Joi, IPS Teodosie, urmărit penal de DNA în cazul Nazarcea, dar și pentru luare de mită, s-a întâlnit la mănăstirea Strunga cu preoții din protoieriile Medgidia, Hârșova și Băneasa. În fața zecilor de preoți, inculpatul Teodosie nu a avut nicio problemă să-și continue implementarea intereselor personale pe seama și prin intermediul preoților.Astfel, așa cum veți asculta din fișierul audio (de la minutul 9,20), Teodosie aduce, prin intermediul lui Eugen Tănăsescu, în fața preoților un candidat independent – Costin Dămășaru, pentru funcția de parlamentar de Constanța. Preoții sunt obligați să umble prin parohie pentru a strânge, până pe data de 25 octombrie, semnături pentru acest individ.
Dacă nu vor să o facă ei, atunci să-i pună pe consilierii bisericii, este sugestia arhiepiscopului. Ne întrebăm, așa cum s-au întrebat și preoții prezenți la Strunga, ce interes mai are Teodosie și de data aceasta în a-l sprijini pe acest necunoscut? Mai departe, inculpatul Teodosie Petrescu ține să-i liniștească pe preoți în legătură cu recentul dosar deschis de DNA. (Min 15.15) “Nu e niciun fals. Se va dovedi….veți asista săptămâna viitoare la o întoarcere a situației cu falsurile, iar cealaltă problemă (mita n.red) nu există. Sunt niște născociri. Nu judecă DNA-ul, judecă Curtea de Apel!” spune Teodosie, ferm convins că cineva din acea sală chiar îl mai crede. Și, ca afacerile să nu aibă de suferit nici pe timp de criză, același episcop le spune preoților să trimită bătrâni și bolnavi la Costinești (bază de tratament) despre a cărui profit nimeni nu știe nimic. Poate doar buzunarul mare și adânc al celui care le vorbea… Doar 650 de lei pentru fiecare client trimis ar trebui să plătească preoții. (foto www.ziare.com)
{youtube}npqqunP83Sw&feature=youtu.be{/youtube}