Afaceri Europene

Suflă vântul schimbării în lumea sindicatelor portuare

Apropiatul Congres al FNSP poate modifica o situație care dăinuie în Portul Constanța de 23 de ani

După 23 de ani de așa-zisă liniște sindicală, timp în care portuarii au fost reprezentați cu exclusivitate de  eternul lider de sindicat al Federației Naționale a Sindicatelor Portuare- Petre Costel, se pare că vom avea parte de un spectacol al cărui final se vrea a se solda cu o schimbare.  Cel puțin aceasta este tendința actuală a mai multor sindicate, care au pus umărul la fondarea și dezvoltarea FNSP. Semnalul concret, care dovedește faptul că la nivel portuar se dorește o schimbare în ceea ce privește conducerea FNSP, a fost dat în dimineața zilei de 22 ianuarie a.c. Ca niciodată în cei 23 de ani de existență, în sediul FNSP din incinta clădirii Bursei din Portul Constanța, câteva zeci de lucrători portuari angajați ai mai multor societăți comerciale din Port și membri ai mai multor sindicate portuare, au luat cu asalt birourile FNSP. Pentru jurnaliștii obișnuiți cu starea de fapt, cel puțin din punct de vedere sindical, din Portul Constanța, situația declanșată în 22 ianuarie la sediul FNSP a fost una total inedită. Urlete, scandări, huiduieli, agitație, înjurături, ceva îmbrânceli și multă înghesuială, mai ceva ca în filmele americane în care sindicatele își cereau drepturile. Aceste manifestări îi vizau pe Petre Costel și pe vicepreședintele Burlacu Mircea. Motivul? Excluderea, considerată abuzivă, din cadrul FNSP a sindicatului societății Decirom. Ulterior, avea să se afle că această excludere și toată agitația de la sediul  FNSP aveau legătură cu apropiatele alegeri din cadrul Congresului FNSP, anunțat a se desfășura în cursul acestei săptămâni, mai precis pe data de 6 februarie 2013.    

Un articol de Ștefan Doru COPOȚ

Scurt istoric al FNSP

Federația Națională a Sindicatelor Portuare a fondată în anul 1990, și este o organizație sindicală de tip federativ care reunește un număr de 26 de sindicate ale lucrătorilor din porturile comerciale românești și din serviciile conexe acestora. FNSP a luat ființă în iulie 1990, cu ocazia Conferinței Naționale Constitutive, la care au participat reprezentanți unui număr de nouă sindicate portuare, înființate democratic în Portul Constanța, după evenimentele din Decembrie 1989. FNSP este membră a Blocului Național Sindical (BNS) și a Convenției Sindicale Naționale a Transportatorilor din România (CSNTR). De asemenea, această formațiune sindicală este membră cu drepturi depline a ITF – International Transport Worker’s Federations și a ETF – European Transport Worker’s Federations. Începând cu anul 1992, FNSP a negociat anual cu Organizația Patronală Operatorul Portuar un contract colectiv de muncă la nivelul sectorului portuar. Acest contract garanta standarde minime de salarizare, condiții de muncă și asistență socială pentru toți lucrătorii portuari. Aceste standarde minime au reprezentat baza de negociere a contractelor colective la nivelul companiilor unde activau sindicatele afiliate FNSP. În anul 1999, odată cu privatizarea  unei mari părți a sectorului portuar, în special a unităților de operare portuară, contractul colectiv de muncă la nivelul  portuar nu s-a mai putut negocia, deoarece foarte mulți membri ai organizației patronale “Operatorul Portuar” au părăsit organizația , nemaifiind posibilă încheierea unui nou contract.
Din 20 martie 2000, Federațiatia Națională a Sindicatelor Portuare și a alte 13 federaţii (Federaţia Naţională „Elcatel”, Federaţia Sindicatelor Şoferilor din România, Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor de la Dunăre „Europa”, Federaţia Căi Ferate Uzinale, Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare, Uniunea Sindicatelor Libere Metrou, Federaţia „Transloc”, Federaţia Naţională „Drum de Fier”, Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente ale Mecanicilor de Locomotivă, Federaţia „16 Februarie”, Federaţia Sindicatelor Ramurii Vagoane, Sindicatul Liber al Navigatorilor din Flota Maritimă Constanţa, Federaţia Naţională a personalului Aero-Navigant din România, Federaţia Independentă a Sindicatelor MC din Transporturile Feroviare), reprezentând întreg spectrul sindical din această ramură economica, au constituit Convenţia Sindicală Naţională a Transportatorilor din România (CSNTR).
FNSP împreună cu federațiile sindicale mai sus enumerate au reușit din anul 2001 și până în prezent încheierea unui singur contract colectiv de munca unic la nivel de ramură (transporturi). Din 1990 și până în prezent, Petre Costel a fost unicul lider care a ținut frâiele acestei federații sidicale (foto dreapta).

Sindicatul Decirom – cuiul din bocancul FNSP

Unul dintre cele mai reprezentative sindicate din Portul Constanța este Sindicatul Liber Decirom. Acest sindicat reunește lucrătorii portuari care au una dintre cele mai vechi meserii din port:  cea de docher, și tot ceea ce înseamnă manipulare, transport și depozitare mărfuri. Sindicatul Liber Decirom este membru fondator al Federației Naționale a Sindicatelor Portuare. Din anul 2006, Stanciu Silviu se află la conducerea sindicatului. Cu o fire bătăoiasă, care nu le-a fost pe placul celor din conducerea FNSP, sindicalistul Stanciu Silviu a reușit performanța ca după nici un an de când a fost ales în funcția de lider al sindicatului Decirom să intre în colimatorul FNSP. Astfel că, în anul 2007, au început necazurile pentru sindicatul Decirom. Datorită faptului că vicepreședintele  secțiunii “Operare”,  din cadrul FNSP, Coman Florin își dăduse demisia (din cauza unor disensiuni cu șeful Petre Costel), iar un al doilea membru al aceleiași secțiuni „Operare” decedase, situația impunea alegerea altor doi oameni la conducerea secțiunii respective din cadrul FNSP. În această situație și-au depus candidaturile trei lideri de sindicat, respectiv: Gherghina Ion de la Sindicatul Socep,  Gheorghe Petrică de la Sindicatul Frial și Stanciu Silviu de la Decirom. După supunerea la vot, au fost validați  Gheorghe Petrică și Stanciu Silviu. Gherghina Ion, nemulțumit de faptul că a pierdut, ar fi sugerat șefilor din FNSP că în situația dată prefera să se retragă, cu tot cu sindicatul care-l conducea, din federație (FNSP). Fiind unul dintre colaboratorii apropriați ai lui Petre Costel, Gherghina nu a fost lăsat pe bară. Astfel, adjunctul lui Petre Costel, în persoana lui Burlacu Mircea, a primit sarcina să-l convingă pe Stanciu Silviu de la Decirom să-și dea demisia din funcția câștigată în favoarea lui Gherghina. Sindicalistul de la Decirom a acceptat compromisul dar cu condiția ca șeful FNSP personal, adică Petre Costel, să spună public sindicaliștilor din FNSP și mai ales celor de la Decirom, că Stanciu Silviu a fost rugat să accepte acest compromis în speță demisia, în favoarea lui Gherghina. Bineânțeles că acest lucru nu s-a întâmplat, iar Stanciu Silviu a fost mustrat de colegii săi pentru că a cedat funcția pentru care fusese ales. Ca urmare a acestui fapt, în anul 2008, cu ocazia Congresului Național al FNSP , Stanciu Silviu a fost desemnat de sindicatul pe care-l reprezenta (Decirom) drept candidat la funcția de lider al FNSP, funcție deținută fără întrerupere de Petre Costel. Binenânțeles că pentru Stanciu, intenția sa de a candida împotriva lui Petre Costel, l-a costat enorm. De fapt, nici nu a ajuns să candideze, deoarece din motive mai mult sau mai puțin credibile, i s-a respins candidatura la funcția supremă, iar Petre Costel și-a continuat nestingherit mandatul veșnic de lider al FNSP. De atunci, sindicalistul Stanciu Silviu, liderul Sindicatului Liber Decirom a devenit „persona non-grata” pentru liderii FNSP.

Cum să scapi de un contracandidat?

În 2008, candidatura lui Stanciu Silviu de la Decirom (foto stânga) a fost respinsă în baza unor așa-zise datorii devenite istorice (cotizații neplătite) din anii 2003-2004, pe când lider al sindicatului Decirom era altcineva. La acea vreme, presa locală a mediatizat subiectul despre delapidarea produsă de fostul lider de sindicat al Decirom, Pițigoi Florin și de contabila Lupu Daniela. FNSP avea cunoștință de acel lucru, știind totul în legătură cu situația generată de cei doi care au adus un prejudiciu de 1,8 miliarde de lei. FNSP știa tot, dar a acceptat această situație și nu a luat nici o măsură. Cel puțin așa ne-a declarat zilele trecute sindicalistul Stanciu Silviu. Cu toate acestea, când a venit vorba de candidatura lui Stanciu la șefia FNSP în 2008, acestuia din urmă i s-a respins candidatura pe motiv că sindicatul pe care-l conducea nu și-a plătit cotizația pe anii 2003-2004. Tot cu acea ocazie, adică în 2008, Sindicatul Liber Decirom a fost exclus și din FNSP. Și uite cum, cel mai „cu șanse” contracandidat la conducerea FNSP a fost tras pe tușă. Timp de doi ani, sindicatul Decirom a fost tras pe dreapta și și-a continuat activitatea sindicală separat de FNSP. În februarie 2011, la insistențele unor sindicate portuare membre în cadrul Federației, FNSP acceptă reprimirea Sindicatului Liber Decirom. Dar cu condiția achitării datoriei istorice (2003-2004) și plata la zi a cotizației. Sindicatul Decirom a reușit să achite întreaga datorie, în prezent fiind la zi cu toate cotizațiile.

Excludere din FNSP, făcută prin…corespondență!

Anul 2012 a debutat din nou cu un conflict care a condus în final la ceea ce asistăm astăzi. Din cauza unui conflict izbucnit între două sindicate din cadrul Companiei Naționale Administrație Porturilor Maritime Constanța, (Sindicatul Portul- unde lider este vicepreședintele FNSP Burlacu Mircea și Sindicatul CN APMC), sindicalistul Stanciu a intrat din nou în colimatorul FNSP, deoarece a crezut de cuviință să fie de partea sindicatului CN APMC și nu de partea sindicatului Portul, la care Burlacu era șef. Starea de ranchiună s-a acutizat în luna august 2012, când au început  discuții contradictorii privind acceptarea a patru sindicate de la Aeroportul București în cadrul FNSP. Stanciu Silviu, liderul Decirom, dar și alți lideri de sindicate din Port, au susținut că acceptarea celor patru sindicate amintite nu îndeplinea condițiile statutare. Astfel că, pentru acceptarea lor trebuia modificat Statutul FNSP. Cu toate astea, “Cele patru sindicate au fost primite în cadrul FNSP fără acordul colegiului liderilor”- ne-a declarat Stanciu Silviu, care consideră că „cele patru sindicate sunt de fapt o masă de manevră în vederea obținerii de voturi la Congresul Național al FNSP, care trebuie să aibă loc în curând”.
Liderul Decirom, Stanciu Silviu, a fost din nou propus candidat la funcția de conducere a FNSP, de către sindicatul pe care-l conduce, în data de 19 octombrie 2012. Imediat, FNSP prin adresa nr.333/23.10.2012, decide că Stanciu Silviu nu poate candida, deoarece nu ar îndeplini anumite condiții. Stanciu reacționează și trimite la rândul său o adresă prin care cere lămuriri celor de la FNSP, considerând că respingerea candidaturii sale este un abuz. FNSP, consideră că „adresa S.L.Decirom aduce jigniri Biroului Permanent și Colegiului Național al Liderilor FNSP” și trimite două avertismente scrise și consecutive, către S.L. Decirom.  A urmat, cum era de așteptat excluderea Sindicatului Liber Decirom din FNSP. În data de 22 ianuarie a.c. La sediul FNSP din Portul Constanța trebuia să se pună în discuție contestația S.L. Decirom privind excluderea. Din cauză că Birorul Permanent nu s-a mai întrunit din cauza mitingului ad-hoc organizat de membrii S.L. Decirom, și a altor sindicate portuare, excluderea sindicatului Decirom a fost decisă prin…. corespondență. Astfel, prin adresa nr.50/28.01.2013, FNSP a decis „excluderea din cadrul Federației  cu 24 voturi pentru, 4 voturi contra și o abținere, a S.L. Decirom, sens în care acesta nu mai are calitatea de membru afiliat FNSP”. Așa că, despre candidatura lui Stanciu Silviu de la Decirom, FNSP, a reușit din nou să o anihileze. Și asta în contextul în care mandatele tuturor liderilor din birourile conducerii FNSP au expirat la 10 octombrie 2012, dată la care trebuia organizat Congresul Național al FNSP.

Candidatul pensionar?

Mai poate contesta cineva candidatura lui Petre Costel ? Se pare că nici nu ar avea de ce, pentru că, teoretic, nu există un lider mai bun decât el! Sunt totuși voci care susțin că Petre Costel ar trebui să renunțe la șefie, mai ales că de câțiva ani a și ieșit la pensie. Mai planează și suspiciunea că Petre Costel nu ar fi membru în nici un sindicat afiliat FNSP, cu toate că se zice că este membru al sindicatului Socep. Dar, verificând informația legată de o eventuală aparteneță la sindicatul Socep, unul din liderii de sindicat de la Socep, în persoana lui Pomârleanu Dorel, ne-a declarat că Petre Costel nu ar face parte din organizația sindicală de acolo. Și dacă nu face parte din nici o organizație sindicală, Statutul FNSP i-ar interzice candidatura. Dorind să aflăm care este poziția oficială a liderului FNSP Petre Costel, vizavi de toată această poveste și implicațiile ei, acesta ne-a declarat telefonic ieri că : „sunt în concediu și nu dau nici un fel de declarație”!
Miercuri 6 februarie 2013, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, Federația Națională a Sindicatelor Portuare a anunțat deschiderea lucrărilor Congresului Național al FNSP. Mulți dintre portuari se așteaptă la o schimbare, așa că se anunță o zi… fierbinte!

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top