Redacţia DEZVĂLUIRI a intrat în posesia stenogramei unei discuţii dintre „Doamna din Bucureşti” şi un fost elev al seminarului teologic al Mănăstirii Radu Vodă, în perioada în care ÎPS Varsanufie era profesorul acestui copil. Din discuţie reiese faptul că „Dionisie” îl urăşte din toată inima pe fostul său profesor, care i-ar fi creat traume profunde. Reamintim faptul că acest copil este menţionat şi în discuţia filmată cu camera ascunsă dintre „Doamna din Bucureşti” şi Arhiepiscopul Râmnicului, atunci când femeia îi reproşează că nu a dat niciun ban pentru acest copil.
Din stenograma discuţiei reiese faptul că femeia a avut grijă timp de mai mulţi ani ca „Dionisie” să nu povestească nimănui experienţele traumatizante din timpul cât a stat la mănăstire.
Îi cerem public lui ÎPS Varsanufie să explice cine este acest copil, ce relaţie a avut cu el şi care sunt traumele de care acesta se plânge. Menţionăm faptul că până în acest moment Arhiepiscopul Râmnicului a refuzat orice dialog cu publicaţia noastră. Redăm mai jos stenograma discuţiei, cu menţiunea că notele aparţin „Doamnei din Bucureşti”. Aceasta din urmă ne-a demonstrat existenţa înregistrării propriu-zise, însă nu a dorit ca ea să fie făcută publică pentru a-i proteja identitatea tânărului.
Dionisie: -Unde rămăsesem… O să dai socoteală pentru tot şi pentru toate, îmi zici că există lumea cealaltă, eu cred, dar dacă voi fi nevoit şi pe lumea cealaltă ca cineva să mă pună faţă în faţă cu ei, înnebunesc pe lumea ailaltă.
Mihaela: -Dar tu-ţi dai seama că ceea ce spui e o nebunie de-acum?
D. -Păi este o nebunie, dar gândeşte-te că poate să fie o realitate, tu te gândeşti că poate să fie o realitate?
M. -Nu n-am cum să mă gândesc la lucrul acesta (notă mă refeream la faptul că nu poate înnebuni pe lumea cealaltă)
D. –Cum nu poţi să te gândeşti? Am fost nevoit să-i suport toată viaţa, aşa, şi să-i mai văd şi pe lumea ailaltă.
M. –Păi oricum la judecata de apoi o să ne vedem cu toţii, ce faci, fugi de-acolo?
D. -Păi atunci eu ce ţi-am zis? Nici măcar în iad pe mitra lui nu vreau să stau (minutul 01.10). Dacă mi se dă un loc mai sus să stau pe mitra lui nu vreau. O să zic băgaţi-mă pe mine cu zece mai jos decât el, faceţi un zid.
M –Măi Dionisie, ura asta nu-i bună îi urăşti prea mult.
D. -Şi ce vrei, n-am ajuns la desăvârşirea aia şi nu cred că am să ajung vreodată
M. –Măi nu spun să-i iubeşti, pentru că nici eu nu sunt convinsă că ei te iubesc, dar măcar te lasă în pace şi nu te vorbesc aşa cum îi vorbeşti tu măi! Tu-i urăşti foarte mult
D. –Dar ce le-am făcut eu să mă urască ei pe mine?
M. –Ţi-am spus, ar putea să te urască doar pentru faptul că poţi să fii un posibil atacator.
D. –Păi şi ce vină am eu dacă pot? Spune tu? Ce le-am făcut eu lor să mă urască?
M. -Tu n-ai nicio vină că poţi…
D. –Ar trebui să se urască tot pe ei
M. –Măi Dionisie, tu n-oi fi greşit în viaţa asta cu nimic?
D. –Am greşit cu vârf şi îndesat şi greşesc în continuare
M. –Bun opreşte-te, pentru că următoarea întrebare e, pentru că ai spus că ar trebui să se urască pe ei, că au greşit, că au făcut gafa pe care au făcut-o, dar tu te urăşti?
D. –Da, eu mă urăsc, eu am momente în care nu mă suport, am momente în care aş vrea să mă mut în alt corp. Tu ştii ce înseamnă lucrul acesta că îţi vine să te tăvăleşti pe jos că nu te mai suporţi? Nu ştii şi să dea Dumnezeu nici să nu-l afli vreodată.
M. –Să dea Dumnezeu şi ţi-am spus, vrei să crezi sau nu vrei să crezi, eu dacă n-aş fi înţeles că ai nişte traume şi că treci prin ce treci, să ştii că nu ţi-aş fi acordat atât de mult timp pentru că decât să te ascult pe tine, care consideram că nu ai nicio problemă şi e doar o nebunie de-a ta, mai bine scriam, citeam, dormeam sau mă plimbam, dar tu nu realizezi lucrul acesta, pentru că eu totuşi îmi dau seama că treci printre nişte momente greu de suportat. Nu pot să ştiu exact ce simţi, pentru că n-am cum, doar să fiu în pielea ta, ceea ce nu-mi doresc, dar eu sunt convinsă că tu treci prin nişte momente înfiorător de grele.
D. -Nu vreau milă din partea nimănui (plânge)
M. –Dionisie, nu e vorba numai de milă, este vorba de înţelegere…..
De la minutul 04.23
M. –Ţie îţi place să crezi că eu rămân aproape de tine şi că te ascult şi că te suport şi că te înţeleg sau cum vrei tu să zici, doar pentru el, nu pentru ei, pentru el, gândeşte-te că şi chiar dacă ar fi aşa- nu este- dar să zicem că e aşa, şi că eu fac toate sacrificiile astea, doar pentru el, gândeşte-te că în toată povestea asta, chiar luând-o aşa, şi tu ai de câştigat, pentru că vreau linişte pentru tine…
De la min 05.15
D. –Dacă există Dumnezeu şi eu cred că există, o să-ţi descopere, nu ceea ce ai vrea tu să afli sau mai ai îndoieli, cine o fi spus adevărul sau de partea cu o fi? Eu sunt ferm convins şi sper din tot sufletul meu, ca într-o bună zi să-ţi descopere Dumnezeu, pe mine să mă descopere înaintea ta aşa cum sunt, pe el aşa cum e, şi atunci să-ţi descopere Dumnezeu că ţi-ai pierdut sau nu ti-ai pierdut viaţa încercând să ajuţi un nenorocit care a făcut poate numai rău în viaţa lui. Şi când spun poate numai rău, pun fapta ai buna pentru că cine ştie, poate vreodată în viaţă i-a picat vreo coajă de pâine, fără să vrea el de la masă şi a mâncat-o o pasăre şi aia e o faptă bună.
M. –Ti-am spus că te cunosc foarte bine şi pe tine, foarte bine şi pe el, nu este nici pe departe sfânt, nu este nici pe departe cel mai bun om, nu este nici măcar pe departe un om bun, îi ştiu toate defectele…
De la min 07.56…
D –Îţi spun că să ştii n-am să fac nimic, stai liniştită din punctul acesta de vedere, că pentru tine e un stres lucrul asta sau cel putin o mică frământare, poate mâine poimâine nu-ţi mai răspund sau poate peste 5 ani îmi schimb numărul sau poate plec şi mă mut o perioadă din ţară, există foarte multe posibilităţi, şi nu mai ţinem legătura, să nu-ţi faci griji, să nu ai nicio teamă să nu crezi că cine ştie ce pregătesc sau cine ştie ce clocotesc. Nu. Nu pregătesc absolut nimic, chiar dacă o să pierdem legătura pentru o zi, un an, 15, 25, poate ne mai întâlnim pe patul de moare…
M. –Acum ce să mai înţeleg, spune tu?
D. –Să nu înţelegi nimic.
M. –Cred că special faci lucrul acesta ca să nu mai înţeleg nimic
D. –Ce fac mă special că iar înnebunesc?
M. –Stai puţin, mai devreme tu cu guriţa ta, ai spus că o să-i obligi să spună adevărul, acum îmi spui că nu faci nimic…
D. –Aşa pentru mine vreau să ştiu cu se laudă în faţa ta
M. –O să-l întreb, dar nu e într-o stare foarte bună doar ce i-a murit duhovnicul, şi nu era într-o stare foarte bună
D. –Lasă-l nu-l mai întreba, poate îl face Dumnezeu să spună singur, să nu zici că îl pun într-o situaţie proastă sau să zici că iar a înnebunit din cauza mea sau moare prostul de dimineaţă şi o să zici că avea multe pe cap şi i-ai mai spus şi tu de mine…
De la min 09.37
D. –Tu nici pe departe n-ai habar de ce urmează să facă el sau de ceea ce urmează să facă (notă: şi iată că a avut dreptate)…
De la min 12.01
M -Gândeşte-te că sunt foarte obosită şi le am şi eu pe ale mele şi eu chiar nu am cui să spun, să fii sigur de lucrul acesta.
D. –Păi ai un om la care ţii foarte mult
M. –Da, dar asta nu înseamnă că ştie să mă asculte
D. –Păi ar trebui să poţi să te destăinui acestui om, numai că tot ce te vei destăinui la el, mai devreme sau mai târziu, le va folosi împotriva ta, fie numai ca reproş, fie ca acţiuni mult mai ample şi complexe
M. –Da, din nefericire ai dreptate aici, aşa este…
De al minutul 13.20
M. –Ţin foarte, foarte mult la el, în al doilea rând, mi-e milă de el, eu ştiu mult mai multe decât ştii tu despre el, tu ştii partea care te priveşte
D. –Le merită pe toate cu vârf şi îndesat!
M. –Eu nu spun că nu le merită, dar gândeşte-te că poate a ajuns aşa un om imposibil tocmai din cauza faptului că-l apasă prea multe. Tu tot te descarci, urli, ţipi, dar el e foarte introvertit şi le ţine acolo în el, şi mocneşte şi mocneşte şi uite că a ajuns cum a ajuns
D. –Măi dar tu îl vaiţi de ani de zile, de când te ştiu eu îl vaiţi. Cum a ajuns?
M. –El nu mai poate să ducă un dialog.
D. –De când te ştiu îl vaiţi.
M. –El este într-o stare de nedescris, vrei să-ţi spun că săptămâna trecută m-a ameninţat că se omoară, de-am zis că înnebunesc? Înainte de cazul Mădălina Manole. Şi dimineaţa nu mi-a mai răspuns la telefon şi am zis că o iau razna şi toate lucrurile astea nu am cui să i le spun.
D. –Şantaj sentimental.
M. –Să ştii că eu îl cred în stare. (notă: nu-mi era teamă că moare, pentru că toţi murim, mi-era teamă că se duce în iad)
D. –Şi chiar dacă ar face-o cred că ai fi singura care ai suferi… Nu se va întâmpla pentru că e prea laş pentru aşa ceva.
M. –Să dea Dumnezeu să nu se întâmple, dar ţi-am zis în starea în care este, eu îl cred în stare de aşa ceva, pentru că un om când nu se simte în siguranţă, când nu se simte iubit, când nu iubeşte pe nimeni, este în stare să renunţe oricând la viaţă
D. –Culege ce a sădit de o viaţă întreagă.
M. –De-acord cu tine, tocmai asta încerc să-ţi explic, că eu le îndur pe toate din partea lui pentru că sunt convinsă de faptul că toată viaţa a făcut…
D. –Vezi viaţa asta nenorocită cum e, ai ajuns să rogi victima să-şi înţeleagă călăul
M. –Măcar să-l înţelegi şi uneori îl înţelegi, dar până atunci te apucă tot felul de furii, că-ţi vine să-l strângi de gât, să-l omori, să-i dai foc să-i tai gâtul, să nu ştiu ce să-i mai faci, să-l împuşti, să spui, să-l termini, să faci să dregi
D. -Pentru că eu ştiu ce trăiesc de mulţi ani în coace.
M. –Păi tocmai asta spun şi mă bucur, dacă pot să spun că mă bucur, că uneori înţelegi faptul că la el s-au adunat prea multe
D. –Da ştii, mi-e milă de el, dar de mine mi se rupe sufletul. Eu ce trăiesc şi ce păţesc e din cauza lui şi-atunci cum să mă mai intereseze ce păţeşte el?
M. –Măi de-acord cu tine, dar ţi-am spus că dacă tu nu ai avea exteriorizările astea, pentru că tu oricum eşti un om deschis,… tu ai cu cine vorbi, dar el nici nu are încredere în nimeni… tu totuşi spui, el nu mai spune, gândeşte-te că sunt ani de zile în care s-au adunat în sufletul lui tot felul de mizerii care acum îl macină peste măsură, nu le mai poate duce. Gândeşte-te că asta ţi se poate întâmpla şi ţie…
De la minutul 17.53
M. –Ei nu vor vorbi niciodată despre asta, (notă: de-a lungul timpului eu îi spuneam că e bine să fie linişte, că oricum după cum a văzut episcopul -Varsanufie- pe lângă susţinerea mea şi a preotului care cunoaşte foarte bine povestea, e susţinut din toate părţile şi apoi ei nu vor vorbi niciodată despre lucrul asta, chiar dacă ar vrea să-l discrediteze preventiv, pentru că sigur s-ar încurca în minciuni, îi mai spuneam că dacă el va vorbi nu va mai ajunge niciodată preot, şi că după atâta suferinţă măcar să-şi împlinească visul).
D. –Oricum ei nu se gândesc la sufletele lor, ci la funcţiile lor.
M. –Măi de-acord cu tine… tu încă eşti tânăr, n-ai trecut nici pe departe prin ce a trecut el, au trecut prin momente extreme, pe muchie de cuţit, între viaţă şi moarte… Dacă eu întâlnesc o persoană ca el, fără să ştiu povestea vieţii lui şi se comportă cu mine cum se comportă el, nu vreau să mai aud de el, pentru că-l consider că nu e sănătos la cap şi gata, dar eu ştiind cum era la început… apoi s-au adunat multe şi multe şi s-a transformat dintr-un om foarte bun, într-un monstru. Asta i-am spus-o şi lui că-l percep ca pe un monstru care vrea doar să mă tortureze, să mă nimicească, să mă distrugă. Dar eu ştiu de ce a ajuns aici, eu nu pot… zici că mă va judeca Dumnezeu pentru că apăr cum zici tu un om nenorocit. Nu a fost aşa…
De la minutul 20.43
M. –Eu te rog pe tine, pentru că tu eşti încă tânăr şi mai ai încă resurse, el nu mai are şi tocmai de-asta îl cred în stare de orice, nu apuca pe drumul pe care a apucat-o el, pune mâna şi mobilizează-te, vezi de viaţa ta… Ai avut perioade în care ai ascultat ce-am spus, aşa cum zici tu că fac asta doar pentru el, consideră aşa că doar pentru el fac lucrul asta, dar îţi este şi ţie bine, căci nu am cum să te conving altfel, ai văzut când ţi-am spus mergi şi dă-ţi examenele, citeşte… ai avut perioade de linişte, uite ai perioade când te apucă, îi distrugi, îi nenoroceşti, le dai foc, îi împuşti şi nu ştiu ce le mai faci… Cu omul acesta nu pot să o termin pentru că ţin foarte mult la el (notă: îi repetam des lucrul acesta spunându-i că dacă îl va lovi, mă va lovi şi pe mine, că durerea lui o voi simţi şi eu. De multe ori mi-a zis şi mie şi lui Varsanufie, că ar trebui să-mi sărute picioarele pentru ce fac pentru el). Şi-mi face atât de multe, zilnic mă loveşte, găseşte el cu ce, dar eu totuşi îl suport, nu mă revolt asupra lui, eu nu-ţi cer asta, îţi cer doar să nu-ţi mai aminteşti de el sau când îţi aminteşti, mută-ţi gândul! Nu spun nici să-l iubeşti, nici să-l ierţi, deşi ar fi ideal să-l ierţi, dar poate nu poţi acum, poate mai târziu, o să te înţelepţeşti, şi o să-l ierţi, dar măcar acum fă abstracţie de el atât şi vezi de viaţa ta. Tu crezi că mie mi-e bine când te ştiu aşa? Eu aş vrea să fii liniştit, să-mi spui că ai fost în parc, că te-ai plimbat sau pe munte sau că ai găsit o floare de colţ. Crede-mă, mie, de când mă ştiu, toată lumea îmi spune numai necazuri… Eu înţeleg şi ascult pentru că eu chiar nu am cui să spun şi chiar sunt un om neînţeles şi după toate astea, după cum vezi am un echilibru, şi sper să-ţi găseşti şi tu un echilibru… Uite vezi acum te-ai liniştit, până acum ziceai că te duci să faci să dregi, acum te-ai liniştit, de ce nu eşti tu liniştit tot timpul?
D. –În cât suntem astăzi?
M. –Nu mai ştiu 20- 21.
D. -Pe 22 îmi expiră extraopţiunile şi n-o să mai am nici minute, nici credit.
M. –Lasă că-ţi încarc eu… Eu vreau să te linişteşti, dacă nici eu nu sunt lovită şi batjocorită şi călcată în picioare şi ţi-am spus că, eu chiar nu am cu cine să vorbesc, în afară de mormântul lui Eminescu, nu mă duc nici unde…
D. –Şi tu ai greşit faţă de mine (nota: se referea la faptul că uneori eram mult prea mult de partea lui Varsanufie şi încercam să-l intimidez)
M. –Dar poţi să crezi că sunt şi eu om şi pot greşi?
D. –Da, pot, dar uite că nu le pot uita
M. –Foarte rău, acesta e un defect foarte mare şi nu mai spun mai departe ce gândesc pentru că iar zici că nu suporţi comparaţiile, foarte, rău. Dacă aş fi ţinut eu minte relele care mi se fac… aoleuu. Şi de-asta eşti neliniştit. Eu chiar dacă pe moment plâng, mă dau cu capul de pereţi că vai ce nedreptăţită am fost sau ce mi s-a întâmplat şi nu merit, după aceea uit, nu stau să mă gândesc, uite ce mi-a făcut nenorocitul… Datorită faptului că eu nu vreau să ţin minte răul am echilibru pe care-l am, altfel eram prăbuşită demult…
