Comisia Europeană

EXPLOZIV: Mitropolitul Olteniei: „Să te bată Dumnezeu. Preotul, pe lângă binecuvântări are și blesteme. V-aș ruga să meditați la rugăciunea de la înmormântare”

ÎPS Irineu sare în ajutorul subalternului său Varsanufie și o blestemă pe „Doamna din București”

ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, intervine în sfârșit, în scandalul dintre subalternul său Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și „Doamna din București” (așa cum a fost numită într-un comunicat al Arhiepiscopiei Râmnicului persoana care l-a înregistrat cu camera ascunsă pe ÎPS Varsanufie). Intervenția Mitropolitului nu este însă în sensul lămuririi situației sau al aplanării conflictului.
Doamna din București” i-a telefonat Mitropolitului Olteniei pentru a-l ruga să ia măsuri în scandalul în care este implicat subalternul său, ÎPS Varsanufie. În locul reacției la care se aștepta, femeia a primit mai multe SMS-uri (vezi foto), în care înaltul ierarh proferează blesteme și o amenință.
Surse din media ne-au confirmat că acesta este unul dintre numerele de telefon ale lui Irineu. Am încercat, fără folos, să luăm legătura cu Mitropolitul, pentru un punct de vedere.
În replică la primirea mesajelor, „Femeia din București” ne-a trimis spre publicare o scrisoare deschisă adresată Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. Redăm textul scrisorii mai jos (după fotografii).

 

 

 

Mesaj către Preafericitul Părinte Patriarh şi nu numai

Aş fi vrut să mă adresez Preafericirii Voastre măcar printr-un e-mail, dar nu o voi mai face direct pentru că şi un simplu telefon pe care îl dau la Secretariatul Patriarhiei, pentru a întreba dacă aţi primit e-mail-ul, deranjează. Un secretar îmi spune pe ton ridicat că să nu mai îndrăznesc să sun la numărul acela, de parcă s-ar fi privatizat şi ar fi patronul BOR SRL, iar ceilalţi, imediat ce mă prezint, îmi spun că nu pot vorbi pentru că au ceva urgent de rezolvat. Dacă aveau ceva urgent, de ce au mai răspuns? Sau poate au ceva urgent de rezolvat, în momentul în care îmi aud numele, ca şi cum aş fi izvorâtoare de lucruri urgente, ca să zic aşa.
L-am rugat pe Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, insistent, să-l potolească pe Arhiepiscopul Varsanufie. La prima convorbire telefonică din data de 10.09.2014, (pentru că la a doua mi-a închis telefonul în nas imediat ce m-am prezentat), la început a încercat să mă intimideze întrebându-mă dacă ştiu cu cine vorbesc, văzând că nu merge aşa, a încercat să mă sperie spunându-mi că mă înregistrează şi că sunt interceptată, văzând că nu a mers nici aşa, m-a ameninţat că mă blesteamă şi dacă a văzut că nici asta nu dă rezultat a închis telefonul. Mă întreb ce caută metodele acestea securiste în Biserică? Şi pentru că i s-a părut că nu e suficient mi-a mai dat nişte mesaje că mă leagă, că mă blesteamă şi că mă pune la Psaltire. I-am dat şi eu un sms în care i-am spus că şi eu o să-l pomenesc la Psaltire, dar nu la blesteme ci, ca Dumnezeu să-l ajute să vadă adevărul, am uitat să adaug faptul că aşa ne învaţă Biblia să-i binecuvântăm pe cei ce ne blesteamă. Nu cumva trebuia să-mi spună Înaltpreasfinţitul mie lucrul acesta? Aaa, nu scuzaţi, Înaltpreasfinţitul m-a blestemat.
Preafericite Părinte Patriarh, v-am trimis destule informări şi aţi tăcut, dar măcar aţi ştiut să-l potoliţi pe acum Arhiepiscopul Varsanufie. Şi tăcerea e un răspuns şi un răspuns oricum de mult mai mult bun simţ, decât blestemele. Acum vă rog, vă implor pe Preafericirea Voastră, opriţi-l pe Arhiepiscop! Legaţi-l la gură, internaţi-l într-un spital pe Psihiatrie, faceţi-i ceva! Pentru că spune tot felul de tâmpenii şi trebuie să mă apăr. Doar nu m-oi lăsa târâtă în mocirlă de către un om fără scrupule şi de către acoliţii lui. Am informaţii clare că a pus pe cineva de la Arhiepiscopie, să posteze peste tot comentarii împotriva mea şi oricum nu trebuia să mi se spună asta, pentru că oricum e destul de clar. Într-un comentariu spune spre exemplu că trebuie să fiu exterminată. Dacă mă apuc să vorbesc despre subiectul acesta? Preafericite, faceţi-i ceva pentru că altfel mă obligă să spun tot şi să dau toate probele în presă şi atunci nu va mai avea cum să rămână nici măcar frate într-o mănăstire. Toţi cei care au citit Comunicatul de presă s-au convins odată în plus că e vinovat „până în măduva oaselor” după cum spunea cineva.
Uitaţi-vă vă rog, dacă nu aţi făcut-o cumva, câte contradicţii sunt în comunicatul respectiv. Iar fraza: „Iar despre un presupus copil invocat în articol, acesta este un adult în vârstă de 27 de ani, care poate de asemenea depune oricând mărturie împotriva fabulaţiilor doamnei din Bucureşti.” depăşeşte orice închipuire. Dacă fabulez, fabulaţia e fabulaţie, deci „presupusul copil”, ar trebui să nu existe, dar iată cum Arhiepiscopul Varsanufie, recunoaşte că EXISTĂ UN ADULT de 27 de ani care poate depune mărturie împotriva mea, DECI E DE-AL LUI. Şi ce ne facem, că pe lângă „adultul” despre care singur a vorbit, mai exista şi un alt tânăr? Şi poate nu numai unul? Cum poate să facă astfel de gafe? Vedeţi cum îl descoperă Dumnezeu prin cuvintele lui?
Am scris un răspuns la aberantul Comunicat de presă, pe care cei din presa locală nu au mai dorit să-l publice şi e lesne de înţeles de ce, i l-am trimis pe e-mail şi Mitropolitului Olteniei. Şi ce credeţi că a făcut? Mi-a trimis un mesaj: „Să te bată Dumnezeu perete văruit, cum zice sfântul Aposotol Pavel”, nu, nu e greşeală de tipar „Aposotol”, ci aşa a scris Înaltpreasfinţitul, probabil era mult prea nervos şi grăbit să mă blesteme iar. De ce să mă bată Dumnezeu Înaltpreasfinţite? Pentru că v-aţi dat seama că am dreptate? Dacă în loc să mă blestemaţi şi să-mi închideţi telefonul în nas, m-aţi fi ascultat şi l-aţi fi ţinut în frâu pe Arhiepiscop, nu s-ar fi ajuns aici.
Când era la Bucureşti, măcar avea un stăpân, îl ţinea din scurt Preafericitul, acolo unde este el stăpân, pentru că de ani de zile îmi spunea că abia aşteaptă să stăpânească tot, este o pagubă, un blestem pentru toţi. Ba mai mult decât atât s-a gândit el, în nebunia lui să arunce cu piatra în mine. În mine Preafericite, în mine care i-am dus toate poverile, în toate condiţiile, ziua şi noaptea, mâncată şi nemâncată, pe frig şi pe arşiţă, desculţă şi obosită, bătută şi umilită şi asta ani de zile, ca să nu facă Biserica de râs Preafericite. Opriţi-l vă rog, pentru că acest individ, prin ceea ce face va stârni un mare scandal în Biserică. Nu aţi văzut că eu în toate declaraţiile am ocolit pe cât posibil tot ce am putut ocoli? Chiar am început să fiu acuzată de faptul că ţin subiectul pe loc, pentru că lumea nu e proastă. DA ŢIN SUBIECTUL PE LOC, şi vă rog să mă iertaţi toţi cei care credeţi că am dreptate şi care aşteptaţi mai mult de la mine. Ţin subiectul pe loc, de dragul Bisericii lui Hristos, dar poate chiar Hristos nu-l mai vrea pe Arhiepiscop pe Scaunul Înalt şi atunci i-a luat minţile şi-l lasă în nebunia lui. Dar asta nu înseamnă că mă voi lăsa terfelită de el. Am făcut asta 12 ani şi ceva, pentru că la început când l-am cunoscut, vreun an şi ceva, şi-a ascuns hidoşenia sufletului. Preafericite Părinte, dacă până acum v-am mai trimis câte ceva, tocmai pentru a-l mai proteja pe nefericitul de Arhiepiscop, în scurt timp vă voi trimite mult mai multe dovezi. Mai am nevoie de o vreme, ca să vă trimit cel puţin înregistrările în două variante: minutele importante şi înregistrările integrale ca să nu mai spună că am scos din context, pentru că Arhiepiscopul şi când nu scot din context spune că am scos. Credeţi-mă că nici măcar în faţa Preafericirii Voastre nu vreau să-l fac de râs atât cât aş putea, deşi, dacă el ar fi fost în locul meu, ar fi făcut-o fără regrete, ba mai mult chiar cu bucurie.
Faceţi ceva pentru că nu vreau să mă determine să dau totul în presă, pentru că mi-e jenă de bătrânele acelea care vin duminică de duminică la Sfântul Altar cu o prescură, o lumânare şi poate ultimul bănuţ pe care îl aveau de pâine. Mi-e jenă de mamele cu copii în braţe, care vin şi stau în picioare toată Sfânta Liturghie, mi-e jenă de sărmanii aceea care vin şi spun din tot sufletul „părinte”, mi-e jenă de oamenii din Vâlcea care sunt obligaţi să-i sărute mâna.
Poate mizaţi pe faptul că dacă am tăcut atâta vreme aşa voi face şi de-aici înainte. Aşa aş fi făcut, dar dacă Arhiepiscopul mă atacă, trebuie să ripostez, măcar acum, pentru că dacă până acum m-am lăsat călcată în picioare la propriu şi la figurat, a înţeles că aşa trebuie să facă. Domnule Valentin, căci Înaltpreasfinţite, mi-e cam greu să mai spun, m-am lăsat călcată în picioare pentru Biserica lui Hristos, dar acum poate chiar a sosit momentul adevărului. Ai făcut destule, ai distrus destule suflete şi pentru asta poate şi eu sunt vinovată, pentru că ti-am acoperit toate mizeriile, în speranţa că te vei îndrepta. Ajunge!
ULTIMA ORĂ. Şi pentru că s-a ajuns mult prea departe, în curând se va face lumină în acest caz!

 „Doamna din Bucureşti”

Actualitate

To Top