Politic

Ștefan Mihu, vicepreședinte Comisia pentru buget-finanțe: S-au adoptat amendamente care prorogă termenul de plată a impozitelor aferente semestrului I

În data de 6.07.2020 în cadrul ședinței săptămânale a Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piața de capital a Senatului României, membrii comisiei au adoptat cu majoritate de voturi amendamente la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 99/2020 privind unele măsuri fiscale, modificarea unor acte normative și prorogarea termenului de declarare și plată a impozitului specific aferent semestrului I al anului 2020 de la 25 octombrie la 25 decembrie 2020.
Senatorul Ștefan Mihu, vicepreședintele comisiei a precizat că prin aceste amendamente s-au căutat cele mai fiabile soluții pentru a ajuta contribuabilii.
S-a luat decizia convocării Senatului în sesiune extraordinară pentru a dezbate și adopta proiecte legislative de strictă necesitate pentru perioada actuală și contextul în care ne aflăm. În cadrul comisiei pe care o reprezint s-au adoptat amendamente care prorogă termenul de plată a impozitelor aferente semestrului I. Suntem în plină epidemie de covid-19, economia a fost puternic zdruncinată, există încă numeroase restricții legate de desfășurarea activității anumitor domenii. Înțelegem că sunt dificultăți și în felul acesta vrem să venim în sprijinul mediului economic. Sperăm că aceste facilități să reducă presiunea de pe umerii contribuabililor, a precizat senatorul Ștefan Mihu.

Membrii comisiei au votat de asemenea prelungirea până la 25 decembrie și a termenului până la care nu se calculează dobânzi și penalități pentru sarcinile fiscale în scadență.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top