Exclusiv

2000 de ani de la moartea lui Ovidiu. Invitaţie de participare la un proiect cultural.

Anul acesta comemorăm 2.000 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului Ovidiu. Figură emblematică a latinităţii, Publius Ovidius Naso a marcat deopotrivă istoria literaturii, cât şi pe cea a oraşului Tomis, unde şi-a petrecut ultimii ani de viaţă şi unde şi-a elaborat unele din cele mai cunoscute opere ale sale. Cu ocazia comemorării, eseistul şi criticul literar Dorin Popescu invită personalităţile vieţii culturale constănţene să participe la proiectul „Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis” – menit a aduce un omagiu marelui scriitor şi de a revitaliza viaţa culturală constănţeană.

Ziarul DEZVĂLUIRI se alătură listei de susţinători ai acestui proiect şi vă prezintă pe această cale invitaţia lui Dorin Popescu, în speranţa că ea va capta atenţia câtor mai mulţi scriitori, critici literari, istorici/muzeografi, jurnaliști etc. dornici să se alătura acestui demers.
În căntinuare, prezentarea proiectului, în cuvintele autorului său, Dorin Popescu:

„În anul 17 d.Hr, potrivit celei mai credibile versiuni (teză acreditată de Cronica lui Heronim, susținută de marea majoritate a exegeților), Publius Ovidius Naso, poetul latin relegat la Tomis, s-ar fi stins din viață.
Povestea anilor săi de exil la Pontus Euxin, întreținută de mituri și narații, fabule și texte alegorice privind episoadele simptomatice ale vieții și morții sale la Tomis (relația sa cu sciții barbari, poemele pierdute în limba indigenă, mormântul încă neidentificat etc.), nu contenește să genereze legende, să adâncească mistere, să producă semne. Dincolo de disputele fratricide privind anul morții lui Ovidiu (care nu se vor clarifica rapid), este cert că avem nevoie de un proiect editorial (și nu numai) semnificativ, de anvergură națională, care să marcheze împlinirea a 2.000 de ani de la moartea singurului mare poet al Tomisului. Absența unui proiect generos de acest gen ar oferi Poetului o tristă și târzie confirmare a stânjenitoarei sale premoniții de odinioară  – Voi muri neplâns de nimeni pe acest pământ barbar…
Din această perspectivă, barbarii au obligația morală de a se răzbuna pe această premoniție. De a se răzbuna pe Ovidiu. De a răzbuna anii săi triști de la Tomis.
De exemplu, cu un volum omagial colectiv, cu titlul/tema Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis, care ar urma a fi publicat în acest an, 2017, anul comemorării a două milenii de la moartea Poetului.
Volumul va conține texte dedicate lui Ovidiu (studii critice, articole științifice, eseuri, texte literare – scrisori, confesiuni etc.). semnate de exegeți și de către (alte) personalități ale vieții culturale (scriitori, critici literari, istorici/muzeografi, jurnaliști etc), din Tomis și din restul țării.
Dincolo de natura fatal selectivă a textelor (va fi obligatorie inserarea unor texte inedite despre Ovidiu, semnate de nume omologate d.p.d.v. cultural, la Tomis și/sau în spațiul culturii române), publicarea acestui volum reprezintă un minim și modest omagiu pe care comunitatea culturală de la Tomis (și, prin extensie, comunitatea culturală românească) îl aduce Poetului Ovidiu, în absența unui Program cultural comemorativ ce ar fi trebuit să însoțească, în România, împlinirea a două milenii de la moartea sa.
Volumul va fi prefațat de către o personalitate a culturii române, va fi îngrijit de către Dorin Popescu și va fi publicat în 2017 la o editură prestigioasă din România. Textele autorilor interesați de acest proiect ar urma a fi transmise (prin e-mail, [email protected]) coordonatorului volumului, Dorin Popescu, până la data de 30 aprilie 2017, iar costurile publicării cărții, precum și responsabilitatea privind calitatea proiectului, revin în întregime acestuia.”

POPESCU  DORIN
CURRICULUM VITAE
S-a născut la Tufeni, județul Olt, la 18 aprilie 1970, într-o familie de dascăli.
Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate în Serviciul Exterior al Ministerului Afacerilor Externe al României – la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic. eseist, critic literar și cadru universitar (lector la Universitatea Andrei Șaguna Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice, unde a predat cursuri din ariile curriculare Comunicare și Relații Internaționale).
A absolvit Academia Navală Mircea cel Bătrân și Facultatea de Litere și Teologie a Universității Ovidius din Constanța (profilul Litere, specializarea Limba Română – Limba Latină) și este doctor în Filologie, din 2012, cu teza Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica (conducător de doctorat: prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava; primul conducător de doctorat, la Universitatea din București, a fost Marin Mincu).
Este autorul cărții Noica. Bătălia continuă (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum) și al volumului Figuri ale textului anteic (antologie de eseuri, texte critice și articole, publicată la aceeași editură, 2016 – autor unic).
A publicat peste 100 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate și peste 30 de lucrări științifice în domeniul teoriei și criticii literare, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea Andrei Şaguna din Constanţa și deține premii naţionale de eseu şi critică literară (premii ale revistelor Timpul, Contrapunct, Dacia Literară, Marele Premiu pentru critică literară și eseu al Asociației Scriitorilor din Iași etc).
A fost membru al Cenaclului de Marți din Constanța și al Cenaclului Mihail Sadoveanu. A lucrat ca jurnalist în presa locală (Constanța) și națională, scrisă și audio-vizuală.
Principalele sale preocupări sunt legate de eseistică, studii culturale, istoria culturii, critică literară, politică externă, studii politice etc.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top