Litoralul românesc

Teodosie îl trage după el în penal pe un important om de afaceri din Constanţa!

În dosarul DNA cu privire la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, procurorii au folosit inclusiv interceptări ale unor telefoane. Unul dintre cei ”ascultați” de către investigatori a fost chiar înaltul prelat. Cu această ocazie, procurorii DNA au constatat că telefonul de pe care vorbea Teodosie nu aparține Arhiepiscopiei Tomisului sau episcopului, factura fiind plătită de mai bine de 10 ani de către SC Polaris M Holding, firma familiei Martin.

Un articol de Călin GAVRILAȘ

Dosarul a ajuns la Parchet

Surse din parchet ne-au confirmat faptul că pe rolul acestuia se află o cauză cu privire la săvârșirea infracțiunii de faptă prin care administratorul unei societăți comerciale folosește cu rea-credință bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia (L 31/1991, ar. 272). Cauza ar fi fost disjunsă de către procurorii DNA din dosarul Teodosie-Nazarcea. Oficial, reprezentanții parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța nu vor să declare nimic cu privire la acest aspect, păstrând o secretomanie mai rar întâlnită.
Concret, parchetul ar trebui să investigheze modalitatea prin care, mai bine de 10 ani, firma Polaris M Holding a plătit lunar factura abonamentului de telefonie mobilă folosit de inculpatul Teodosie Petrescu, acesta neavând nicio legătură cu societatea respectivă.
Pe de altă parte, prietenia dintre Teodosie și familia Martin este de notorietate în Constanța. În multe medii se vorbește că episcopul, apropiat al lui Adrian Năstase, l-a înfluenţat pe fostul prim ministru să îl numească pe Gheorghe Martin prefect al județului, în anul 2002. Fiul acestuia, Eduard Martin (fost deputat PSD) este asociat al SC Polaris M Holding alături de unchiul său, Dumitru Martin.
Dumitru Martin a fost arestat de către FBI pe un aeroport în SUA şi acuzat de mituirea unui ofițer din cadrul Forțelor Aeriene (US Air Force) pentru obținerea unui contract în valoare de 10,35 milioane dolari la baza aeriană din Mihail Kogălniceanu.
Și numele celuilalt asociat, Eduard Martin apare în dosarele DNA cu privire la fostul edil al Constanței, Radu Mazăre.
Polaris M Holding are un contract cu Primăria Constanța pentru o perioadă de 25 de ani, valoarea acestuia fiind de 335 milioane de euro. Obiectul contractului îl reprezintă serviciile de precolectarea, colectarea și transportul deșeurilor municipale (persoane fizice, juridice, instituții publice etc.) inclusiv ale deșeurilor toxice periculoase din deșeurile menajere, cu excepția celor cu regim special; sortarea deșeurilor municipale; măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea curățeniei căilor publice; curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț; colectarea, transportul deșeurilor voluminoase provenite de la populație, instituții publice și operatori economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deșeuri de echipamente electrice și electronice etc); colectarea și transportul la rampa de neutralizare autorizată a deșeurilor rezultate din activități de construcții și demolări.

Eduard Martin: ”Răspunsurile la întrebările dvs nu reprezintă informații de interes public”

Încercând să obținem un punct de vedere din partea Polaris M Holding, inițial, Eduard Martin s-a arătat deschis să răspundă întrebărilor noastre. Numai că, în câteva ore, am aflat din partea domniei sale că: ”M-am consultat cu conducerea firmei şi s-a decis să transmitem ca punct de vedere faptul ca răspunsurile la întrebările dvs. nu reprezintă informații de interes public”.
Așadar, dacă întrebările noastre sunt simple curiozități personale sau informații de interes public, puteți decide singuri. Vă prezentăm cele 5 întrebări la care compania Polaris M Holding, prin intermediul unuia dintre asociați, Eduard Martin, nu a dorit să răspundă:

1. De când plătește Polaris M Holding (din ce an) abonamentul pentru numărul de telefon folosit de IPS Teodosie?
2. Care este motivul pentru care firma dvs. a dat în folosință un abonament episcopului?
3. Care este suma pe care a cheltuit-o firma dvs. cu acest abonament în toți acești ani (cel puțin 10)?
4. Cine a decis ca IPS Teodosie să folosească un abonament de telefonie mobilă plătit de firma dvs.?
5. Au fost și alte beneficii puse la dispoziția ierarhului de către firma Polaris M Holding? De exemplu: card de combustibil pentru mașinile cu care se deplasa arhiepiscopul sau spațiu dat în folosință gratuită pentru fabrica de lumânări a Arhiepiscopiei?

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top