În luna februarie a acestui an se împlinesc trei ani de când a început procesul unor constănţeni, care se află pe rol la Tribunalul Constanţa, în vederea revendicărilor unor terenuri. Deşi dosarul (5889 din 21.02.2007) este mai mult decât complet, prezentarea sentinţei se tot amână, fie din cauza lenei judecătorilor, fie din cauza a te miri ce găselniţe descoperite pe ultima sută de metri, doar-doar se mai prelungeşte procesul.
Un articol de Andreea PAVEL
Care ar fi motivaţia judecătorilor, nu ştim. Dar ne putem aminti că ei înşişi au acuzat faptul că volumul de muncă e prea mare, drept pentru care pretenţiile salariale cresc, iar în 2009 unul dintre principalele motive de nemulţumire ale judecătorilor erau procesele (mai ales civile) care durează prea mult. Culmea ironiei, tocmai cei care dau termen după termen, la distanţe lungi de timp, sunt şi cei care blamează acest lucru. Jurnaliştii DEZVĂLUIRI vă prezintă în rândurile ce urmează, cel mai relevant exemplu pentru replica ”N-aveţi ştampilă pe timbru!”.
Lăcomia legendară face „casă bună” cu falsul în declaraţii
Prin anii 2000, Maria Nicolae (fostă Mărgărit) a depus actele necesare revendicării unor terenuri şi sume de bani, reprezentând daune morale şi despăgubiri acordate atât de Statul român, cât şi de cel bulgar, pentru toţi cei care au fost deportaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Printre aceştia se numărau şi părinţii femeii, care decedaseră înainte ca legile ce le acordau aceste drepturi să intre în vigoare.
M. Nicolae mai avea şase fraţi, dintre care unul renunţase încă de la început la orice pretenţie materială. Aşa se face că, după ce dosarul a fost declarat valid, iar banii urmau să ajungă în conturile moştenitorilor, şi hectarele de teren să fie trecute pe numele fiecărui nou proprietar, averea trebuia împărţită la cei cinci fraţi. Doar că basmele despre lăcomia legendară ce îi caracterizează pe aromâni, par să devină credibile atunci când auzi astfel de cazuri.
Maria Nicolae a revendicat moştenirea „lăsată” de părinţii săi, doar în numele său, spunându-le celor cinci fraţi că le va da la fiecare, partea cuvenită. De bună credinţă, aceştia au aprobat iniţiativa femeii şi chiar au apreciat disponibilitatea acesteia de a se lupta singură cu birocraţia românească. Doar că aşa cum ştim, tocmeala de-acasă nu se potriveşte niciodată cu cea din târg. Văzându-se cu ditamai moştenirea, M.Nicolae s-a gândit că poate ar fi mai util să împartă averea preferenţial, cu doar doi din cei cinci fraţi. Zis şi făcut, au fost declaraţi moştenitori, alături de Maria Nicolae, doar Adam Mărgărit şi Haida Tuzluchi (fostă Mărgărit), ceilalţi fraţi (Anastasia Carasimu, Gheorghe şi Nicolae Mărgărit), fiind lăsaţi cu ochii în soare. Între timp, Maria Nicolae a decedat, la fel ca şi ceilalţi fraţi ai săi. Târziu şi întâmplător, copiii şi nepoţii Anastasiei Carasimu au aflat că mama lor fusese ţepuită chiar de sora ei şi s-au hotărât să repare nedreptatea făcută. Aşa a început procesul… .
Lene şi lehamite la Tribunalul Constanţa
„În februarie, acum trei ani, i-am dat în judecată pentru că au declarat fals atunci când au menţionat moştenitorii. De-atunci şi până acum, trăim un calvar birocratic şi nu ne putem explica de ce durează atât de mult un proces în care totul este limpede ca lacrima”, ne-a declarat S.P., unul dintre nepoţii moştenitori.
„Încă din decembrie, anul trecut, dosarul depus la Tribunalul Constanţa era complet, dar aşa e Justiţia din România, nu ne puteam aştepta la altceva. Dosarul cu probe, documente, mărturii, declaraţii, certificate conform cărora moştenitorii sunt şase şi nu trei, a ajuns la 20 de centimetri grosime, iar avocata de-abia îl mai ridică de pe masă”, ne-a declarat S.C., un alt moştenitor, reclamant în cadrul dosarului. „Norocul nostru este că nu se va prescrie fapta”, a conchis acesta.
Ba greşeşte grefiera, ba nu mai e adresa valabilă
Doi dintre reclamanţi au stat de vorbă cu jurnaliştii DEZVĂLUIRI şi le-au povestit principalele motive din cauza cărora procesul durează de atâţia ani. Motivele sunt pe cât de hilare, pe atât de inacceptabile, mai ales dacă vorbim de judecători şi magistraţi, cei care se plângeau până nu de mult că procesele durează mult prea mult, drept pentru care volumul de muncă devine insuportabil. Iată din cauza cui cazul prezentat în rândurile de mai sus, s-a prelungit nepermis de mult timp: „O dată ne-a spus că grefiera a uitat să citeze o persoană”, a început brusc unul dintre moştenitori. „Apoi, judecătorul ne-a dat un termen până la care noi trebuia să căutăm noua adresă a unuia dintre inculpaţi, pentru că cea din dosar nu mai era valabilă”, a continuat un alt moştenitor. Toate ca toate, dar e chiar culmea ca un om al legii să te trimită să ceri o informaţie ce, conform legii, nu îţi poate fi pusă la dispoziţie. De aceeaşi părere a fost şi şefa de la Starea Civilă din Constanţa: „Ne-a trimis la Evidenţa Populaţiei să căutăm o adresă greşită. Ne-am dus, dar şefa de la Starea Civilă ne-a zis şi a înştiinţat şi Tribunalul că nu noi avem dreptul la astfel de informaţii, ci doar ei, oamenii legii. De două ori s-a întâmplat acest lucru, plus greşeala grefierei, deja trei termene (însemnând câteva luni) amânate aiurea”, a declarat unul dintre nepoţii scârbiţi de mersul lucrurilor din Justiţia românească.
Nuţu Cămătaru a câştigat la CEDO pentru că… procesul a durat prea mult!
Săptămâni întregi de grevă (despre care se spune că a fost ilegală) în vederea majorării salariilor (pentru merite deosebite, desigur), dosare de corupţie pe care se dublează uşor-uşor stratul de praf, rapoarte ale Comisiei Europene mai îngrijorătoare decât înaintea integrării României în UE, soluţii care se bat cap în cap, procese interminabile (la fel ca în exemplul de mai sus), cam acestea sunt aspectele care au caracterizat, în linii mari, anul 2009.
Mai mult, cea mai recentă „izbândă” a Statului este cazul lui Ion Balint, cunoscut sub numele de Nuţu Cămătaru, care a devenit celebru (dacă nu era deja) atunci când Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat dreptate acestuia, considerând că procesul în care Cămătaru a fost judecat a durat nepermis de mult: aproape un deceniu. Astfel, conform unui comunicat sosit pe Mediafax, Statul român se vede nevoit să plătească daune morale lui Nuţu Cămătaru.
„Şi noi avem demnitate şi nu e posibil să pierdem trei ani într-un proces atât de simplu. Nici avocatul nostru, care cunoaşte foarte bine acest domeniu, nu mai înţelege de ce se lungeşte atât de mult toată povestea şi de ce nu se dă odată sentinţa. Am văzut că până şi lui Nuţu Cămătaru i s-a făcut dreptate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, drept pentru care ne gândim serios să apelăm şi noi la această instituţie”, ne-au declarat nepoţii Anastasiei Carasimu, moştenitoarea ţepuită de sora ei.
De menţionat ar mai fi că, aşa cum atenţionează presa centrală, Statul român a plătit 43 de milioane de euro în urma hotărârilor pronunţate împotriva sa de CEDO în perioada 2000 – 2009. Aproape 25 de milioane de euro au fost plătiţi doar în ultimii doi ani, semn că învăţăm orice, numai din greşelile trecutului nu.
