Litoralul românesc

Ţeapa din spatele creditelor pentru locuinţe: prima oferită de stat

Pe blogul său, www.urbaniulian.ro, senatorul de Ilfov atrage atenţia asupra ţepelor pe care le pot lua tinerii ce îşi pun speranţe prea mari în primele oferite de stat pentru creditele de locuinţă. Conform spuselor lui Iulian Urban, contractele la care se referă OUG 215 din 2008, numite şi contracte de economisire-creditare sunt de fapt o supapă prin care banii ajung în conturile băncilor .

Un articol de Andreea PAVEL

Acest tip de contracte presupune două etape:

Prima, în care cel care doreşte un credit ipotecar este nevoit să economisească minim jumătate din suma necesară, adică respectivul client este practic forţat să deschidă un depozit bancar, tocmai bun într-o asemenea perioadă în care nimeni nu depune vreun ban în bănci.

În cea de-a doua etapă, banca va oferi un împrumut în lei, pentru restul sumei, suportul fiind egal cu zero, dacă privim condiţiile în care acest împrumut este valabil.

Contractele pot fi încheiate şi pe numele minorilor, pentru a beneficia de avantajele oferite de stat, însă pentru perioada de creditare vor fi transferate pe numele unui adult.

– Credit în lei cu dobândă fixă de 5%. La finele perioadei de economisire, clientul poate solicita băncii un credit în lei cu dobândă fixă pe toată perioada de rambursare. Ceea ce nu se spune, însă, este faptul că eventualii clienţi vor fi dărâmaţi de comisioane, iar rata nu este fixă, întrucât există tot felul de clauze contractuale păguboase. Pe de altă parte, creditele se dau în euro, apărând, astfel, riscul devalorizării leului, risc de cele mai multe ori, speculat tot de bănci. Pe de altă parte, Statul, în sfinţenia sa, a uitat să impună băncilor dobânzi fixe, pe toată perioada rambursării.

Prima de la stat, egală cu zero faţă de comisioanele ascunse

Probabil puţin sunt cei care se gândesc şi la comisioanele incluse în contractele de economisire – creditare. În primul rând, la semnarea contractului se percepe un comision de 1% din suma ce va fi contractată. Spre exemplu, pentru un împrumut de 100.000 euro, eşti nevoit să mai dai 1000 euro, doar pentru acest comision. La începerea perioadei de creditare, se percepe un comision de 3% din sumă. Adică, în momentul în care clientul a strâns deja 40-50% din totalul sumei de care are nevoie, acesta trebuie să mai plătească 3% din suma totală a contractului. Adică, după exemplul dat, pe lângă cei 1000 euro comision, se mai adaugă alţi 3000. Băncile mai percep comisioane şi pentru modificarea destinaţiei creditului, pentru schimbarea titularului, sau pentru majorarea sau reducerea sumei contractate pe parcursul derulării contractului. Mai nou, prin OUG 215 din 2008, băncile şi fostul guvern  Tăriceanu, făceau public faptul că prima de la stat a crescut la valoarea de 250 de euro, dar, atenţie, aceasta este suma maximă pe care o poate primi un român într-un an. Dacă încercăm să comparăm această “fabuloasă” primă cu acel comision de 1000 euro, ajungem la concluziile senatorului ilfovean…

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top