe malul Razelmului s-au alăturat localnicilor, umplând bisericile, fie că a fost vorba despre biserica lipovenească din Jurilovca, fie despre cele din Vișina sau Sălcioara.

Mă bucur foarte mult că Jurilovca s-a transformat, în doar zece ani, dintr-o speranță într-o certitudine a turismului din zona Deltei Dunării. Din 2012, capacitatea de cazare în Jurilovca a crescut de cel puțin 10 ori, iar anul acesta se vor mai deschide, în întreaga comună, noi pensiuni, care vor spori numărul locurilor disponibile pentru turiști. Și, totuși, Jurilovca este o destinație turistică tânără, aflată la începutul dezvoltării sale. Am pornit la drum gospodărește, punând mai întâi la punct infrastructura rutieră, alimentarea cu apă potabilă și canalizarea, iar rezultatele încep să se vadă. De la începutul verii vom da în folosință și noul port turistic și vom deveni cel mai modern punct de acces nautic pentru restul Deltei. În același timp, ne preocupă păstrarea specificului local și a tradițiilor și vom face tot ce ține de administrația locală pentru a se respecta arhitectura și coloristica tradiționale, ele însele atracții pentru turiștii care vin aici în număr din ce în ce mai mare”, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.

În acest moment, Jurilovca are o ofertă de cazare extrem de variată, pornind de la campingul pentru rulote și corturi și până la cel mai nou resort de 4 stele din Delta Dunării, deschis toamna trecută pe malul lacului Razelm.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top