Ancheta

Oficial: De 2,5 ori mai mulți copii s-au infectat stând acasă, decât în perioada în care mergeau la școală

Cifrele publicate de DSP Constanța arată că numărul elevilor de vârstă școlară depistați pozitivi la testul PCR a crescut mostruos, după ce școlile au fost închise. Și numărul cadrelor didactice și al studenților infectați e mai mare, dar în cazul acestora este vorba de o creștere de circa 125%, față de 250% – cât este în cazul elevilor.
Aceste cifre demonstrează ceea ce în țările civilizate este deja cunoscut – că închiderea școlilor este o măsură cu impact zero asupra răspândirii Covid-19, copiii fiind mult mai puțin predispuși decât adulții să se infecteze sau să infecteze pe alții. Mai mult, având în vedere disproporția dintre numărul profesorilor și elevilor infectați după închiderea școlilor, devine evident că decizia închiderii școlilor – decizie luată fără nicio bază științifică sau legală – are un efect negativ asupra stării de sănătate generale a copiilor.

Cifre grăitoare

La începutul lunii noiembrie, în Constanța, numărul testelor pozitive de coronavirus a cunoscut o creștere semnificativă. Pe acest fond, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis trecerea la învățământul on-line pentru toate școlile și grădinițele din Municipiul Constanța – în care învață mai mult de jumătate din elevii județului. Trei zile mai târziu, aceeași măsură a fost anunțată de Raed Arafat, regimul on-line devenind regulă pentru toată țara. Pe 12 noiembrie au fost suspendate și cursurile cu prezență fizică din cea mai mare universitate din Constanța – Universitatea Ovidius.
Până la momentul închiderii, elevii și preșcolarii din Constanța bifaseră 31 de zile de școală (cu 26 pentru preșcolari și ciclul primar, care avuseseră vacanța intrasemestrială în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie).
Conform datelor DSP, în acestă perioadă fuseseră declarați pozitivi cu SARS-Cov2: 107 profesori, 154 de elevi, 59 de studenți și 30 de angajați – personal auxiliar.
De la acel moment și până în 21 decembrie, rata de infectări la nivelul județului s-a dublat, apoi a intrat pe o pantă descendentă. În același timp, elevii și preșcolarii au mai bifat 32 de zile de școală cu predare exclusiv on-line (cu câteva excepții ale unor școli din mediul rural unde predarea on-line era imposibilă și prezența fizică a fost aprobată – individual și în sistem cu prezență 100% sau 50%/50%, doar pentru aceste școli).
În aceste 32 de zile, suplimentar față de momentul închiderii școlilor, s-au mai înregistrat 136 de noi cazuri pozitive la profesori, 384 la elevi (totalul ajungând la 538), 74 la studenți și 40 la membrii personalului auxiliar.

Școala online dăunează grav sănătății!

Creșterea numărului de pozitivi SARS-Cov2 în cazul copiilor de vârstă școlară e de două ori mai mare decât în cazul profesorilor sau studenților: 249% față de 127%, respectiv 125%.
În ziua în care au fost închise școlile, incidența era de 3,58/mie în Constanța și 2,22/mie în județ. După 14 zile – când retorica oficială ne spune că ar fi trebuit să se vadă efectul măsurilor luate – se ajunsese la 7,8/mie în Constanța și 5,2 în județ (15 noiembrie). După încă o săptămână, în 22 noiembrie, rata incidenței trecuse prin tavan: 10,14/mie în municipiu și 6,8/mie în județ. Deci efect zero barat.
Momentan incidența atât în municipiu cât și în județul Constanța este pe o pantă descendentă, asemănătoare evoluției la nivel național.
Cifrele acestea, extrase din rapoartele DSP Constanța, demonstrează două lucruri:
1. Retorica oficială, propagată cu elan de indivizi ca Raed Arafat și Cristina Schipor (șeful DSP Constanța) – potrivit căreia copiii sunt „vectori de transmitere” ai bolii – nu are nicio legătură cu știința, sau cu realitatea.
2. Discrepanța evidentă dintre numărul infectărilor suplimentare în cadrul profesorilor și studenților pe de o parte, și cel al infectărilor noi în cazul copiilor, indică un efect negativ pronunțat asupra stării de sănătate a copiilor. Oficialii au închis școlile pentru a ne feri de școlari – reduși de ei la nivelul unor „vectori de transmitere” (categorie în care se înscriu, pentru alte boli, șobolanii și căpușele) și pentru a-i proteja pe copii. Educația copiilor a fost dinamitată, copiilor li s-a interzis să mai socializeze cu alți copii și să iasă din casă, exceptând pentru scurte plimbări în jurul domiciliului. Totul în numele protejării sănătății.
Însă rezultatul a fost creșterea numărului total de cazuri și explozia infectărilor în rândul copiilor.

(Mai jos, extrase din comunicatele prefecturii Constanța)

Generalii decid pentru școlari

Comitetul pentru situații de urgență al județului Constanța (CJSU) – organismul care a decis închiderea școlilor din municipiu încă dinainte ca această măsură să fie implementată la nivel național prin ordinul ministrului educației – este alcătuit în majoritate din oameni care nu au nicio treabă cu Sănătatea sau Educația. Majoritatea membrilor săi sunt militari sau polițiști – oameni care prin natura muncii lor și educația pe care au primit-o sunt complet paraleli cu domenii ca medicina și biologia.
Din cei 46 de membri ai CJSU, doar doi sunt medici. Șeful DSP, Cristina Schipor, care este și membru în CJSU, este absolvent de Finanțe-Contabilitate al cursurilor la distanță organizate de „prestigioasa” universitate „Athenaeum”, iar înainte de a fi propulsată în funcții de conducere la DSP a fost încadrată în instituție ca „operator calculator”.
Din comitet nu face parte niciun epidemiolog sau biolog. În schimb, dacă ai aduna la un loc gradele tuturor membrilor, ai putea să topești oțelul: Deciziile sunt luate prin voturile șefilor ISU, IPJ, Jandarmi (două unități, deci doi reprezentanți), comandantul flotei, ai gărzii de coastă, ai poliției transporturi și transporturi maritime, STS, STPS, SRI, SIPI etc.

Cifrele oficiale, ascunse sub preș

Prefectura Constanța și DSP Constanța au totuși un merit major: Fac publice aceste cifre privind infectările în cazul școlarilor și cadrelor didactice, cu care am reușit să demonstrăm că închiderea școlilor e un dezastru sanitar.
Inițial, am vrut să verificăm dacă aceeași evoluție nefastă a infectărilor în rândul școlarilor a avut loc și în alte județe. Am accesat paginile de internet ale prefecturilor și DSP-urilor din Brăila, Brașov, București, Ilfov, Timiș – alte județe cu rate ridicate de urbanizare, dar și de infectare cu coronavirus. Niciuna din aceste instituții nu publică cifre privind infectările în cadrul populației școlare. De altfel, în totală bătaie de joc față de banii și interesele contribuabililor, cele mai multe dintre aceste instituții nu fac decât să preia copy/paste rapoartele privind situația Covid la nivel național și internațional publicate de Grupul de Comunicare Strategică și să le comunice pe post de informații locale. De parcă cetățenii din Brăila ard zilnic de dorința de a afla câți români au Covid în Bangladeș…

Un articol de Răzvan PETRE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top