Desfășurat în perioada 2-4 octombrie 2019 în comuna Topalu, Festivalul Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu” – ediția a XXIII-a a debutat cu parada costumelor populare în fața primăriei din localitate.
În prezența juriului și a primarului Valentin Stanciu, festivalul a continuat pe scena Căminului Cultural Topalu cu ansambluri de dansuri precum: Ansamblul „Mugurelul” Topalu, Ansamblul „Reabina”, Ansmblul „Delikanlilar” Constanța, Ansamblul „Carsium” Hârșova și Grupul Vocal „Fiii Dobrogei” din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, grup înființat de regretata profesoară și interpretă de muzică populară – Elena Ionescu Cojocaru.
În competiție s-au înscris 16 tineri talentați din diverse zone ale țării. Conform regulamentului, au interpretat două melodii – o doină sau o baladă și o piesă autentică reprezentativă cu acompaniamentul orchestrei Ansamblului Folcloric Profesionist „Izvoare Dobrogene” condusă de maestrul dirijor Dr. Cristian Obrejan.
Astfel, Marina Sava, Iuliana Călin, Andrada Petronele Netedu, Delina Zamfir, Ștefania Raluca Ciupală, Florin Ștefan, Andreea Iuliana Huțu, Elena Simona Lazăr, Constantin Belecciu, Andrei – Nicolae Girel, Remi Șapcă Gabriel, Andreea Roxana Ștefănescu, Ioana Georgiana Asiminei, Măriuca Daria Lazăr, Roxana Lupu și Mădălina Elena Artem, au încântat publicul cu interpretări deosebite, autentice și trăite cu maximă intensitate.
În cadrul evenimentului au avut lor și câteva recitaluri ale unor îndrăgiți artiști precum Mariana Ionescu Căpitănescu, Ilie Caraș, Gheorghe Roșoga, invitat fiind și Ionuț Didi Cojocariu – câștigătorul trofeului de anul trecut.
Trofeul festivalului a rămas anul acesta în Constanța, Andrei Nicolae Girel, în vârstă de numai 17 ani, fiind câștigătorul marelui trofeu.
„Mă bucur să mă aflu lângă dumneavoastră din nou la Topalu la cea de-a XXIII-a ediție a festivalului închinat unui mare și valoros interpret, Dan Moisescu. Bucuria însă este și mai mare pentru că am întâlnit alți tineri care vor să pornească pe același drum pe care l-a străbătut cu zeci de ani în urmă Dan Moisescu și a ajuns un interpret de valoare. Acești tineri au har pentru muzică dar și dăruire pentru cântecul popular. Este un lucru extraordinar”, a declarat președintele juriului, Eugenia Florea.
Premiul I a fost obținut de Marina Sava în vârstă de 18 ani din Constanța, premiul fiindu-i înmânat chiar de primarul comunei Topalu, Valentin Stanciu.
Seara de gală s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, spectacolul continuând cu recitalurile artiștilor: Elena Plătică ( solista Ansamblului Folcloric Profesionist „Izvoare Dobrogene” și profesor de muzică populară în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”), Constantin Măgureanu, Angelica Flutur și Ion Ghițulescu acompaniați de virtuoșii instrumentiști ai orchestrei Ansamblului Folcloric Profesionist „Izvoare Dobrogene”, condusă de Cristian Obrejan.
Festivalul Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu” ediția a XXIII-a, a fost organizat de Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Primăria Comunei Topalu și Consiliul Local Topalu.