Fără categorie

Ţeapă de zile mari cu ajutorul unui fost ofiţer de la Poliţia de Frontieră Tulcea

Păgubitul: Mustaţă m-a angajat la firma lui şi eu habar n-aveam

”În 2003 am plecat în Spania”, îşi începe Iulian Barbu trista poveste, un tulcean care a avut ghinionul să îi spună ”Da” în faţa ofiţerului stării civile, celei care avea să-i ruineze viitorul, după o căsnicie care a durat mai bine de un deceniu. ”În 2005 am venit acasă”, continuă acesta. ”Trei ani mai târziu aveam să aflu că soţia mea cochetează cu Mihai Mustaţă, un fost ofiţer la Poliţia de Frontieră Tulcea. Mi s-a părut suspect faptul că ei tot veneau şi mă luau de la aeroport, mă duceau la aeroport, fapt pentru care am întrebat-o dacă între ei e ceva. A negat vehement în tot acest timp, spunându-mi că sunt doar prieteni şi că individul respectiv ne va ajuta să ne luăm un credit la o bancă, pentru a ne cumpăra apartament”, a mai declarat bărbatul.

Un articol de Andreea PAVEL

Angajat fără să ştie

Iulian Barbu ne-a declarat că nu mică i-a fost mirarea când a aflat cu stupoare că ”mărinimia” fostului angajat la Poliţia de Frontieră e atât de mare încât Iulian Barbu a fost angajat (fără să ştie) chiar la firma SC ETMUS COM SRL, a fostului poliţist: ”Nu înţeleg cum a putut să mă angajeze la el fără ca eu să ştiu şi, mai ales, cum a putut să-mi ia cartea de muncă de la ITM Tulcea, fără acordul meu”, s-a întrebat retoric tulceanul. În fine, apartamentul a fost cumpărat, în cele din urmă, la insistenţele nevestei, după care… surpriză! Nevasta a băgat divorţ. Cum? În timp ce bărbatul se spetea muncind în Spania, nevasta s-a dus frumuşel în instanţă şi a spus judecătorului că ea nu prea mai ştie nimic de soţul ei, că n-a mai venit pe-acasă, drept pentru care divorţează. Prima întrebare pe care am adresa-o doamnei ar fi: Dar ratele cine le plătea? În fine, divorţul s-a finalizat, iar doamna Barbu a devenit doamna Mustaţă, în urma căsătoriei cu vechiul ei ”prieten” de la Frontieră. Din cele relatate de bărbat, nu va mai purta nici numele de Mustaţă pentru mult timp, având în vedere că pe 9 februarie a.c. s-ar părea că cei doi au înfăţişare în vederea divorţului.

Femeia, bat-o vina!

Iulian Barbu ne-a declarat că a fost atras în toată povestea ticluită foarte bine de nevasta lui care a gândit fiecare pas pe care l-a făcut, pentru a-l aduce pe bărbat în situaţia de faţă: şi fără acces în apartament, deşi este bun dobândit în timpul căsătoriei, şi cu ratele lunare pentru chitarea acestuia. Bărbatul este convins că cel care a îndrumat-o pe femeie este chiar actualul ei soţ şi că împreună pun la cale şi alte „afaceri” şi că un eventual divorţ le-ar uşura „munca”. Iulian Barbu s-a declarat foarte mulţumit de implicarea şi ajutorul pe care l-a primit de la comisarul Gabriel Macovei, cel care se ocupă de plângerile depuse de bărbat la Poliţia Tulcea, şi ne-a declarat că este singurul în care îşi mai pune încrederea momentan. Înainte de încheierea ediţiei, Iulian Barbu ne-a contactat telefonic pentru a ne declara că s-a dispus începerea urmăririi penale pentru fosta nevastă şi viitorul fost soţ al acesteia. Vom reveni!

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top